Translate

duminică, 27 februarie 2022

mesaj Tatăl Ceresc, 23 februarie 2022

 

Mesaj de la Tatăl nostru Ceresc, fiicei Sale

23 februarie 2022



Copiii Mei, fac din nou un apel și Mă întreb: va ajunge acest mesaj la inima omului?

Sunt aceeași ce citesc mereu acestea și sunt în așteptare de noutățile pe care instrumentele le prezintă; dar nu reușesc să ajung la adevăratul fiu risipitor, pe acela pe care-l aștept să se schimbe și să se convertească.

Păcatul este cel mai mare cancer ce roade inima omului. Această omenire este bolnavă, marea majoritate merg orbi, nu privesc Cerul, răutatea lor depășește cu mult răutatea diavolului. Cei care suferă cel mai mult sunt nevinovații, copiii și aceia ce sunt în pântecele matern, asasinându-i pe aceștia înainte de a se naște.

Omenirea este bolnavă. Nu cunosc ființa umană, otrava pusă a făcut ca oamenii să înceapă să schimbe comportamentul lor, apoi vor fi foarte puține persoanele normale.

Marea majoritate suferă probleme emoționale și depresii ce se termină în suicid, acesta fiind cea mai mare cauză de moarte în acest moment. Sufletele se pierd zilnic și iadul este plin de ele.

Lumea a luat un curs fără întoarcere, trăiți finalul, finalul, finalul timpurilor mesianice. Îmi mai rămâne numai un recurs pentru a salva pe copiii Mei – Avertismentul și Milostivirea Mea apoi, după acest apel, ființa umană va avea dreptul de a alege: sau Dumnezeu, sau diavolul. Chiar și așa, mulți îl vor alege pe acesta din urmă.

Foarte curând, într-o închidere și o deschidere de ochi, se va dezlănțui totul: haosul, revoluțiile, foamea, pesta și războiul deja cu ore numărate, căci nu se vor opri până nu va veni ziua Avertismentului și Milostivirii.

Călărețul războiului deja străbate lumea întreagă, acest război se dezlănțuie dintr-un moment în altul. Eu, Tatăl vostru Veșnic, nu voi face nimic pentru a opri acest flagel. Lumea cere în strigăte această purificare și consecințele vor fi devastatoare. Toate continentele se vor vedea afectate cu arme și rachete atomice pe care le vor folosi pentru anihila țările. Cerul este pe punctul de a se lumina cu Crucea. Mulți vor fi surprinși când privesc în sus.

Copiii Mei, chem pe fidelii Mei adevărați să aibă întărire. Biserica Mea Catolică este cea care are ceasul și este pe punctul de a marca miezul nopții. Schisma a început și ajunge la momentul culminant al ei; când ajunge la acest moment, implorați Milostivirea Mea, pentru că vă întreb pe voi: ați rămâne indiferenți când văd pe Fiul Meu pironit în cuie pe Cruce din nou, flagelat, scuipat, pălmuit și scos din însăși Biserica Lui? Aceea pe care El Însuși a fondat-o, punând peste El un idol păgân precum zeița păgână pachamama și foarte aproape să se așeze fiul pierzării.

Vă avertizez, Dreptatea Mea este la uși. Degetul Meu acuzator arată spre tine, Roma. O, cât o vei plânge! Vei plăti scump multele tale apostazii și crime.

Îngerii Mei războinici deja sunt distribuiți în toată lumea. Ultima bătălie a început și diavolul o știe, orele lui sunt numărate. Bătălia pentru suflete va fi cea mai crudă care se va duce la capăt.

Creația Mea va fi restaurată, la aceasta vine Fiul Meu, Isus, în a doua Lui venire, să separe grâul de neghină. Pregătiți-vă, copii, aleargă în acest moment să cauți împăcare cu fratele tău, să-L cauți pe Tatăl tău, Dumnezeu.

Vă chem urgent la rugăciune, cu mai multă forță ca înainte. Rugați-vă pentru vicarul Meu, Benedict XVI, el este foarte obosit și pe punctul de a închide ochii pentru totdeauna; dar va veni celălalt Petru, adevăratul roman care îi va urma. El va călăuzi Poporul Meu în clandestinitate, în catacombe și va lupta pentru a apăra adevăratul Magisteriu al Bisericii, Doctrina Sfântă și Sănătoasă.

Momentul puternic a venit! Rugați-vă pentru familiile voastre, rugați-vă pentru adevărata Biserică Catolică, rugați-vă și reparați pentru voi înșivă. Căutați urgent pe Mama Lui Dumnezeu, rugați-vă rozariul cu Ea, momentul o cere. Rugați-vă fără odihnă și fără a vă descuraja!

Aveți credință, mâna Mea de fideli, curând veți fi salvați!

https://www.facebook.com/photo/?fbid=169680705391399&set=p.169680705391399

vă invit pe canalul blogului pe telegram, accesând linkul

https://t.me/joinchat/cIeBdn7Mj2VhZDVi

sâmbătă, 26 februarie 2022

mesaj Domnul Isus despre Împărtășania în mână, 16 februarie 2022

 

Mesaj de la Domnul Isus Cristos, Lorenei

16 februarie 2022



Isus Cristos mi-a spus: Îți voi da o învățătură despre Împărtășania în mână.

Dragă fiică a Mea, Împărtășania în mână este pentru Mine un afront, este o injurie, este pentru Mine o ofensă făcută pentru a ofensa Inima Mea. De aceea, aveți nevoie să despăgubiți/remediați acest păcat, cu repararea persoanelor ce repară pentru acest păcat ce atentează împotriva Inimii Mele.

