Translate

vineri, 30 iunie 2023

mesaj + coroniță de la Sf Arh Mihail, 13 iunie 2023

 

Mesaj de la sfântul Arhanghel Mihail, Lorenei
13 iunie 2023



Eu, sfântul Arhanghel Mihail, vin să dau acest mesaj de speranță și iubire în mijlocul veștilor rele care chinuiesc lumea și care cufundă Poporul Lui Dumnezeu în întuneric și nu găsiți lumina în mijlocul tenebrelor. Deși întunericul a invadat tot Pământul și păcatul a ajuns grade exorbitante, Eu, sfântul Arhanghel Mihail, am o Lumină, o Speranță.

Pruncul care s-a născut în Betleem pentru a salva omenirea, voiește astăzi să se nască în inimile întregii rămășițe fidele, căci a venit ceasul pe care toți îl așteptăm, Duhul Sfânt va lua inimile voastre și vă va face pe fiecare dintre voi tabernacole vii, pentru că curând, foarte curând, va veni ceasul abominației și pustiirii și Pruncul-Dumnezeu voiește, încă de acum, să înceapă moștenirea Lui, convertind inimi pentru ca El să poată locui în ele. De aceea M-a trimis pe Mine să dau acest mesaj important întregului Popor al Lui Dumnezeu.

Pregătiți inimile voastre pentru că în curând, după ce veți primi Pecetea Dumnezeului celui viu, veți fi luați de Duhul Sfânt de Bine și Adevăr și veți fi transformați de Puterea Duhului Sfânt, în inimi de copii.

Veți fi burdufuri noi, tabernacole vii unde locuiește Isus Cristos ca Prunc, căci inocența și harul Lui vă va umple de daruri pe fiecare dintre voi; de aceea pregătiți inima voastră. Dacă încă observați vreo nemulțumire sau vreo mică ranchiună, debarasați-vă de ele prin intermediul rugăciunilor de vindecare. Vindecați toate rănile voastre și pregătiți-vă prin intermediul acestei coronițe să pregătiți inimile voastre într-o inimă de copil pentru ca după ce îngerul trece să vă pecetluiască, Duhul Sfânt să vă transforme în tabernacole vii.

Veți spune această coroniță până în ziua transformării voastre în tabernacole vii, care nu va fi neapărat la Avertisment, poate fi mult înainte, de aceea pregătiți-vă pentru aceasta.

Coronița
Eu, ca precursor al noii omeniri, cer Duhului Sfânt să vină la inima mea
și să o transforme într-o inimă curată și pură, liberă de toată ura și resentimentul, gata pentru ca să locuiască în ea Domnul meu, Isus Cristos.

10 x Prin meritele Pătimirii, Morții și Învierii Lui Isus Cristos, cerem Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt o inimă pură și reînnoită, amin

Veți spune această coroniță până când Duhul Sfânt vă revelează că ați fost transformați în tabernacole vii și este atunci când lumina fiecăruia dintre voi va începe să estompeze întunericul lumii și astfel între lumini de culoare albastru, roșu și galben, lumea va da pe dinafară de lumină și va exploda, transformând vechea creație în Noul Ierusalim; de aceea vă cer să vă pregătiți pentru acest mare eveniment universal, căci oamenii din tot poporul, rasa și națiunea vor fi transformați în Lumina Duhului Sfânt, în tabernacole vii pregătite pentru a lumina întunericul lumii.

Vă las cu strigarea de război:

Cine este ca Dumnezeu?
Nimeni ca Dumnezeu!

dacă voiește cineva să descarce mesajul acesta, aici

mesaj + rugă Sf Arh Mihail, - pregătire pt a deveni Tabernacol viu, aici

mesaje cu rugi de vindecare, aici, aici, și aici

adresa blogului pe telegram este:
https://t.me/joinchat/cIeBdn7Mj2VhZDVi

vineri, 23 iunie 2023

mesaj Măicuța Sfântă, 20 iunie 2023

MESAJ DE LA PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA
DAT LUZ DE MARIEI
20 IUNIE 2023

 

 

Iubiți copii ai Inimii Mele, vă binecuvântez și vă iubesc cu Iubire Veșnică.


Copii ai Fiului Meu Divin,


ÎN MOD SPIRITUAL ESTE URGENTĂ SCHIMBAREA ÎN ÎNFĂPTUIRE ȘI ACȚIUNE PENTRU CA SĂ VĂ ASEMĂNAȚI FIULUI MEU DIVIN. Înfăptuirea și acțiunea în maniera lumii vă apropie de diavol pentru că sunteți susceptibili să cădeți în ghearele lui.


