Translate

duminică, 28 februarie 2021

mesaj Sf Arh Mihail (24.2) ruga scutului Adevărului și alte rugi

 

MESAJ DE LA SFÂNTUL MIHAIL (24.2)

Scutul sfântului Mihail și mai multe rugăciuni

 


Devoțiune la scutul sfântului Mihail
Sfinte Mihail, tu ești apărătorul nostru și pavăza noastră împotriva răului. Acoperă-ne cu Scutul tău, al Adevărului Divin, și ne apără în lupta pe care satana o poartă contra Adevărului. Ajută-ne să vedem calea cea dreaptă, a Iubirii Divine. Ajută-ne să discernem între bine şi rău, ținându-ne mereu în spatele Scutului tău, Scutul Adevărului. Amin.

 

Am venit pentru a stabili în lume devoțiunea la scutul meu, care este Adevărul însuși. Aceste timpuri sunt perverse, satana este la pândă încercând în fiecare momentul să smulgă sufletele de pe calea dreptății.

De aceea, Isus m-a trimis cu această rugăciune pe buzele mele pentru toată omenirea. Am venit pentru a anunța promisiunile ce însoțesc rugăciunea de protecție sub scutul meu al Adevărului Sfânt. Aceste promisiuni sunt garantate pentru cei care caută protecția scutului meu cu o inimă sinceră, dar le vor fi negate celor ce se roagă rugăciunea, pur și simplu pentru a proba validitatea ei.

1. li se va permite să vadă Lumina Adevărului și întunericul minciunilor satanei, celor ce caută Adevărul Sfânt în deciziile lor

2. se vor revela adevărurile tradiției credinței celor ce caută aceasta cu sinceritate. Va ieși la lumină răutatea liberalismului

3. satana, care se opune Adevărului Sfânt, nu va putea pătrunde scutul pe care eu îl pun peste inimile voastre. Minciunile lui vor fi respinse de acest scut puternic.

 

Rugăciuni către Arhangheli – sfântul Mihail, sfântul Gabriel și sfântul Rafael
Ajutați-ne, frați mari și slujitori sfinți ca noi, înaintea Lui Dumnezeu. Protejați-ne împotriva nouă înșine, împotriva lașității și lâncezelii noastre, împotriva egoismului nostru și avariției noastre, împotriva invidiei și a neîncrederii noastre, împotriva suficienții și comodității noastre, împotriva dorinței noastre de a fi apreciați. Dezlegați-ne de lanțurile păcatului și de toată legătura de lume. Dezlegați bandajul pe care noi înșine l-am înnodat peste ochii noștri, pentru a ne dispensa de a vedea mizeria ce ne înconjoară și a putea privi eul nostru propriu fără a ne incomoda și cu compătimire, amin.

 

Rugăciune date de sfântul Mihail, Lorenei

Rugăciune cerând protecție într-un al treilea război mondial
Noi, ca fii ai Celui Preaînalt și războinici ai Lui Isus Cristos, conduși de sfântul Arhanghel Mihail și capitanați de Fecioara Maria de Guadalupe, cerem Protecția Tatălui, pentru ca în acest al treilea război mondial, să protejeze familiile, căminele și bunurile noastre și ca îngerul morții și al flagelului să nu facă adâncitură în noi.

Îi cerem prin intermediul mijlocirii gloriosului Principe al Oștirii Cerești și a tuturor Îngerilor în slujba Lui. Cerem Protecția acestei case Preasfintei Treimi, așa precum a tuturor celor ce locuiesc în ea, și protecția bunurilor noastre materiale, de orice altercație pe care o putem suferi din cauza războiului.

Ne protejăm de radiație și efectele ei, acoperindu-ne și Sângele Mielului și ne ascundem în Rana de la Umărul Lui, fiind cea mai dureroasă, pentru ca în aceste momente dureroase și triste prin care trece omenirea, să putem ieși nevătămați, sub protecția Cerului, și astfel să-i ajutăm și să-i sprijin pe frații noștri în nenorocire, amin.  

Rugăciune pentru iluminarea conștiințelor
Noi, ca armată militantă al Domnului nostru, Isus Cristos, avem obligația de a pregăti sufletele noastre pentru iluminarea conștiințelor cu o spovadă bună, indulgență plenară și o viață dreaptă și agreabilă în Ochii Lui Dumnezeu Tatăl.

De aceea cerem Mamei noastre a Cerului, să ne acorde bucuria ca prin Protecția Ei Maternă față de noi, păcătoși mizerabili și nevrednici merituoși de Iubirea Ei, să ne ia în iubitele brațe materne ale Ei în ziua iluminării conștiințelor și să ne facă să simțim Iubirea, și nu Dreptatea Tatălui.

