Translate

miercuri, 25 octombrie 2023

mesaj Mama Maria, 22 octombrie 2023

MESAJ DE LA PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA
DAT LUZ DE MARIEI
22 OCTOMBRIE 2023

 

 

Copii iubiți ai Inimii Mele,


Copilași, cât vă iubesc, cât vă iubesc!


APELUL MEU ESTE SPECIAL. Doresc ca fiecare să se binecuvânteze pe sine însuși, fiind conștienți de momentul spiritual în care trăiți, în această formă înfăptuirea și acțiunea va merge în concordanță cu un adevărat copil ai Fiului Meu Divin și totodată, veți binecuvânta pe frații voștri. (Num 6, 24-26; Lc 6, 28)


COPII, ESTE URGENTĂ UNITATEA OMENIRII ÎNAINTE DE A FI PREA TÂRZIU.


Rugați-vă pentru cei nevinovați din toată lumea, pentru ca să nu fie torturați, nici să treacă să fie prăzi de război.


Veți fi surprinși de violența celor care se găsesc în război în afara țărilor în război: omenirea suferă, atenți.


Luați cu seriozitate apelul Meu, în Temple mențineți-vă atenți, încep persecuții fără milă. Războiul se extinde și un mai mare număr de copii sunt pradă a răului, alegând calea ușoară cu finalitatea de a nu fi persecutați.


Luați cu seriozitate tot ce se petrece, sunteți pradă a obiectivului terorismului pe tot Pământul.


FIȚI PRECAUȚI ȘI CONTINUAȚI ÎN RUGĂCIUNE ȘI REPARARE, MĂRIND CREDINȚA, ÎNTĂRIND CREDINȚA, UNINDU-VĂ MAI MULT FIULUI MEU DIVIN.


Copii, cerul se luminează – produs al unei comete, rugați-vă Sfântul Rozariu fără a obosi.


Vă găsiți cufundați în momente algide pentru toată omenirea, sunt momente ale îndeplinirii revelațiilor Mele.


Răul procedeu al copiilor Fiului Meu Divin atrage durere. Apa apare brusc cu mai mare forță provocând devastări grave, ducându-vă la groază dintr-un moment în altul.


Iubiți copii ai Fiului Meu Divin și ai Inimii Mele Neprihănite, unitatea cu Fiul Meu Divin este indispensabilă pentru ca să vă mențineți mai atenți la Apelurile Divine.


Fiți creaturi de bine, mențineți-vă în stare de har, așa Binecuvântarea Divină continuă se va revărsa asupra voastră.


DĂRUIREA FAȚĂ DE FIUL MEU DIVIN ESTE PASUL PE CARE TREBUIE SĂ-L FACEȚI ACUM!


Mențineți-vă luptând pentru convertire și trăiți smerindu-vă prin a vă menține mai mult și mai mult timp în stare de har.


Vă binecuvântez și vă protejez, nu vă temeți, dar convertiți-vă.


Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul! Temeţi-vă mai degrabă de cel care poate să piardă şi trupul, şi sufletul în Gheenă! (Mt 10, 28)


FIȚI CREATURI DE BINE ȘI ACEASTĂ MAMĂ VĂ VA MENȚINE DE MÂNA EI.


„Copilașilor, nu vă temeți, nu sunt Eu aici, care sunt Mama voastră?”


Vă binecuvântez, vă iubesc.


Mama Maria


BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT

 

 

COMENTARIUL LUZ DE MARIEI


Fraților,


Acest apel al Preasfintei noastre Mame ne demonstrează Iubirea Maternă infinită pentru noi, copiii Ei. Ne alertează în tot momentul pentru ca să nu fim surprinși fără a fi pregătiți.


Efectele războiului se împrăștie pe tot Pământul, cum ne spune Mama noastră. Să fim prudenți, să ne menținem atenți la acest apel și să-l reflectăm cu recunoștință și pace.


Să ne amintim aceste mesaje anterioare, prin care ni se anticipă acest moment.


