Translate

duminică, 21 februarie 2021

psalmi, sfântul Trisaghion, cântece de laudă Domnului

 


PSALMUL 91

(zi și noapte)

Cel care locuieşte la adăpostul Celui Preaînalt

şi se odihnește la umbra Celui Atotputernic

îi spune Domnului:

„Tu eşti [locul] meu de refugiu şi fortăreaţa mea,

Dumnezeul meu în care îmi pun încrederea”.

Căci el te va elibera din laţul vânătorului

şi de ciuma pustiitoare.

El te va acoperi cu aripile lui

şi vei găsi refugiu sub aripile sale;

adevărul lui îţi va fi scut şi pavăză.

Nu te vei teme nici de spaima nopţii,

nici de săgeata care zboară ziua,

nici de ciuma care se răspândeşte în întuneric,

nici de molima care bântuie în plină zi.

Vor cădea alături de tine o mie şi zece mii, la dreapta ta,

dar de tine [nimic] nu se va apropia.

E de ajuns cu ochii să priveşti

şi vei vedea răsplata păcătoşilor.

Pentru că [ai spus]:

„Tu, Doamne, eşti [locul] meu de refugiu”

şi pe Cel Preaînalt ţi l-ai ales adăpost,

nu ţi se va întâmpla niciun rău,

nicio nenorocire nu se va apropia de locuinţa ta,

pentru că el va porunci îngerilor săi

să te păzească pe toate căile tale.

Ei te vor purta pe mâini,

ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de piatră;

vei păşi peste lei şi peste vipere

şi vei călca în picioare pui de lei şi monştri.

Îl voi salva, pentru că tânjeşte după mine,

îl voi ocroti, pentru că îmi cunoaşte numele.

Când el mă va chema, eu îi voi răspunde,

voi fi alături de el în strâmtorare.

Îl voi elibera şi-l voi cinsti.

Îi voi dărui viaţă lungă

şi îi voi arăta mântuirea mea.


PSALMUL 145 

Laudă lui Dumnezeu pentru bunătatea sa

Cântare de laudă. A lui Davíd.

O, Dumnezeule, regele meu, vreau să te preamăresc

şi să binecuvântez numele tău în veac şi pentru totdeauna!

Te voi binecuvânta în toate zilele

şi voi lăuda numele tău în veac şi pentru totdeauna.

Domnul este mare şi preaînălţat,

măreţia lui este fără margini.

O generaţie va povesti altei generaţii lucrările tale

şi vor face cunoscute vitejiile tale.

Vor lăuda strălucirea măririi tale

şi vor medita la cuvintele tale minunate.

Vor povesti puterea faptelor tale înfricoşătoare

şi vor vorbi despre măreţia ta;

vor răspândi amintirea bunătăţii tale fără margini

şi vor striga de bucurie pentru dreptatea ta.

Domnul este îndurător şi [plin de] dragoste,

el este îndelung răbdător şi [plin] de îndurare;

Domnul este bun faţă de toţi,

el îşi arată dragostea faţă de orice făptură.

Să te laude pe tine, Doamne, toate lucrările tale

şi credincioşii tăi să te binecuvânteze;

să facă cunoscută gloria domniei tale

şi să vorbească despre puterea ta!

[Credincioşii] tăi să facă cunoscute tuturor oamenilor [faptele] puterii tale

şi gloria [plină de] strălucire a domniei tale.

Împărăţia ta este împărăţia tuturor veacurilor

şi stăpânirea ta [va dăinui] din generaţie în generaţie.

Domnul este fidel în toate cuvintele sale

şi sfânt în toate lucrările sale.

Domnul îi sprijină pe toţi cei care dau să cadă

şi îi ridică pe toţi cei căzuţi.

Ochii tuturor sunt [îndreptaţi] spre tine în aşteptare,

tu le dai hrană la vreme potrivită.

Tu deschizi mâinile tale

şi saturi cu dărnicie orice vietate.

Drept este Domnul pe toate căile sale

şi credincios în toate lucrările sale.

Domnul este alături de toţi cei care-l cheamă,

de toţi cei care-l cheamă în adevăr.

El împlineşte dorinţele celor care se tem de el,

le ascultă rugăciunea şi îi salvează;

Domnul îi apără pe toţi cei care îl iubesc,

şi-i nimiceşte pe toţi cei nelegiuiţi.

Gura mea să vestească lauda Domnului,

toată făptura să binecuvânteze numele său sfânt

în veci şi pentru totdeauna!

 

PSALMUL 148

Toată făptura îl laudă pe Domnul

Aleluia! Lăudaţi-l pe Domnul din ceruri,

lăudaţi-l întru cei de sus!

Lăudaţi-l, voi, toţi îngerii lui,

lăudaţi-l, toate oştirile sale!

Lăudaţi-l, soare şi lună,

lăudaţi-l, toate stelele strălucitoare!