Pentru ca luminându-ne prin Înțelepciunea Lui Dumnezeu, să știm să privim sufletul nostru, să recunoaștem greșelile noastre și să diminuăm Mânia dreaptă a Lui, prin intermediul Preasfintei noastre Mame, și această experiență să fie pentru noi o învățătură edificantă de Iubire a Lui Dumnezeu Tatăl pentru copiii Lui, amin.

Rugăciune pentru nașterea Noii Omeniri
Noi, ca armată militantă și unindu-ne la cea triumfătoare și purgantă, cerem Cerului nașterea de curând a Noii Omeniri, plan perfect al Tatălui Veșnic pentru om.

Prin intermediul rugăciunilor noastre, cerem Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, nașterea de curând a Cerurilor și Pământurilor Noi și sub protecția Fecioarei Maria de Guadalupe, punem pe toți oamenii, pentru ca prin intermediul mijlocirii Ei să se salveze și cei predestinați să locuiască în Noul Mileniu, să unească vocile lor în rugăciune, pentru ca triumful binelui asupra răului să fie curând și Împărăția celor două Inimi Euharistice, a Lui Isus și a Mariei, să triumfe și să împărățească cât mai curând posibil, amin.

Pentru familie
Ca armată militantă cerem Cerului protecția tuturor familiilor ca biserică domestică a Lui Cristos, instituită de El pentru a da glorie Lui Dumnezeu și a educa pe copii în valorile creștine ale Sfintei Biserici Catolice.

Invocăm ajutorul Preasfintei Maria în această sarcină grea, de vreme ce familia este foarte atacată de dușman, pierzând membrii ei în imoralitate și păcat, tergiversând valorile ei prin mijlocul mediilor de comunicare, frângând inocența copiilor, ducându-i la pierzania sufletelor lor mici.

De aceea, ne unim în rugăciune pentru ca exemplul bun al Lui Cristos să domnească în fiecare cămin și să diminueze și să dilueze, cu valori bune morale și spirituale, influențele rele ce încearcă să termine cu familiile, incinte sfinte de ajutor și creștere spirituală, fizică, psihologică și morală, datorită unui exemplu bun al părinților, unde trebuie să domnească pacea pentru ca fiii să urmeze calea bună și să nu se cufunde în ideologia falsă a lumii.

Ne unim în rugăciune pentru familie, nucleu al societății, o punem la picioarele Sfintei Cruci a Lui Cristos, o ascundem în Rănile Lui, o acoperim cu Sângele Lui pentru a-i proteja de orice rău și influență demonică, amin.

Rugăciune împotriva avortului
Ca armată militantă, punem pe toți bebelușii pe punctul de a fi avortați, în Pântecele iubitor al Mamei Cerului, pentru ca să-i protejeze, și prin intermediul rugăciunilor noastre să le conștientizeze (să ia conștiință) pe mamele lor de păcatul teribil pe care îl vor comite.

Duhul Sfânt să lumineze conștiințele lor și să cunoască gravitatea acestei situații și să le dea întărirea de a înfrunta și a duce la terminare sarcina lor înainte de orice problemă sau incident. Vă luminează, vă călăuzește și vă dă necesarul pentru nașterea fericită a bebelușului vostru, amin.

http://oracionesydevocionescatolicas.com/mensaje_24_san_miguel_2.htm

partea I aici

adresa blogului pe telegram este:
https://t.me/joinchat/cIeBdn7Mj2VhZDVi

mesaj de la sfinții Arhangheli (24.1) misiuni specifice, I parte

 

MESAJ DE LA SFÂNȚII ARHANGHELI (24.1)

MIHAIL, GABRIEL, RAFAEL



Misiunile specifice ale pimițiilor

-prima parte-

SOLDAȚII RUGĂTORI ȘI PRACTICANȚI
Armată militantă, cu aceste instrucțiuni, eu, ca Principe al Oștirii Cerești, pretind să vă antrenez în mod deschis pentru câmpul de bătălie. Deja vi s-au dat teme care:

- ilustrau ceea ce va fi marele necaz

- vi s-au dat explicații funcțiilor fiecărei armate

- vi s-a dat lista de pregătire spirituală pentru fiecare armată

Astăzi vin să vă dau formele mai specifice în care vom duce la capăt această muncă grea.

De voi toți depinde ca Împărăția Inimilor Euharistice să vină mai repede decât s-a planificat și ca dreapta Mânie a Lui Dumnezeu să nu cadă cu atâta duritate asupra pământului. Pentru fiecare armată, vom da funcțiile particulare și de asemenea care vor fi laolaltă.

SOLDAȚII PRCTICANȚI
Vom începe cu soldații practicanți, după cum numele vostru vă indică, sunt practicanți ai carității și ai faptelor de milostenie. Îngerul ce vă va călăuzi, este îngerul sfânt Rafael, care în continuare se va prezenta și vor da instrucțiunile voastre.