ANTICRISTUL SE GĂSEȘTE ÎN LUME ȘI ÎN SECRET EXAMINEAZĂ SCENA ÎN CARE SE MIȘCĂ OAMENII, ARTICULÂND CÂT ESTE NECESAR PENTRU CA HAOSUL SĂ SE GENERALIZEZE și apariția lui să fie luată de Poporul Meu ca un act de mântuire în mijlocul suferinței din cauza terorismului, a războiului, a certurilor și a foametei care va fi un spectru care va trece între copiii Mei, disperând omul și ducându-l să fie mai sălbatic decât un animal. Înaintea foametei omul nu este om.


Pacea pe care o negociază omul, se transformă în violență. Israel va suferi din cauza terorismului și acționând în mod accelerat, va atrage suferința. Domnul nostru, Isus Cristos, 20 octombrie 2015

 


Va apărea o cometă care va convulsiona toată omenirea. Voi mențineți-vă în căminele voastre. Să aveți pregătită aghiazmă, în toate căminele să existe o Biblie și în cămine să dedicați un loc din casă pentru a pune un mic altar cu imaginea Preasfintei Mele Mame și un crucifix și să consacrați căminul Voinței Mele Sfinte pentru ca astfel Eu să vă pot proteja în clipele necesare. Domnul nostru, Isus Cristos, 30 aprilie 2015

 


După furtună vine liniștea. V-am primit la piciorul Crucii, deși deja vă gestasem în Inima Mea, în fiecare durere care a străpuns Inima Mea. Trăiesc, sufăr, ofer și mijlocesc înaintea tuturor suferințelor care vor preceda marile evenimente care vor veni asupra voastră. Nu este o suferință fără a da roade. Biserica va triumfa.


FIUL MEU ÎNVINGE ȘI ÎMPĂRĂȚEȘTE.
INIMA MEA VA TRIUMFA, DE ACEEA VĂ PREGĂTESC ȘI VĂ CĂLĂUZESC.


Vin ca Mamă și Maestră. Întunericul nu rămâne; mereu este învins de Lumină. Uniți-vă, nu vă dispersați. Armata Fiului Meu trebuie să rămână unită. Preasfânta Fecioară Maria, 31 martie 2010


Amin.


https://revelacionesmarianas.com/romania.htm


adresa blogului pe telegram este:

https://t.me/joinchat/cIeBdn7Mj2VhZDVi


vineri, 20 octombrie 2023

mesaj Mama Maria, 17 octombrie 2023

MESAJ DE LA PREASFÂNTA FECIOARĂ MARIA
DAT LUZ DE MARIEI
17 OCTOMBRIE 2023

 

 

Iubiți copii ai Inimii Mele Neprihănite, primiți Binecuvântarea Mea.


CREDINȚA TREBUIE SĂ RĂMÂNĂ FERMĂ, COPIII MEI.
CREDINȚA ESTE APĂRAREA COPIILOR FIULUI MEU DIVIN. 
(Mt 17, 20; Mt 21, 21)


Copii iubiți, vă mișcați în mijlocul vânturilor războiului și a durerii. Întunericul acoperă Pământul și cu întunericul vine ceea ce cauzează mare neliniște copiilor Mei.


MARELE VĂL CARE SE MENȚINEA OPRIND RĂZBOIUL S-A RUPT, ȘI ÎN ACEST MOMENT DUREREA SE ÎNALȚĂ ȘI CREATURILE UMANE TRĂIESC UN MARE COȘMAR.


Războiul se extinde și ajunge să fie mai puternic avansând între țări, până când două mari puteri se implică în acest coșmar pentru omenire.


Copii iubiți, omenirea a început răscrucea ei cea mai puternică, nevinovații suferă fără a fi vinovați.


TOATE CREATURILE UMANE AR TREBUI SĂ SE ROAGE pentru a respinge răul asupritor al sufletului care dă târcoale pe tot Pământul, încurajând creaturile umane să comită acte teroriste, ducând omenirea să trăiască în tensiune. (Mc 11, 24-26; I In 5, 14)


Copilași, rugăciunea este un opritor pentru rău. Poporul care se roagă unit este un popor care dorește protecția Acestei Mame. Rugăciunea este sursă de binecuvântări și întărire pentru credință.