Lăudaţi-l, voi, cerurile cerurilor

şi apele [toate] care sunt mai presus de ceruri!

Să laude numele Domnului,

căci el a poruncit şi au fost create!

Le-a statornicit pentru totdeauna

şi în vecie, le-a rânduit o hotărâre care nu va trece.

Lăudaţi-l pe Domnul, voi, cei de pe pământ,

monştrii mării şi toate adâncurile,

focul şi grindina, zăpada şi ceaţa,

vântul furtunii, care împlineşte cuvântul lui,

munţii şi toate dealurile,

pomii roditori şi toţi cedrii,

vieţuitoarele şi toate animalele,

reptilele şi păsările înaripate!

Regii pământului şi toate popoarele,

conducătorii şi toţi judecătorii pământului,

tineri şi fecioare, bătrâni cu copii

să laude numele Domnului, pentru că numai numele lui este preaînălţat!

Măreţia lui este mai presus de pământ şi de ceruri.

El a înălţat puterea poporului său spre lauda tuturor credincioşilor săi,

a fiilor lui Israél, poporul care îi stă aproape. Aleluia!

 

PSALMUL 117 

Invitaţie la preamărirea lui Dumnezeu

Lăudaţi-l pe Domnul, toate neamurile,
preamăriţi-l, toate popoarele!
Căci mare este îndurarea lui asupra noastră
şi adevărul Domnului rămâne în veci. Aleluia!

 

Psalm de laudă

luni 25-01-2021, ora 1:49 min

Gura mea nu poate îndeajuns să Te laude și nici faptele mele să Îți aducă Ție pe deplin mulțumire

Căci sunt slab în credință, dar lupt cu tărie spre Slava Ta prin harurile Tale, ce mi le-ai dăruit

Fără Tine mă simt gol, fără Prezența Ta pustiit, dar sufletul mi-e plin de Prezența Ta ce mă întărește

Sunt slab și firav, fără Tine nu sunt nimic și fără Tine nu pot face nimic

Tu ești Cel ce îmi dai putere, mă întărești prin Harul Tău și mă faci puternic și invincibil în fața dușmanilor mei

Tu mi-ai oferit ajutor când eram în dificultate și lipsit de sprijin, Tu ai fost Cel ce m-ai ridicat

Am fost mort din cauza păcatului, dar Tu m-ai înviat și m-ai condus spre Lumină

M-ai făcut puternic chiar dacă eu am fost slab și firav

M-ai folosit în Planul Tău de Mântuire și mi-ai pregătit un loc în Ceruri

Unde îngerii Îți cântă și sfinții într-un glas Te binecuvântează

Lauda mea pentru Tine e pe buzele mele și inima mea se bucură în Tine, Dumnezeul meu,

Lacrimile îmi curg de bucurie căci Prezența Ta mă va învălui de Iubirea Ta

Știu că ziua fericirii mele este aproape și Glasul Tău mă cheamă spre Veșnicie

Acum sufletul îmi este în extaz și duhul meu se înalță spre Tine

Ca să Îți preamărească Milostirea și să Îți laude Îndurarea

E aproape timpul când Tu mă vei răpi la Tine, vei porunci îngerului Tău și el va veni după mine

Căci mare dar mi-ai dăruit, ca să fiu înălțat spre Ceruri și în mijlocul Poporului Tău să fiu răpit

Ei vor vedea și se vor cutremura, unii se vor bucura, alții vor rămâne uimiți

Dar fiecare în felul lui va lăuda Numele Tău

Căci nu vor mai vedea ce au văzut, nici nu vor mai auzi ce li se va spune

Mulți vor căuta împăcare și cei mândri se vor umili și inimile și le vor schimba

Biserica va rămâne un loc de amintire căci aici s-a revelat Slava Ta și Prezența Ta a umplut-o și mai mult de Harul Tău

Eu nu voi găsi cuvintele de laudă să Ți le adresez, dar în schimb mă voi arunca la pământ zicând:

Slavă să fie Dumnezeului nostru, Celui ce este și rămâne veșnic Sfânt

Căci El este Dumnezeul Dragostei și al Iubirii față de toți aleșii Lui,

Față de orice suflet ce își găsește în El plăcerea

Mulțumită Dumnezeului nostru, Celui ce ne-a creeat, salvat și sfințit

Lui să Îi fie toată gloria, lauda și cinstea pentru vecii vecilor

Amin, aleluia, amin!