Inima Mea rămâne sfâșiată și este chinuită crud de oamenii nemiloși, deoarece când se împărtășesc cu Mine în mână, Mă biciuie, Mă scuipă, Mă ultragiază, Mă întorc să trăiesc Pătimirea Mea din nou, pentru că Cel mai Sfânt și Pur ce există în lume, care este Trupul Meu Sfânt, este călcat în picioare.

Este ca și cum o mulțime de persoane M-ar ultragia în același timp și Eu trăiesc din nou Pătimirea Mea și Inima Mea, ce iubește atât această omenire, este sfâșiată din cauza păcatului multora, multe persoane, pentru că acest sacrilegiu este permis în toată lumea și în sfere înalte ale Bisericii. O permit pentru a sfâșia Inima Mea și că oamenii înșelați de aceasta, gândesc că este corect să Mă primească în mână din cauza pandemiei, care este numai un plan al înalților conducători pentru a termina cu Mine.

Eu încă cobor în Euharistie, dar când schimbă Cuvintele Consacrării, Eu deja nu voi mai fi. Această pâine va fi o pâine inertă, fără viață. Va fi numai o bucată de pâine unde Eu deja nu sunt.

Dar realitatea ce se trăiește astăzi este de neconceput pentru Tatăl Meu, păcatul sacrilegiului împotriva Trupului Meu este inimaginabil. Este a Mă întoarce să trăiesc Calvarul Meu în fiecare liturghie cu cei prezenți, ultragiindu-Mă și vătămând Trupul Meu, care atât vă iubește.

Din Inima Mea iubitoare care atât vă iubește, ies picături de Sânge și spini ce taie și sunt ascuțiți sfâșie Inima Mea; aceasta Îl doare atât pe Tatăl că deja nu poate opri Dreapta Lui Mânie.

Acest păcat și păcatul avortului sunt cele mai grave. Lumea o vede ca pe ceva natural, a se împărtăși în mână, dar nu Îi dați reverență Trupului Meu și Sângelui Meu.

Trupul Meu este în Ostie, nici îngerii, nici sfinții din Cer nu ar îndrăzni să-L atingă cu mâinile. Numai un preot uns de Tatăl Meu poate să o facă; atunci, de ce ființele umane îndrăznesc să comită acest sacrilegiu teribil, ce înaintează Mânia Dreaptă a Lui Dumnezeu?

Eu sufăr ca un Miel injuriile omenirii și chiar și așa, cobor în Euharistie. Omenirea Mă ultragiază, Mă rănește și Mama Mea plânge la fiecare liturghie și îngerii și sfinții plâng contemplând acest festin al oamenilor, care înșelați de autoritățile ecleziastice, sunt participanți ai acestui afront împotriva Trupului Meu.

Liturghiile Mele deja nu sunt ce erau înainte, erau liturghii unde Mi se dădea tribut și cinste. Astăzi Mă ultragiază și ofensează și tot Cerul în loc să sărbătorească fiecare liturghie, plânge din cauza acestui sacrilegiu teribil.

Dacă voi ați fi prezenți la ce se întâmplă în lumea spirituală, când se împărtășește în mână, vă asigur că mulți dintre voi nici măcar nu v-ați întoarce să asistați la liturghiile unde se dă Împărtășania în mână. Este ca un ritual păgân unde Mă insultă și ofensează.

Aștept ca, cu această explicație multe persoane să înceteze să se împărtășească în mână, și dacă este posibil nu asistați la acele liturghii, unde se împărtășește în mână, pentru că sunteți complici a ceea ce se petrece. Voi pleca din Euharistie și voi locui în inimile Rămășiței Mele fidele.

Inimile Rămășiței Mele fidele vor fi refugiul Meu, cu ei voi locui. Pregătiți inimile voastre pentru ca să pot locui în ele și voi veți fi lumina ce luminează. În inimile voastre Eu voi locui și Gloria Mea va curge din voi, de aceea vă cer: curățați și aranjați inimile voastre cu o inimă pură, sănătoasă și liberă de resentimente și ură pentru ca Eu să vă pot lua și să vă locuiesc și în ele, să Mă odihnesc de atâta insultă și ofensă față de Sfânta Mea Inimă.

Pregătiți inimile voastre pentru că voi locui curând în ele și vă rog, nu vă împărtășiți în mână, este un păcat grav, o ofensă și un ultragiu împotriva Sfântului Meu Trup. Dacă Mă iubiți, nu o faceți, căci Eu vă voi răsplăti pe toți aceia care s-au menținut fermi și nu s-au împărtășit în mână.

Le am pregătite și deja v-am dat mari Haruri care vă vor ajuta să fiți puternici în Necazul cel Mare. Eu vă umplu de Haruri și Binecuvântări, de aceea, răspândiți acest mesaj pentru ca oamenii să nu continue să se împărtășească în mână, rănind Inima Mea iubitoare!

Mânia Dreaptă a Tatălui Meu este pe punctul de a se dezlănțui și mai mult din cauza acestui afront față de Trupul Meu Sfânt. Continuați fermi în credința voastră, nu ezitați! Eu sunt cu voi și vă voi da forțele necesare pentru a înfrunta tot ce vine. Fiți atenți la toate întâmplările precum fecioarele înțelepte, veghind, că vin curând.

Maranatha!

https://www.facebook.com/groups/713900592153877/permalink/1792236320986960

un alt mesaj care ne învață să ne pregătim inimile, aici


vă invit pe canalul blogului pe telegram, accesând linkul

https://t.me/joinchat/cIeBdn7Mj2VhZDVi