RUGĂCIUNEA FĂCUTĂ CU INIMA REUȘEȘTE MARI MINUNI, OPREȘTE CEEA CE UMAN ESTE IMPOSIBIL, DEPĂȘEȘTE AȘTEPTĂRILE ȘI ESTE SCUT ÎMPOTRIVA DIAVOLULUI (Mt 6, 6; I Tes 5, 16-22)


Deșertul va înceta să fie deșert, moarta va înceta de a provoca teamă fiind chemată de cei care suferă în captivitatea ei, moartea fiind odihna martiriului.


Rugați-vă cu inima, postiți cei cărora le-o permite sănătatea, dimpotrivă, postiți de la ceea ce este cel mai greu pentru voi. Ca fii ai Fiului Meu Divin, însoțiți-L în Pătimirea Sa dureroasă și fiți parte activă în activitățile comunității convocate de Biserică.


Rugați-vă pentru sinod și implorați ca să fie în acord cu Învățăturile Fiului Meu Divin.


Rugați-vă cu Sfântul Rozariu în mână și cererea în inimă. Mențineți-vă uniți implorând ca planul terorist în alte părți ale lumii să fie oprit pentru ca să nu fie dus la capăt după pretențiile grupurilor care se mențin în diverse țări.


Țineți-vă puternici și fermi, primind pe Fiul Meu Divin în Hrana Euharistică, adorându-L în Preasfântul Sacrament al altarului și fiind o singură voce care cere ca omenire.


Calea spre pacea merge cu pas lent. Creatura umană țese propria ei nenorocire participând la ceea ce deja a început și merge în creștere.
Copilași, trăiți fără a participa în aglomerații, acestea sunt puncte de atracție pentru actele răuvoitoare, fiți precauți și mențineți-vă departe de actele publice.


SFÂNTUL ARHANGHEL MIHAIL ȘI LEGIUNILE LUI CEREȘTI SE MENȚIN PROTEJÂND CREATURILE UMANE ȘI NU VĂ ABANDONEAZĂ.


ACEASTĂ MAMĂ MIJLOCEȘTE PENTRU FIECARE DINTRE VOI ÎNAINTEA TRONULUI TRINITAR.


Această generație, îndepărtată de Preasfânta Treime, este pradă ușoară a răului; nu are idealuri, nici aspirații proprii, unii continuă fideli Fiului Meu Divin, dar alții neagă Dumnezeirea Lui.


Copilași, fără a fi participanți a tot ce ascultați cu privire la religia pe care Fiul Meu Divin a fondat-o, voi mențineți-vă fermi, dar nu din teamă, ci din iubire, din convingere și din credință.


FĂRĂ TEMERI, DAR FIIND PRECAUȚI ÎN ÎNFĂPTUIRE ȘI ACȚIUNE, FIDELI FIULUI MEU DIVIN, MENȚINEȚI-VĂ ÎN ALERTĂ SPIRITUALĂ INVOCÂND SFÂNTUL NUME AL FIULUI MEU DIVIN.


Fiți îndeplinitori ai Voinței Tatălui fără a permite ca ideologii contrare religiei stabilită de Fiul Meu Divin, să pătrundă în căminele voastre, nici în mintea, nici în inima familiilor voastre.


Fiți prevăzători și aprovizionați-vă cu cele necesare, cu ceea ce poate fiecare și oferiți-l Fiului Meu Divin.


În acest moment trebuie să rămâneți mai uniți Preasfintei Treimi, Acestei Mame, îngerilor voștri păzitori și sfinților voștri din devoțiunile voastre. Legiunile îngerești așteaptă să fie invocate de voi.


BINECUVÂNTAREA MEA SPECIALĂ ASUPRA FIECĂRUIA DINTRE VOI; CU PROTECȚIA PREASFINTEI TREIMI VĂ BINECUVÂNTEZ CU IUBIREA MEA PENTRU CA SĂ FIE DIFERENȚA CARE ÎMPIEDICĂ DUȘMANUL SUFLETULUI SĂ VĂ FACĂ RĂU.


Mama Maria


BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT

 

 

COMENTARIUL LUZ DE MARIEI


Fraților,


Suntem alertați și consolați de Preasfânta noastră Mamă, știind că la final Inima Ei Neprihănită va triumfa.