Marius Ovidiu Gheorghieș

 

PSALM PENTRU A CERE ÎNDURARE DOMNULUI
sâmbătă 26-12-2020, ora 2:19 min

Suntem un popor necredincios și plin de răutate, tânjim după păcat și trăim în fărădelege
Am aprins Mânia Ta prin faptele noastre rele, am dispre
țuit Harurile Tale și am îndreptat pașii spre pierzare

Stăm
și trăim în necredință și ne bucurăm în păcat, ardem de cele ale lumii și uităm de Legile Tale
Ochii Tăi privesc spre noi
și Duhul Tău Sfânt ne cercetează

Suntem ca o turmă fără păstor, iar lupii răpitori năpustesc asupra noastră
Ne privesc cu ură
și ne sfâșie fără milă, se bucura de prada lor și râd de lipsa noastră de apărare

Ne afl
ăm în mâna vrășmașului rău și suntem captivi în mâna lui
Căci am dat crezare cuvintelor lui otrăvitoare
și ne-am îmbătat din veninul lui

Tu ne pui la
încercare dar încă nu vrei să ne dai uitării, căci Mila Ta este nesfârșită
E
ști atât de mare în iertare și iubire și atât de încet Te aprinzi la mânie

Am dat deoparte Poruncile Tale
și am călcat în picioare Iubirea Ta
Am îndrăznit să Te sfidăm
și să Te rănim prin purtarea noastră

Suntem răi
și slabi în iubire, plini de dușmănie și iubitori de cele păcătoase
Via
ța ne atârnă de un fir de ață și ne e greu a ne cere iertare

Nu e târziu să ne căim
și să Îți cerem milă și îndurare, căci Tu ne știi în slăbiciune și ne ajuți în ea și ne întărești
Glasul Tău răsună în inimile noastre ca un vuiet ce ne mustră
și ne cheamă la convertire

Căile noastre nu sunt bune, căci ele nu duc spre via
ță ci spre moarte și distrugere
Nu duc spre Împără
ția Ta, ci la porțile iadului unde nu este niciodată sfârșit iar suferința este îngrozitoare

Ai mil
ă de noi Dumnezeule, după marea Ta Bunătate și șterge toate fărădelegile noastre
Căci
știm că Te-am vătămat greu prin păcat și Te-am disprețuit prin indiferența noastră

Milă, Stăpâne,
și nu ne lăsa să cădem în prăpastia durerii și a morții
Vino
și ne ajută și eliberează-ne de lanțurile sclaviei în care suntem încătușați din cauza păcatului

Ce am f
ăcut din viața noastră, și cui am predat sufletele noastre?
Am devenit orbi în fa
ța păcatului și am închis ochii în adevărul Tău

Căci ne-a plăcut să trăim în minciună
și să umblăm în neadevăr, de aceea puterea întunericului ne-a învăluit
Dar
știm că Îndurarea Ta ne va salva și Mila Ta ne va elibera

Căci ai Tăi suntem, căci de la Tine venim
și am primit viața, dar acum plângem și ne căim
Căci nu am fost statornici
și nu ne-am menținut în harul Tău sfințitor

De acum
în genunchi vom sta și ne vom ruga, vom posti și vom cădea înaintea Ta și Te vom cinsti
Căci ai
șters păcatele noastre, ai uitat de trădarea noastră și ne-ai readus la lumină

Din veac în veac Î
ți vom cânta și pe veci Te vom cinsti, iar îndurările Tale mereu le vom aminti
Căci ele sunt nesfâr
șite, iar Harurile Tale minunate și imensa Ta Milostivire este nemărginită
Amin Amin Amin!!

Marius Ovidiu Gheorghieș

 

PSALM DE MULȚUMIRE
mar
ți 29-12-2020, ora 00:32 min

Cum să Îți mulțumesc pentru atâta iubire, pentru câte mi-ai oferit și dăruit,
Pentru câte ai făcut pentru mine? Nu pot număra binefacerile Tale
și nici iubirea Ta nu o pot măsura, căci eu nu le pot cuprinde

Am locuit în întunericul mor
ții și zăceam în păcatele lui, eram condamnat pieirii
Dar Tu ai privit cu bunătate spre mine
și cu Iubirea Ta m-ai învăluit

Mi-au dat lacrimile
și mi s-au deschis ochii când ai privit spre mine și mi-ai venit în ajutor
Eram sărac
și locuiam în mizerie dar tu m-ai scos și m-ai pus la adăpost, la loc sigur și plin de frumusețe

Din cauza patimii eram distrus
și gata să mă pierd, dar Tu ai refăcut din nimicul meu, un nou început
Am fost eliberat de vicii
și îmbrăcat în haruri și lumină și ai făcut din mine o nouă ființă

Mi-ai acoperit ru
șinea căci eram gol înaintea Ta din cauza fărădelegilor Mele
M-ai îmbrăcat în harul Tău sfin
țitor și mai ales ca profet al Tău

Mi-ai
șters trecutul și păcatele și ai început să lucrezi în mine prin harul Tău
M-ai regăsit căci eram pierdut mai adus aproape de Tine căci am fost înstrăinat