Natura umană tinde să înalțe egoul uman, să înalțe munca lui, să se facă cunoscut prin el însuși și aceasta duce creatura umană să fie mândră și mai mult a lumii.


Copii iubiți,


Schimbările pe Pământ se petrec cu promptitudine într-un loc și-n altul. Aceste fenomene și altele netrăite anterior sunt semne ale apropierii evenimentelor puternice pentru omenire. Natura se mișcă cu promptitudine și nu dă armistițiu creaturii. Aceasta va crește de fiecare dată fiind motiv de evacuări în unele zone ale Pământului.


Copii iubiți,


VĂ LIPSEȘTE CREDINȚA, TREBUIE SĂ FIȚI MAI MULT AI CERULUI DECÂT AI PĂMÂNTULUI.
AVEȚI ÎNCREDERE ÎN PROVIDENȚA DIVINĂ DAR ÎNTÂI CĂIȚI-VĂ DE FAPTELE ȘI ACTELE VOASTRE NEPOTRIVITE.


Pământul continuă prezentând cutremure, anunțând astfel proximitatea omenirii față de ce vine.


Rugați-vă, copii ai Preasfintei Treimi, rugați-vă, este urgentă schimbarea spirituală și pregătiți-vă material. NU O LĂSAȚI PENTRU MÂINE!


FIȚI CREATURI DE BINE, FACILITAȚI DISTRIBUIREA ACESTOR APELURI ÎNAINTE DE A FI PREA TÂRZIU.


Rugați-vă, copii ai Preasfintei Treimi, rugați-vă pentru Germania, suferă într-un mare fel, Hamburg și Berlin sunt puternic flagelate de natură.


Copii, America este încercată, lipsa va fi puternică, vă previn. Aveți încredere, aveți credință, nu disperați, dar nu stați cu mâinile-n sân, ci rugați-vă cu inima.


NU VĂ ÎNDEPĂRTAȚI DE FIUL MEU DIVIN ȘI VENIȚI LA MINE CÂND AVEȚI NEVOIE.


RUGAȚI-VĂ ÎNGERULUI DE PACE, CEREȚI-I AJUTOR ÎNCĂ DE ACUM!


Continuați fiind umili, căci a celui umil este gloria.


Rugați-vă copii, rugați-vă pentru binele fiecăruia dintre frații voștri.


Fiți corecți în înfăptuire și acțiune, fiți creaturi de bine.


Binecuvântarea Mea este cu fiecare dintre voi. Aveți credință pentru a continua și forță spirituală. Puteți totul în Cristos care vă întărește (Fil 4,13)


PÂNTECELE MEU VĂ VA DA LUMINA CARE VĂ VA ÎNTĂRI ȘI ÎN EL VOI REFUGIA PE COPIII MEI.


Aveți pace, nu disperați căci gloria o veți trăi în Cer și în fiecare victorie asupra egoului uman.


Vă iubesc, copilașii Mei, vă iubesc.


Mama Maria


BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT

 

 

COMENTARIUL LUZ DE MARIEI


Fraților,


Vedem cum fiecare mesaj se intensifică și dă detalii despre ce vine pentru ca să creștem spiritual. Este necesară umilința în această etapă din existența noastră.


Mama noastră mi-a permis o viziune:


Am văzut atâta suferință pe Pământ: soarele aliat omului se găsea în etapa lui maximă de activitate și desprinde spre Pământ o căldură năbușitoare și mareele ridică nivelul lor pe coaste. Am văzut îngeri ai Domnului rugându-se și adorând pe Cristos în Preasfântul Sacrament al altarului, protejând țări, coaste și orașe.


Fraților, nu este moment de disperare, dar de credință, de rugăciune și de acțiune pentru că un popor care strigă nu este abandonat.


Amin.

https://revelacionesmarianas.com/romania.htm

adresa blogului pe telegram este:
https://t.me/joinchat/cIeBdn7Mj2VhZDVi

marți, 20 iunie 2023

mesaj Sf Arh Mihail, 17 iunie 2023

MESAJ DE LA SFÂNTUL ARHANGHEL MIHAIL
DAT LUZ DE MARIEI
17 IUNIE 2023

 

 

Iubiți copii ai Preasfintei Treimi, vin la voi să vă aduc Cuvântul Dumnezeiesc.