Mama noastră ne cheamă la rugăciune, să luăm măsuri de protecție, să ne aprovizionăm în sens material, dar mai ales să nu permitem să fim influențați cu ideologii care în acest moment vor ieși pentru a semăna confuzie Poporului Lui Dumnezeu.


Mama noastră ne lasă să știm că acest val care atacă Orientul Mijlociu, va ajunge să fie un „tsunami” care vine la alte țări în diferite latitudini.


Credința noastră ne permite să continuăm trăind cu siguranța faptului că nu este nimeni mai mare decât Dumnezeu și că Protecția Lui este infinită.


Fraților, rugăciunea nu este repetiție, este comunicarea sufletului cu al lui Creator, este intimitatea creaturii umane cu al ei Creator. Rugăciunea este un miracol când se roagă cu știința că nu există limite pentru a fi mai spirituali și să ne unim mai mult Preasfintei Treimi și Preasfintei noastre Mame. Rugăciunea străbate Pământul lăsând speranță pretutindeni.


Amin.


https://revelacionesmarianas.com/romania.htm


adresa blogului pe telegram este:

https://t.me/joinchat/cIeBdn7Mj2VhZDVi

marți, 17 octombrie 2023

mesaj Sf Arh Mihail, 9 octombrie 2023

 

Mesaj de la sfântul Arhanghel Mihail, Lorenei
9 octombrie 2023



Eu, ca Principe al Oștirii Cerești și Lider al armatei Mele militante, vin să previn Poporul Lui Dumnezeu de evenimentele care sunt pe cale să se petreacă în octombrie, foarte în special pe 31, ziua de halloween, care este sărbătorită de lojele satanice din toată lumea; dar acest 31 octombrie va fi diferit față de toate celelalte, deoarece se dă startul începutului durerilor puternice în Creație și în tot universul și aceste loji pregătesc apariția anticristului la nivel global prin intermediul riturilor satanice. Dar acest halloween va fi mai special pentru vrăjitori și sataniști acum că vor deschide porți tridimensionale pentru a lăsa să intre demonii din înaltele ierarhii pe Pământ.

Acești demoni de ierarhii înalte vor veni să provoace haos în omenire, dar mai ales, să destabilizeze armata Mea, pentru că vă vor ataca foarte puternic pentru ca să fiți slăbiți și să cădeți în păcate grave; de aceea trebuie să vă protejați cu coronița corurilor angelice, în special în această zi de halloween.

Pentru ca Eu să vă protejez de aceste entități perverse care vor veni să lupte cu tot pentru a vă destabiliza și a vă duce în păcate capitale, în această zi se va contracara forțele răului cu rugăciune, penitență și post. De aceea trebuie să vă spovediți înainte de 31 octombrie, pentru ca să fiți în stare de har pentru a înfrunta oștile răului, care vor veni cu anturajul lor de demoni să vă atace puternic în mințile și spiritele voastre.

Este de mare importanță să vă acoperiți cu Sângele Lui Isus Cristos și să vă refugiați în Sfintele Sale Răni. Prin intermediul invocațiilor Sângelui Lui Isus Cristos, veți fi protejați în acest 31 octombrie și în toate celelalte luni viitoare, de vreme ce acești demoni vor fi activi, încercând să pervertească omenirea și să semene haos.

Vor veni războaie civile în diverse țări, mai ales europene, din cauza lipsei de credință și uitarea de Dumnezeu, căci ați convertit bisericile și locurile sfinte în cloace de murdărie, precum cluburi și muzee.

Credința catolică este aproape moartă în țările europene și oamenii trăiesc din libertinaj și păcat, de aceea este important ca în țările Americii Latine, care de obicei dau lumină lumii, să se atașeze mai mult de Doctrina Catolică și să nu o neglijeze.

De aceea este de mare importanță să luptați cu rozariul în mână pentru o lume care învață să trăiască în Voința Divină, pentru ca să poată să aibă loc Cerurile și Pământurile Noi.

Nu credeți tot ce vă vând toate mediile de comunicare și adânciți-vă mai mult în Sfintele Scripturi, acolo veți găsi tot adevărul și se va îndeplini complet tot ce s-a spus, ad literam.