Mai înainte nu Te
știam, nici nu Te cunoșteam, căci eram în ale lumii ce mi se păreau atrăgătoare
Dar ele arătau bine dar mu
șcau mai rău ca vipera

Din flenduri m-ai refăcut
și din nimic m-ai readus la viață. Am fost de toți părăsit dar Tu nu m-ai uitat niciodată
Căci Iubirea Ta a fost fără început
și nu se termină niciodată față de copiii Tăi și față de mine, ce mă iubești atât de mult

Azi sunt viu
și trăiesc datorită Ție căci tot ce am e de la Tine și ceea ce sunt Îți aparține
Ce eram
și ce am ajuns plăcut înaintea Ta dar văzut rău în fața multora

Mă rog, îi iert
și iubesc pe toți pe cei ce îmi urmăresc viața și vor să mi se sfârșească zilele
Căci
și Tu m-ai iertat de toate relele și greșelile mele și m-ai readus la liman

Î
ți mulțumesc și Îți cânt zi și noapte, Stăpânul meu, căci Tu ești fericirea mea
Tu e
ști ceea ce îmi lipsea și ceea ce mă completează nu Îți pot mulțumi cât ai făcut Tu pentru mine

Ca un Părinte bun mi-ai purtat de grijă
și m-ai luat în Brațele Tale
De orice încercare m-ai scăpat, în ispită m-ai întărit
și în primejdii Tu mi-ai venit mereu în ajutor

Î
ți mulțumesc pentru toate și nu am cuvinte de ajuns spre a-Ți răsplăti Bunătatea
Sunt al Tău
și Îți aparțin, fă cu mine după cum voiești Tu

Amin, Amin, Amin

Marius Ovidiu Gheorghieș

 

PSALMUL 100 

Bucuria celor care intră în templu
Psalm de laudă.

Strigaţi de bucurie către Domnul,
toţi [locuitorii] pământului,
slujiţi Domnului cu bucurie,
veniţi înaintea lui cu strigăte de veselie!
Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu!
El ne-a făcut, ai lui suntem, poporul lui şi turma păşunii sale.
Intraţi pe porţile lui cu [imnuri] de laudă, intraţi cu laude în casa lui!
Lăudaţi-l şi binecuvântaţi numele lui!
Căci Domnul este bun, îndurarea lui ţine pe vecie
şi fidelitatea lui, din generaţie în generaţie.

 

PSALMUL 136

Îndurarea Domnului este veşnică

Lăudaţi-l pe Domnul, pentru că este bun,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

Lăudaţi-l pe Dumnezeul dumnezeilor,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

Lăudaţi-l pe Domnul domnilor,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

El singur face fapte măreţe,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

El a făcut cerurile cu pricepere,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

El a întărit pământul peste ape,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

El a făcut luminătorii cei mari,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

Soarele, ca să stăpânească ziua,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

Luna şi stelele, ca să stăpânească noaptea,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

El i-a lovit pe egipténi în întâii lor născuţi,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

Şi l-a făcut pe Israél să iasă din mijlocul lor,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

Cu mână tare şi cu braţ puternic,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

El a despărţit în două Marea Roşie,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

El a făcut ca Israél să treacă prin mijlocul ei,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

Şi l-a aruncat pe Faraón cu oştirea lui în Marea Roşie,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

El a făcut pe poporul său să meargă prin pustiu,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

El a lovit regi mari,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

El a dat la moarte regi puternici,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

Pe Sihón, regele amoréilor,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

Şi pe Og, regele din Basán,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

El a dat ţara lor ca moştenire,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

Ca moştenire slujitorului său Israél,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

Şi-a adus aminte de noi în înjosirea noastră,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

El ne-a mântuit de asupritorii noştri,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

El dă hrană oricărei făpturi,

pentru că veşnică este îndurarea lui!

Lăudaţi-l pe Dumnezeul cerului,

pentru că veşnică este îndurarea lui!


SFÂNTUL TRISAGHION

Mesaje și revelații cu privire la puterea rugăciunii Sfântului Trisaghion

Ați lăsat deoparte rugăciunea Trisaghionului și unde există un singur devotat al Sfântului Trisaghion, acel loc va fi eliberat de mari rele. Domnul nostru Isus Cristos, 6 mai 2015, Luz de Mariei

Voi nu ascultați ce se predică cu regularitate despre Purgatoriu și omenirea a pierdut ceea ce pentru suflete celor care se găsesc în Purgatoriu, este un mare ajutor și binecuvântare: rugăciunea Sfântului Rozariu și rugăciunea Sfântului Trisaghion, în intenție pentru sufletele care se găsesc în Purgatoriu, în așteptarea Preasfintei Mele Mame și a Îngerilor conducerii Ei, să le aducă Prezența Noastră. Domnul nostru Isus Cristos, 26 noiembrie 2015, Luz de Mariei

Isus se îndepărtează și îmi cere ca omenirea, când are strâmtorări, să vină la rugăciunea Sfântului Rozariu și la rugăciunea Sfântului Trisaghion. Domnul nostru Isus Cristos, 18 martie 2018, Luz de Mariei


TRISAGHION PREASFINTEI TREIMI

Ofertă

Te rugăm Doamne, pentru starea Sfintei Biserici și a prelaților ei; pentru exaltarea Credinței catolice, extirparea ereziilor, pace și armonie între principiile creștine, pentru convertirea agonizanților și a celor care merg; pentru sufletele binecuvântate din Purgatoriu și celorlalte capete evlavioase ale Sfintei noastre Mame a Bisericii. Amin.