ÎMBRĂȚIȘÂND PREASFINTELE INIMI, ESTE PROTECȚIA PENTRU CARE OMENIREA LUPTĂ CU DEMONII CARE VĂ ISPITESC.


Inima Neprihănită a Mariei vă cheamă să-i permiteți ca să vă dați Ei (Inimii; n.trad.) pentru a vă adăposti în Pântecele Ei feciorelnic, înaintea căruia demonii se tem.


VINE ÎNTUNERICUL ȘI NU VEȚI AVEA COMUNICAȚII...


Creșteți în Credință, fiți caritabili și nu refuzați să-l ajutați pe fratele în momente atât de grele.


Copii ai Preasfintei Treimi, apărările spirituale sunt indispensabile pentru voi, apărări care cu liberul vostru arbitru le luați pentru a combate cu tot ce vă îndepărtează de Regele și Domnul Nostru, Isus Cristos.


EXACT ÎN ACEST MOMENT, DEJA PREGĂTIȚI SPIRITUAL CU SPOVADA DIN ZIUA DE 15 IUNIE, DECIDEȚI-VĂ LA O NOUĂ VIAȚĂ FĂRĂ ATÂTA RĂU CARE VĂ ÎNDEPĂRTEAZĂ DE REGELE ȘI DOMNUL NOSTRU, ISUS CRISTOS, ȘI DE REGINA ȘI MAMA NOASTRĂ.


Scopurile bune trebuie să fie o realitate în fiecare dintre voi. Trebuie să „vă înarmați cu pieptarul credinței” (I Tes 5,8) și să vă decideți pentru o viață combativă împotriva păcatului personal.


Rugați-vă, copii ai Preasfintei Treimi, rugați-vă pentru Regatul Unit, suferă prea mult din cauza războiului și solul lui se cutremură: Aberdeen suferă, Glasgow suferă din cauza cutremurului, Irlanda suferă.


Rugați-vă, copii ai Preasfintei Treimi, Franța este zdruncinată de cutremur. Lyon este cutremurat dur, Marselle suferă din cauza războiului și din cauza cutremurului, Havre este biciuit de apă și este cutremurat.


Copii ai Reginei și Mamei Noastre, a Ultimelor Timpuri,


ACESTA ESTE UN MOMENT ÎN CARE TREBUIE SĂ FIȚI „ÎNȚELEPȚI CA ȘERPII ȘI SIMPLI CA PORUMBEII” (Mt 10, 16)


Popor iubit al Preasfintei Treimi,


TREZIȚI-VĂ ÎNAINTE DE A FI PREA TÂRZIU! Totul este aranjat, pentru ca să vină momentul, pentru cei care mișcă morile omenirii.


Priviți cât se petrece în lume și nu negați ce se petrece. Continuați în calea corectă cu credință, cu iubire, caritate și cu iubire abundentă față de aproapele.


Binecuvântarea Trinitară să fie în fiecare, mântuire și iertare.


Sfântul Arhanghel Mihail


BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT

 

 

COMENTARIUL LUZ DE MARIEI


Fraților, să avem în vedere aceste mesaje date anterior de Cer:


„CONVERTIREA ESTE URGENTĂ ÎNAINTEA IMINENȚEI ÎNDEPLINIRII A TOT CE V-A FOST ANUNȚAT. Rămân cu voi, nu vă temeți, sunt Mama voastră, Fiul Meu Mi v-a dat. Nu vă abandonez, veniți la Mine cu promptitudine. LA FINAL INIMA MEA NEPRIHĂNITĂ VA TRIUMFA.” Preasfânta Fecioară Maria, 12 mai 2021


„Comunismul avansează fără a fi oprit; ofuschează Poporul Meu cu mână de fier, îl persecută și îl asupresc. Acesta va avea finalul lui și Inima Neprihănită a Mamei Mele va triumfa.” Domnul nostru, Isus Cristos, 9 august 2021


„Am apărat Tronul Patern de vicleniile diavolului (Apoc 12, 7-10) îl voi apăra din nou cu Legiunile Mele Cerești și fiecare creatură umană va vedea triumful Inimii Neprihănite a Reginei și Mamei Noastre, „care va zdrobi capul șarpelui infernal” (Gen 3, 15).” Sfântul Arhanghel Mihail, 24 aprilie 2023


Amin.