Vorbește sfântul Arhanghel Rafael. Eu, sfântul Arhanghel Rafael, Îngerul sănătății, vin să vă instruiesc asupra faptul de cum vom lucra în această bătălie, care este la foarte puțin zile de a începe.

Eu vă voi călăuzi în această muncă, care este condusă de mine și capitanată de sfântul Arhanghel Mihail, care este căpitanul celor trei armate: primiții, soldați rugători și soldați practicanți, care este sub ordinele directe ale Căpitanului major, Fecioara Maria.

Mie mi s-a încredințat să vă conduc pe voi, armată practicantă. Această muncă pe care o veți duce la capăt, va fi foarte importantă, de vreme ce vă veți ocupa de a-i asista pe frații voștri în nenorocire fizică, emoțională și spirituală.

Veți avea nevoie să cunoașteți un pic de primele ajutoare. Nu vă speriați cu această indicație, se va investiga numai necesarul cu privire la temă. Vi se va da o listă cu boli și cum pot fi vindecate.

Sunt multe uleiuri, precum al meu și cel al sfântului Iosif, ce vor servi pentru a vindeca diverse boli.

Trebuie să le cunoașteți, pentru ce servește fiecare iarbă și ce proprietăți are, drept pentru care se va investiga toată referința acestei teme.

Amintiți-vă, voi împreună cu mine, veți precum doctorii și asistentele ce vor asista pe frații voștri, atât fizic cât și spiritual și pe mulți în agonia lor. De aceea este important să fiți pregătiți cu rugăciuni precum coronița Milostivirii și coronița Iubirii și diverse rugăciuni pe care le vom anexa, pentru ca să-i instruiți pe frații voștri răniți, bolnavi și agonizanți, în Sfânta Doctrină Catolică, pe care e important de asemenea, să-i evanghelizați rapid.

Aceasta este numai schema a ceea ce voi, soldați practicanți, veți face. Veți fi asistați de asemenea de ajutorul Duhului Sfânt, care vă va îmbrăca în cele șapte Daruri ale Lui: Frica de Dumnezeu, Înțelepciune, Inteligență, Sfat, Întărire, Știință și Pietate. Pentru ca să aveți întărirea de a duce la capăt marea voastră misiune.

Mottoul nostru va fi:

„La salvare sufletelor, pentru a le aduce sănătate fizică și spirituală și să-i dirijăm cu rugăciune spre Pântecele Fecioarei Maria de Guadalupe, unde vor fi la adăpost de răutatea lumii, lupii rapace și demonii răcnitori.

În continuare se dă indicele temelor, care după vă vor fi date pentru ca să le studiați:

- primele ajutoare

- plante medicinale (pentru ce servesc)

- rugăciuni pentru a vindeca boli și a-i ajuta spiritual pe bolnavi

- rugăciuni pentru muribunzi

- rugăciuni principale: coronița Milostivirii și coronița Iubirii

- evanghelizare: a cunoaște un pic despre kerigma (vine din greacă, înseamnă „predicare”; n.trad.) (cum să-i evanghelizezi pe muribunzi)

- consacrarea la Preasfânta Inimă a Lui Isus și la Inima Neprihănită a Mariei rapid, din urgența că unii sunt pe punctul de a muri

Acestea au fost punctele de urmat pentru misiunea voastră.

Vă las în Pacea Lui Cristos și îmi iau rămas bun cu strigătul de război:

Cine ca Dumnezeu? Nimeni ca Dumnezeu!

Vorbește sfântul Arhanghel Mihail. Acum continuăm cu soldații rugători care vor fi în grija sfântului Arhanghel Gabriel, pe care vi-l prezint și vi-l las pentru ca să dea instrucțiunile voastre.

SOLDAȚI RUGĂTORI
Vorbește sfântul Arhanghel Gabriel. Eu, sfântul Arhanghel Gabriel, mesagerul veștilor bune, precum Nașterea Lui Cristos și a Doua Lui Venire, sunt cel care mă ocup de soldații rugători, ce vor duce la capăt vestea bună fraților lor în căminelor lor mariane. Aceste persoane vor ajunge la căminelor lor tulburați și speriați de marele necaz.

Voi veți forma în casele voastre forturi de rugăciune, și îi veți instrui pe frații voștri în Sfânta Doctrină a Bisericii Catolice, pentru care este foarte necesar să începeți să studiați Biblia, vieți de sfinți care vă luminează în cum să duceți la capăt în căminul vostru marian, o incintă sacră, unde domnește pacea și armonia și locuitorii casei trăiesc în fraternitate, viață contemplativă și de rugăciune.

Locuitorii acestor cămine mariane, se vor ruga pentru primiții și soldați practicanți și pentru marea mulțime care, deși nu e parte a armatei militante, este chemată să meargă în Noul Mileniu de asemenea.