Binecuvântată să fie Treimea Sfântă și individuală, acum și totdeauna, pentru toți vecii vecilor.

Amin.

Deschide, Doamne, buzele mele

Și vocea mea va pronunța laudele Voastre

Domnul Meu, în favoarea mea, primește cu bunătate

Doamne, ajutorului meu, dă atenție.

Slavă să fie Tatălui

Slavă Fiului Veșnic

Slavă Duhului Sfânt

În postul Paștelui se spune: Laudă să-Ți fie dată Ție, Doamne, Regele gloriei veșnice.

Act de căință

Preaiubite Dumnezeule, Trinitar și Unul, Tată, Fiul și Duhul Sfânt, în care cred, în Cine sper, pe Cine iubesc cu toată inima mea, trupul și sufletul, puterile și simțurile, pentru că Tu ești Tatăl meu, Domnul meu și Dumnezeul meu, infinit de bun și vrednic de a fi iubit mai presus de toate lucrurile: mă apasă, Preasfântă Treime, mă apasă, Treime prea milostivă; mă apasă cea mai amabilă Treime, că V-am ofensat, numai pentru că sunteți cine sunteți, propun și Vă dau cuvântul că nu am să Vă mai ofensez, și mai de grabă mor înainte de a păcătui. Sper în marea Voastră bunătate și Milostivire infinită, să mă iertați de toate păcatele mele și să-mi dați harul pentru a persevera într-o iubire adevărată și devotament cordial, pentru Trinitatea Voastră mereu amabilă. Amin.

Imn

Soarele arzător se îndepărtează deja

Și așa, oh, lumină perenă unită!

Inspiră o iubire constantă

Pentru sufletele noastre supuse.

În zori Te lăudăm,

Și, de asemenea, la prânz,

suspinând pentru a se bucura

În Cerul vederii Tale.

Tatălui, Fiului și Ție,

O, Duhule care dai viață!

Laude infinite sunt oferite

acum și mereu. Amin.

 

Rugăciune Tatălui

Oh, Tată Veșnic, în afara de stăpânirea Voastră, eu nu văd nici un alt lucru decât tristețe și chin, orice ar spune iubitorii de vanitate. Ce îmi pasă ce spune senzualul căci fericirea lui este să se bucure de plăcerile sale? Ce îmi pasă că spune ambițiosul de asemea, că cea mai mare mulțumire este să se bucure de gloria lui zadarnică? Eu, pe partea mea, nu voi înceta niciodată să repet cu profeții și apostolii Voștri, că fericirea mea cea mare, comoara mea și gloria mea este să mă unesc Dumnezeului meu și să mă mențin neclintit împreună cu El.

 

Un Tatăl nostru, Bucură-Te Marie și de nouă ori: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeul oștirilor, pline sunt Cerurile și pământul de gloria Voastră.

 

Și corul răspunde: Glorie Tatălui, glorie Fiului, glorie Duhului Sfânt.

 

Rugăciune Fiului

Oh, Adevăr Veșnic, în afara căruia eu nu văd alt lucru decât înșelăciuni și minciuni. Oh, cum îmi pare totul insipid având în vedere atragerile Voastre suave! Oh, cum îmi par mincinoase și false discursurile oamenilor, în comparație cu cuvintele vieții cu care Voi vorbiți inimii acelora ce ascultă! Ah, când va fi ora în care Voi mă veți trata fără enigmă și îmi veți vorbi clar în sânul gloriei Voastre? Oh, ce tratare! Ce frumusețe! Ce lumină!

 

Un Tatăl nostru, Bucură-Te Marie și de nouă ori: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeul oștirilor, pline sunt Cerurile și pământul de gloria Voastră.

 

Și corul răspunde: Glorie Tatălui, glorie Fiului, glorie Duhului Sfânt.