De aceea vă cer să fiți atenți la semnele timpurilor. Ploaia deja a început să cadă puternic, convertindu-se în furtună. Este vreme de a vă refugia în Brațele Tatălui, Rănile Fiului și Sângele Fiului și a vă lăsa călăuziți de inspirațiile Duhului Sfânt.

Rămășiță fidelă, vă așteptăm la Nunta Mielului. Numele voastre sunt înscrise și așteptăm ca toți să ajungă la Nunta Mielului pentru a se bucura de viața veșnică și a fi pionieri ai noii omeniri. Vă așteptăm!

Eu, sfântul Arhanghel Mihail,

Cine este ca Dumnezeu?
Nimeni ca Dumnezeu!


coronița corurilor angelice, aici

propunere rugi la Preaprețiosul Sânge, aici, aici și un mesaj în care Domnul Isus ne explică mai bine despre Rănile Lui și avem și rugi, aici

adresa blogului pe telegram este:
https://t.me/joinchat/cIeBdn7Mj2VhZDVi

duminică, 15 octombrie 2023

remedii pentru aceste ultime timpuri

 

Remedii pentru aceste ultime timpuri



Pentru boli necunoscute: o medalie cu Preasfânta Inimă a Lui Isus și altă medalie cu Sfânta Cruce. ambele, binecuvântate, se pun în apă. O singură picătură din această apă ajunge pentru a vindeca.

Alte boli

- stări grave, dureri în piept și migrene grave: infuzie de iarba sfântului Ion

- holeră, alterații ale circulației coronariene, palpitații ale inimii, căldură interioară, vărsături și grețuri: infuzie de frunze de păducel alb

- febră necunoscută: infuzie de violetă

- pentru coronavirus sau sindromul respirator acut grav: dăunează căile de aspirație și saliva este virală: ungeți pe buze și pe căile nazale, aloe vera, la ieșirea din casă pentru a vă proteja.

- pentru cancerul de piele, produs de gazul radon: ungeți fața cu piure de pară.

- pentru diaree: fierbeți frunze de vie cu sare

- pentru arsuri, insolații, pentru radiația ultravioletă dăunătoare emisă de soare: ulei de măsline cu petale de trandafiri; ungeți fața și celelalte membre ale trupului expuse. De asemenea se poate folosi concha nacar (este o cremă cu sidef în compoziție). Soarele este deja dăunător.

Notă:

- să aveți mereu la îndemână remediile date de Cer: uleiul sfântului Iosif (aici), uleiul din Vinerea Mare (aici), uleiul sfântului Rafael (aici), lumânări binecuvântate, medalii, sacramentalii, etc (vezi aici centralizator sacramentalii)

- valul de viruși pe care-l lansează este fals. Este numai cu scopul de a face persoanele să-și pună un vaccin care conține un radar, pentru a recrea ADN ul și a-l conecta la inteligența artificială

- mereu când e credință, persoanele bolnave pot fi ajutate cu o rugăciune. Cereți-o în privat

- nu folosiți medicamente, nici seruri. Toate aceste sunt deja foarte contaminate cu grafen și alte substanțe. Luați medicamente cu remedii naturale și supranaturale.

centralizator remedii, aici

dacă voiți să descărcați acest document, aici

adresa blogului pe telegram este:
https://t.me/joinchat/cIeBdn7Mj2VhZDVi

joi, 12 octombrie 2023

mesaj Domnul Isus, 11 octombrie 2023

 MESAJ DE LA DOMNUL NOSTRU ISUS CRISTOS DAT LUZ DE MARIEI
11 OCTOMBRIE 2023

 

 

Iubiți copii,


VĂ BINECUVÂNTEZ CU IUBIREA MEA, VĂ BINECUVÂNTEZ CU MILOSTIVIREA MEA, VĂ BINECUVÂNTEZ CU MÂINILE MELE.


Copii iubiți, vă invit să vă rugați pentru ca dușmanii creaturilor umane, trimiși de diavol, să găsească în fiecare dintre copiii Mei, Credința, Speranța, Iubirea și Înțelepciunea necesare pentru a fi purtători ai Iubirii Mele și demonii să se îndepărteze cu promptitudine.