Pentru care e necesar să aibă un ghid cu toate rugăciunile și activitățile necesare pentru a duce la capăt, în căminele lor mariane, de vreme ce aceste cămine vor fi un indiciu de cum se va trăi în Noul Ierusalim.

Fiecare, conform aptitudinilor și abilităților sale, se va ocupa de o sarcină și va stabili orare de rugăciune, zile de post și Liturghii. Pentru că este important, de asemenea, să aibă necesarul pentru a duce la capăt o Liturghie.

Aceste case vor fi protejate de miriade de îngeri și Fecioara precum Stea a Dimineții, va coborî să vă instruiască împreună cu Fiul Ei, Isus Cristos, la anumite ore cheie ale zilei, precum 12 în prânz, ora rugăciunii Angelus, și 15 după amiază, ora Fiului.

Scutul acestor soldați va fi scapularul Fecioarei de Carmel, pentru că sufletele din Purgatoriu vă vor însoți împreună cu Fecioara Maria în rugăciunile voastre.

Așa că, înainte de toate, trebuie să domnească Pacea, fraternitatea, armonia.

Mottoul nostru va fi:

„Mesageri ai veștii bune, Împărăția Lui Isus Cristos și Împărăția Inimilor Euharistice a Lui Isus și a Mariei, toți gata pentru marea bătălie. MARANATHA – Isus vine curând.”

În continuare vă indicăm temele de dezvoltat pe care vi le dăm după:

- rugăciuni de protecție

- rugăciuni de mijlocire

- rugăciuni de eliberare

- post

- laude

- rozariu

- Biblia

- viață de sfinți

- istorie mică a Fecioarei de Carmel și al scapularului

- evanghelizare (kerigma)

- consacrări la Preasfânta Inimă a Lui Isus și la Inima Neprihănită a Mariei

 

Lista articolelor pentru a duce la capăt o Liturghie:

- alba: rochie se ce consideră de bază la toți miniștrii care se îmbracă pentru celebrarea euharistică

- acoperământ: piesă de lin alb dreptunghiular ca o batistă de bărbați, ce îmbracă miniștrii Liturghiei dedesubt de albă

- altar: masă unde preotul va consacra pâinea și vinul

- casulă: îmbrăcăminte a preotului folosită peste albă

- stolă: sub formă de pelerină sau manta, amplă, deschisă pe părți și o gaură pentru cap, ca un poncho american

- cărți de rugăciune (Misalul) și cele de lecturi (lecționarul)

- pâine și vin

- ostii de consacrat

- vase consacrate: potir, ciboriu, patenă.

- păhărele de altar (sunt niște sticle de sticlă ce conțin vin și celălalt apă)

- preot

- montaj

NOTĂ: dacă nu sunt resurse economice pentru a cumpăra necesarul pentru a duce la capăt o Liturghie, se cere numai pâine și apă, ce por fi ostiile fără a le consacra, în cazul vostru, dacă nu se găsește în alt loc, pâine albă.

Îmi iau rămas bun, armată rugătoare, cu strigătul de război:

Cine ca Dumnezeu? Nimeni ca Dumnezeu!

Eu, sfântul Arhanghel Mihail, sunt însărcinat să călăuzesc primițiile, care sunt cele mai puternice spiritual, pentru că pregătirea lor a început acum ceva timp, cu transformarea inimilor lor, și au mers prin deșert cu suferințe, pentru că au fost purificați și inimile lor încercate precum crisolitul, prin urmare, au fost de asemenea transformați.

Lipsesc transformările finale, unde vor fi dotați de Cunoaștere infuzată Divină și daruri și abilități extraordinare, drept pentru care, această armată va fi luată și smulsă la Cer pentru instruirea lor finală, drept pentru care primițiilor li se cere numai deocamdată, să pună în practică punctele date anterior în funcții.

Au fost mai multe puncte, concentrați-vă la ele. Eu nu vă pot da nimic astăzi, pentru că instruirile voastre sunt extraordinare și Preasfânta Treime vă va instrui la momentul la care sunteți duși în Cer.

Așa că-mi rămâne numai să vă spun că eu vă voi conduce și că mottoul nostru este:

„Noi ca primiții ale Lui Cristos, aleși prin Decret Divin, ne unim într-o singură proveniență din cele doisprezece triburi ale lui Israel, și strigăm cu jubileu înaintea Poporului Lui Dumnezeu, strigătul nostru de război:

Cine ca Dumnezeu? Nimeni ca Dumnezeu!

http://oracionesydevocionescatolicas.com/mensaje_24_san_miguel.htm

partea II aici

adresa blogului pe telegram este:
https://t.me/joinchat/cIeBdn7Mj2VhZDVi