 

Rugăciune Duhului Sfânt

Oh, Iubire! Oh, Dar al Celui Preaînalt, centru de dulcețuri și fericirea Aceluiași Dumnezeu! Ce atractiv pentru un suflet să fie văzut în abisul Bunătății Voastre și toată plină de consolările Voastre inefabile! Ah, plăceri înșelătoare! Cum aveți puterea de a vă compara cu cea mai minimă dintre dulcețurile pe care Dumnezeu știe să reverse într-un suflet fidel când Îi apare?  Oh, dacă o singură particulă din ele este atât de gustoasă! Când va fi atunci când Voi veți revărsa ca un torent fără măsură și fără rezervă? Când va fi asta? Oh, Dumnezeul meu, când va fi?

 

Un Tatăl nostru, Bucură-Te Marie și de nouă ori: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeul oștirilor, pline sunt Cerurile și pământul de gloria Voastră.

 

Și corul răspunde: Glorie Tatălui, glorie Fiului, glorie Duhului Sfânt.

 

Ție, Dumnezeu Tată care nu ai fost creeat; Ție, Fiu unul născut; Ție, Duhule Sfinte Mângâietor, Sfântă și individualistă Treime, din toată inima Te mărturisim, lăudăm și binecuvântăm. Ție Ți se dă gloria în toți vecii vecilor, amin.

Binecuvântăm pe Tatăl, și pe Fiul și pe Duhul Sfânt

Îl lăudăm și înălțăm în toți vecii vecilor.

 

Rugăciune

Doamne Dumnezeule, Unul și Întreit, dă-ne continuu harul Vostru, caritatea Voastră și comunicarea Voastră, pentru ca în timp și veșnicie să Vă iubim și să Vă glorificăm. Dumnezeu Tată, Dumnezeu Fiu și Dumnezeu Duhul Sfânt, într-o Dumnezeire pentru toți vecii vecilor. Amin.

 

Bucurii pentru Trisaghion

 

Dumnezeu Unul și Întreit Căruia atât

Arhanghelii și Heruvimii,

Îngerii și Serafimii, 

spun: Sfânt, Sfânt, Sfânt

Bucură-Te  Dumnezeire amabilă,

în Esența Ta neînțeleasă,

și prin mila Ta

iartă-ne răutatea noastră,

pentru această bunătate,

în cântec dulce mistic,

Îngerii și Serafimii, 

spun: Sfânt, Sfânt, Sfânt

 

Oh, Trinitate inefabilă,

Bun foarte mare, Veșnic, Necreeat,

 la om comunicat

pentru exces de bunătate!

Și pentru că în veșnicie

de Ființa Ta Te bucuri atât,

Îngerii și Serafimii, 

spun: Sfânt, Sfânt, Sfânt

 

Bucură-te, lumina Ta pură,

fiind atât de purificată, nu

ajunge să fie înțeleasă

de vreo creatură;

de aceea văzând frumusețea Ta,

cu sfântă oroare*  și încântare,

 Îngerii și Serafimii, 

spun: Sfânt, Sfânt, Sfânt

oroare* - este o exprimare corectă, am întrebat special, mi s-a răspuns că așa este în rugăciune, care este foarte veche, a Bisericii, și nu se schimbă, n.trad.

 

Ești Atotputernic,

Înțelept, Imens, Creator,

Drept, Răsplătitor,

Bun, Milostiv;

în Sfintele Tale prodigioase

ai fost și ești; de aceea,

Îngerii și Serafimii, 

spun: Sfânt, Sfânt, Sfânt

 

Bucură-Te că în Ființa Ta tot ești

Suprem, tot la fel; perfecțiunea

Fără egal în Tine nu poate încăpea;

venind aceasta să cunoaștem

Trisaghionul preasfânt

Îngerii și Serafimii, 

spun: Sfânt, Sfânt, Sfânt

 

Credința noastră deși oarbă

depășește rațiunea,

cu revelația

luminată se vede;

enigma în tot ceea ce

acum vedem, între timp

 Îngerii și Serafimii, 

spun: Sfânt, Sfânt, Sfânt

 

Încredem speranța noastră în Tine

Promisiune divină spre patrie

merge cu încredere sigură;

 între timp să ajungă aceasta,

cu cel mai mieros cânt,

Îngerii și Serafimii, 

spun: Sfânt, Sfânt, Sfânt

 

Bunătatea Ta amabilă supremă

înflăcărează inima noastră,

această flacără derivând

în imensa Ta Caritate;

iubești creaturile, iubești

pe cine, pentru că iubești atât de mult,

 Îngerii și Serafimii, 

spun: Sfânt, Sfânt, Sfânt

 

Fie acum consolarea noastră

Trisaghionul lui Isaia

cu melodii suave

aud cântând în Cer,

unde cu jind fierbinte,

pentru a da iadul înspăimântător,

Dumnezeu Unul și Întreit Căruia atât

Arhanghelii, Heruvimii,

Îngerii și Serafimii,

Spun: Sfânt, Sfânt, Sfânt.

 

Unitate Sfântă, inefabilă

Vrednică de laudă veșnică.

Dă-ne: Credință, iubire și speranță

Preasfântă Treime.