În acest moment adevărata Credință în Preceptele Mele și a vă menține atenți pentru a accepta ceea ce este al Meu și a respinge cu forță ceea ce se găsește în afara Adevărului Meu, este esențial.


Spectrul războiului străbate Orientul Mijlociu, întrezărind istoria.


VĂ INVIT SĂ VĂ RUGAȚI ÎN CHIP SPECIAL ÎN ACEST 13 OCTOMBRIE COMEMORÂND REVELAȚIILE MAMEI MELE ÎN FATIMA, UNDE A SOLICITAT PACEA ÎN INIMILE COPIILOR EI.


Europa suferă consecințele acestui război, groaza a fost prezentă și va continua prezentă, ducând diverse țări să ia măsuri de siguranță. Copilașii Mei, unele granițe se vor închide, rămânând în stare de alertă.


COPILAȘI, RUGAȚI-VĂ, RUGAȚI-VĂ CU FORȚĂ, RUGAȚI-VĂ CU INIMA. RUGĂCIUNEA ATINGE MINUNI, NECESARE ÎN ACEST MOMENT DE TENEBRE ÎN CARE SOARELE SE ÎNTUNECĂ, PREVESTIND CĂ ÎNTUNERICUL ÎN CARE OMENIREA ESTE ÎNVĂLUITĂ, CONTINUĂ.


Acte teroriste se petrec în unele țări. Copiii Mei trebuie să înțeleagă că pe Pământ răul avansează, ducând în mâna lui o armă străveche de înjunghiere, îmbrăcată în tunică, ducând durere și suferință copiilor Mei.


PREGĂTIȚI-VĂ, COPILAȘII MEI, PREGĂTIȚI-VĂ!


Rugați-vă, copiii Mei, rugați-vă pentru voi înșivă.


Rugați-vă, copiii Mei, rugați-vă pentru ca umana creatură să se întoarcă la Mine.


Rugați-vă, copiii Mei, rugați-vă pentru cei care nu cred și nu doresc să accepte realitatea.


Rugați-vă, copiii Mei, rugați-vă pentru Spania, Italia și Franța.


Rugați-vă, copiii Mei, rugați-vă pentru pace în omenire.


Rugați-vă, copiii Mei, boala avansează și apare din nou, întăriți trupul.


Copiii Mei, aceste momente de incertitudine cresc, privind cu uimire cam cât v-a revelat Casa Mea, se îndeplinește.


Îndepărtarea copiilor Mei de lângă Mine și de lângă Iubirea Maternă a Preasfintei Mele Mame vă împietrește inima și vă duce la pierzare.


FIECARE SĂ IA CÂRMA VIEȚII LUI ȘI SĂ SE ASIGURE CĂ SE GĂSEȘTE ÎN APELE MELE. EU SUNT IUBIRE, MILOSTIVIRE, CALM, FRATERNITATE, „EU SUNT CEL CE SUNT”. (Ex 3,14; In 8, 58)


Fiți mesageri ai Iubirii Mele, este urgent ca voi să veniți la Mine cu promptitudine, fără întârzieri pentru ca să salvați sufletul.
Fiți rugăciune în actele și faptele voastre.
Fiți diferența în această omenire pervertită.


Vă binecuvântez cu Iubirea Mea.


Al vostru, Isus


BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT

 

 

COMENTARIUL LUZ DE MARIEI


Fraților,


Rugăciunea este izvor nesecat de protecție și de iubire față de aproapele.


Vedem un scenariu haotic care a sărit de la un moment la altul.


Trebuie să ne rugăm, să învățăm să fim precauți și să facem pași siguri fără a ne grăbi. Ca omenire ne găsim într-un indiciu a ceea ce va ajunge să se extindă la un moment dat.


Să ne rugăm cu inima, dorind ca rugăciunea noastră, să fie posibil, să producă o nouă minune a convertirii personale și a unui frate de pe Pământ.


Dumnezeu este același de ieri, astăzi și mereu.


Amin.


https://revelacionesmarianas.com/romania.htm


adresa blogului pe telegram este:

https://t.me/joinchat/cIeBdn7Mj2VhZDVi