https://revelacionesmarianas.com/romania.htm


adresa blogului pe telegram este:

https://t.me/joinchat/cIeBdn7Mj2VhZDVi

duminică, 18 iunie 2023

mesaj Domnul Isus, 16 iunie 2023

 

Mesaj de la Domnul Isus în sărbătoarea Preasfintei Inimi a Lui Isus
16 iunie 2023, ora 8



ISUS: Copiliță a Inimii Mele, micuța Mea, vă iubesc și vă binecuvântez. Vă acord Pacea Mea, Bucuria Mea, Fericirea Mea. Sunt Domnul vostru, sunt Isus, care din Iubire a venit la fiecare inimă; care din Iubire a suferit și s-a dăruit pentru a vă salva de la moarte spirituală. Eu sunt Cel ce sunt, sunt Pâinea Vieții coborâtă din Cer. Cine mănâncă din această Pâine, va trăi în veci. Cine bea din acest Sânge, nu va avea sete.

Eu sunt Calea, Adevărul și Viața, urmați-Mă, copilași cu puțină credință, nu uitați acțiunile voastre, nu uitați cât rău faceți Preasfintei Mele Inimi și Inimii Mamei Mele. Este un cerc de spini mari, bătuți în Mine.

Sângele Meu se varsă de durere, văzând câți copilași neascultători, rebeli, nu au voit să Mă asculte, nu au voit să se schimbe, nu au voit să fie buni.

Nu Mă satur să vin la voi, să vă chem, să vă invit la o spovadă bună, la o schimbare de viață totală. Inima Mea sângerează de durere pentru atâtea suflete care zilnic se condamnă, care zilnic suferă de durere, care zilnic se distrug.

Egoismul propriu o face pe ființa umană să creadă că nu este în stare să reușească și nu este așa.

Copilașii Mei, micuții Mei, câtă durere este în Inima Mamei Mele, care vă privește și vă iubește, care imploră Tatălui și Fiului pentru voi.

Câtă durere provocați părinților voștri pentru că nu voiți să fiți copii buni, pentru că vă lăsați duși de patimile voastre, de vanitățile voastre din lume. Nu vedeți că este o viclenie a dușmanului, nu vedeți că merge călcând în picioare tălpile voastre și astfel vă credeți capabili, nu. Căutați mereu ajutorul Meu, solicitați-l.

Sunt aici, Prizonier de Iubire pentru fiecare dintre voi, copiii Mei. Câtă nevoie de a iubi și de a fi iubit, câtă nevoie de a fi ascultat și nu ignorat, câtă nevoie de a fi fericiți, foarte puține suflete au reușit-o. Trăiți într-o lume plină de goluri, plină de bucurii false, plină de întuneric.

Sărmanii Mei copilași, câtă durere și câtă tristețe este! Plângerile Mele pe care vi le fac cunoscute, din acest motiv este, pentru că vă iubesc și voiesc cel mai bun pentru fiecare dintre copiii Mei.

Veniți astăzi la Mine să vă consacrați, faceți-o din inimă, nu din buze, Eu ascult rugile voastre, implorările, rugăciunile și rugămințile, tot. Faceți-o mereu, copilași, din inimă, astfel veți câștiga premii pentru Cer, astfel sufletul vostru va avea mângâiere, astfel viețile voastre vor fi mai ușor de suportat.

Nu pretindeți să fiți eroi, fiți umili cu inima, copilașii Mei. Inima Mea dă pe dinafară de Iubire. Mama Mea Mă privește și Eu O privesc, cere pentru fiecare în acest moment...vă iubește așa cum vă iubesc Eu, suntem o singură Inimă care arde de Iubire pentru voi.

Copilași, rezistați, bătălia acum a început, curând vulpea și lupul deghizat vor devora mieii Mei. Pregătiți-vă și fiți vigilenți precum santinela la auroră, vor veni când vă așteptați mai puțin.

Copilași, rugați-vă, rugați-vă. Vă iubesc și vă binecuvântez și amintiți-vă mereu, sunt lângă voi.

Shalom – pace în inimile voastre, copilașii Mei din Turma Mea fidelă.

Copiliță, astăzi vor merge multe suflete în Cer, cere pentru ele.

mesaj dat Anei Maria de Jesus


https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid0j3HWyCdvXg1Kwo2pG5fuvppSaYHwVPoCy2DpocjF6X5mtyA7UzL8Yu3RdHnrC6MPl&id=100077109545006


adresa blogului pe telegram este:
https://t.me/joinchat/cIeBdn7Mj2VhZDVi