 

Doamne veșnic și imens,

Imuabil, de neînțeles,

Creator Omnipotent

a celor vizibile și invizibile:

 cu afecțiune de iubire

publicăm așa Adevăr,

 Dă-ne: Credință, iubire și speranță

Preasfântă Treime.

 

Un Dumnezeu în trei persoane

trebuie să mărturisească creștinul

și că Fiul s-a făcut om

din marele nostru interes:

una în trei persoane este,

numai Dumnezeirea.

Dă-ne: Credință, iubire și speranță

Preasfântă Treime.

 

Tatăl să se considere

născut pe Sine, nu poate

și nimeni nu procede

pentru a fi prima persoană:

acesta este Adevărul ce venerează

creștinătatea noastră fină

 Dă-ne: Credință, iubire și speranță

Preasfântă Treime.

 

Duhul Lui Dumnezeu

trebuie al Fiului și al Tatălui să fie,

fiind în El Însuși aceeași voință

Sfântă Armată a Celor doi:

Oh, Duhule Sfinte!

Tu procedezi după voință.

 Dă-ne: Credință, iubire și speranță

Preasfântă Treime.

 

Atât de sfânt este Tatăl Veșnic

precum Fiul și Iubirea

care nu este mai mare nici mai mică

în suveranul Tău veșnic,

deși sunt trei ce guvernează

nu este mai mult decât o singură voință.

Unitate sfântă, inefabilă

Vrednică de laudă veșnică,

Dă-ne: Credință, iubire și speranță

Preasfântă Treime.

 

Binecuvântăm pe Tatăl, și pe Fiul cu Duhul Sfânt.

Să-L lăudăm și să-L exaltăm în toți vecii.

 

Dumnezeu Omnipotent și veșnic, care ai acordat slujitorilor Tăi cunoașterea Gloriei Treimii Tale Veșnice, în mărturisirea adevăratei Credințe și a adora Unitatea în Maiestatea Ta augustă; Te rugăm Doamne, ca prin puterea aceleiași Credințe să ne vedem mereu liberi de toate adversitățile, prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

 

Rugăciune devotată Preasfintei Treimi

 

Veșnice Părinte, Dumnezeu Omnipotent:

Toată creatura Te iubește și Te glorifică.

Cuvânt Divin, Dumnezeu imens.

Toată creatura Te iubește și Te glorifică.

Duh Sfânt, Dumnezeu infinit.

Toată creatura Te iubește și Te glorifică.

Preasfântă Treime și un singur Dumnezeu adevărat.

Toată creatura Te iubește și Te glorifică.

Rege al cerurilor, nemuritor și invizibil.

Toată creatura Te iubește și Te glorifică.

Creator, conservator și guvernator a tot ce s-a creeat.

Toată creatura Te iubește și Te glorifică.

Viața noastră, în care, de la care și pentru care trăim.

Toată creatura Te iubește și Te glorifică.

Viață Dumnezeiască și una în trei persoane.

Toată creatura Te iubește și Te glorifică.

Cer Dumnezeiesc de înălțime maiestuoasă.

Toată creatura Te iubește și Te glorifică.

Cer suprem al Cerului, ascund oamenilor.

Toată creatura Te iubește și Te glorifică.

Soare Dumnezeiesc și necreeat.

Toată creatura Te iubește și Te glorifică.

Cerc perfect de capacitate infinită.

Toată creatura Te iubește și Te glorifică.

Delicatesă Divină a Îngerilor.

Toată creatura Te iubește și Te glorifică.

Iris frumos, arc de milă.

Toată creatura Te iubește și Te glorifică.

Primă lumină și de trei zile, pe care lumii o arăți.

Toată creatura Te iubește și Te glorifică.

 

 

De tot răul sufletului și trupului.

Izbăvește-ne, Doamne Trinitar.

De toate păcatele și ocaziile de vină.

Izbăvește-ne, Doamne Trinitar.

De furia ș supărarea Voastră.

Izbăvește-ne, Doamne Trinitar.

De moarte bruscă și neprevăzută.

Izbăvește-ne, Doamne Trinitar.

 

De uneltirile și împrejurimile diavolului.

Izbăvește-ne, Doamne Trinitar.

Din duhul necinstirii și al sugestiei.

Izbăvește-ne, Doamne Trinitar.

De concupiscența cărnii.

Izbăvește-ne, Doamne Trinitar.

De toată furia, ura și reaua voință.

Izbăvește-ne, Doamne Trinitar.

De plăgile de pestă, foamete, război și cutremur.

Izbăvește-ne, Doamne Trinitar.

De furtuni pe mare sau pe pământ,

Izbăvește-ne, Doamne Trinitar.

De dușmanii credinței catolice.

Izbăvește-ne, Doamne Trinitar.

De dușmanii noștri și de mașinăriile lor.

Izbăvește-ne, Doamne Trinitar.

De moarte veșnică,

Izbăvește-ne, Doamne Trinitar.

Pentru unitatea Voastră în Trinitate și Trinitate în unitate.

Izbăvește-ne, Doamne Trinitar.

Pentru egalitatea esențială în Persoanele Voastre.

Izbăvește-ne, Doamne Trinitar.

Pentru alteța misterului Treimii Voastre.

Izbăvește-ne, Doamne Trinitar.

 Pentru Numele inefabil al Treimii Voastre.

Izbăvește-ne, Doamne Trinitar.

Pentru Numele Vostru prodigios, Unul și Întreit.

Izbăvește-ne, Doamne Trinitar.

Pentru cât de mult Vă mulțumește sufletele care sunt devotate Preasfintei Voastre Treimi.

 Izbăvește-ne, Doamne Trinitar.

Pentru marea iubire cu care ai eliberat de rele popoarele unde este un devotat al Treimii Voastre amabile.

Izbăvește-ne, Doamne Trinitar.

Pentru virtutea divină în care devotații Preasfintei Voastre Treimi recunosc diavolii împotriva Ta.

Izbăvește-ne, Doamne Trinitar.

 

Noi păcătoșii.

Te rugăm, ascultă-ne.

Cu severitate să rezistăm diavolului cu armele devotării Treimii Voastre.

Te rugăm, ascultă-ne.

Să înfrumusețați fiecare zi mai mult cu culorile harului Vostru, imaginea Voastră care este în sufletele noastre.

Te rugăm, ascultă-ne.

Ca toți fidelii să se străduiască să fie foarte devotați Preasfintei Voastre Treimi.

Te rugăm, ascultă-ne.

Ca toți să obținem multele fericiri care sunt legate pentru devotații acelei inefabile Treimi a Voastre.

Te rugăm, ascultă-ne.

Mărturisind misterul Treimii Voastre să distrug greșelile infidelilor.

Te rugăm, ascultă-ne.

Ca toate sufletele din purgator să se bucure de multă răcorire în virtutea misterului Treimii Voastre.

 Te rugăm, ascultă-ne.

Să Vă  învredniciți să ne auziți pentru mila Voastră.

Te rugăm, ascultă-ne.

 

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte,

izbăvește-ne, Doamne, de tot răul.

 

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte,

izbăvește-ne, Doamne, de tot răul.

 

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte,

izbăvește-ne, Doamne, de tot răul.

 

Numai pentru această rugăciune, indulgență de cinci ani de fiecare dată, plenară, pe lună cu condițiile obișnuite, dacă se roagă zilnic. 

 

Cântece

Kyrie

Kyrie, kyrie, kyrie eleison
Kyrie, kyrie, kyrie eleison
Dă-mi a ta iertare, Părinte
REF: Dă-mi a ta iertare, Părinte,
Am greşit în faţa ta, Doamne,
Azi mă-ntorc la tine,
Nu-mi ascunde a ta iubire.

Departe de casa ta, Doamne,
Rătăceam străin prin lume
Căutând doar fericirea,
Dar sunt trist şi înşelat.

Departe de casa ta, Doamne,
Am uitat iubirea ta,
Am uitat de fraţii mei,
M-am gândit numai la mine.

 

Venim să îi mulţumim

Venim să îi mulţumim,
Venim să îl preamărim pe el
Atotputernic Dumnezeu, minunat.

REF: Când sunt slab, el e tare,
Când sunt mic, el e mare,
Prezenţa lui m-a copleşit
Cu harul său minunat.

Isuse, ne-am adunat
toţi cu sufletul curat
Şi-acum îţi mulţumim şi-n inimi te preamărim.

 

Cum să-ţi mulţumesc

REF: Cum să-ţi mulţumesc pentru-atâta iubire?
Inima-ţi străpunsă, pentru noi e viaţă.
De-am putea să facem în lume să fie,
Veşnică-nchinare jertfei tale sfinte.

Tu eşti Domnul meu, tu cel căutat.
Fiinţa mea după tine strigă.
Vreau ca legea ta să-mi conducă paşii.
Sunt însetat de dragostea ta.

Oricând te-am chemat, când te-am aşteptat
Nu m-ai lăsat fără de răspuns.
Vreau să fiu mereu sub palma ta,
Sunt însetat de dragostea ta.

Când te-am căutat te-ai lăsat găsit.
Umple-mă iar de prezenţa ta.
Un pământ uscat e inima mea,
Sunt însetat de dragostea ta.

Veşnic voi vesti îndurarea ta
Şi-n viaţa mea te voi lăuda.
Mâinile-mi înalţ ca să te ajung,
Sunt însetat de dragostea ta.

 adresa blogului pe telegram este:
https://t.me/joinchat/cIeBdn7Mj2VhZDVi