MESAJUL SFÂNTULUI ARHANGHEL MIHAIL
CĂTRE LUZ DE MARIA
VINEREA SFÂNTĂ, 10 APRILIE 2020
CĂTRE LUZ DE MARIA
VINEREA SFÂNTĂ, 10 APRILIE 2020
Iubit Popor al Lui Dumnezeu:
CA APĂRĂTOR AL OMENIRII, CU SABIA ÎN MÂNA MEA, ÎNĂLȚATĂ ȘI CU LEGIUNILE MELE ÎNGEREȘTI, ÎN SERVICIUL VOINȚEI DIVINE ȘI ÎN ASCULTAREA CHEMĂRII DIVINE, NE GĂSIM ÎNAINTEA VOASTRĂ, AȘA PRECUM AM VEGHEAT CALEA CALVARULUI A REGELUI ȘI DOMNULUI NOSTRU, ISUS CRISTOS, ÎN ACEST MOMENT VEGHEM CALEA POPORULUI LUI, PE CARE ÎL SUPUN ȘI ÎL PRIVEAZĂ DIN NOU.
În acest moment de incertitudine în care trăiește această generație, vă chem să fiți ascultători Cuvântului Divin, vă chem să nu vă îndoiți de infinita Milostivirea Divină, care vă iartă până unde nu vă puteți imagina. Nu vă îndoiți nici o secundă în a vă căi profund, din inimă, cu propunere fermă de îndreptare, veniți să primiți iertarea vinelor voastre.
ÎN ACEST MOMENT ÎN CARE NU PRIMIȚI SACRAMENTUL ÎMPĂCĂRII, TRĂIȚI ÎN ACEA CĂINȚĂ SINCERĂ DIN INIMĂ, PROFUNDĂ, ȘI CU PROPUNERE FERMĂ DE ÎNDREPTARE, AȘTEPTAȚI SĂ O SPOVEDIȚI. DĂRUIȚI-VĂ REGELUI ȘI DOMNULUI NOSTRU, ISUS CRISTOS, ȘI VENIȚI LA AJUTORUL REGINEI ȘI DOAMNEI NOASTRE, A CERURILOR ȘI A PĂMÂNTULUI.
Omenirea merge către mari vești care o vor cutremura, între ele, unele cu privire la Biserica Regelui și Domnului nostru, Isus Cristos. Bine știți că ÎMPIEDICĂTORUL (*) se menține oprind apariția totală a fărădelegii, întărit de SFÂNTA EUHARISTIE, CENTRU, FORȚĂ ȘI MINUNE EUHARISTICĂ, COBORÂTĂ DIN CER ÎN FIECARE EUHARISTIE.
REGELE ȘI DOMNUL NOSTRU, ISUS CRISTOS, ÎN TRUPUL, SÂNGELE, SUFLETUL ȘI DIVINITATEA LUI SE FACE PREZENT ÎN SACRAMENTUL EUHARISTIEI, PÂINE DIVINĂ COBORÂTĂ DIN CER (vezi In 6, 41-51).
Euharistia, inima Poporului Lui Dumnezeu, este centrul de atac al dușmanilor Bisericii Regelui și Domnului nostru, Isus Cristos, și ÎMPOTRIVA EUHARISTIEI LUPTĂ DIN TIMPURI TRECUTE PENTRU A NEGLIJA TRUPUL MISTIC AL LUI CRISTOS.
Acesta este momentul pe care l-a așteptat elita mondială pentru a ataca Poporul Lui Dumnezeu.
IUBIȚILOR, NU DISPERAȚI, CONTINUAȚI COMUNIUNILE SPIRITUALE, CĂCI ACEEAȘI DORINȚĂ INTERIOARĂ DE A-L PRIMI PE CRISTOS EUHARISTIC, CUTREMURĂ CERUL ȘI PĂMÂNTUL, ȘI-L DUCE PE DIAVOL SĂ SUFERE PREA MULT.
Înaintea dorinței arzătoare de a primit Sfânta Euharistie, Împărtășaniile anterioare ÎNFLORESC ȘI DAU ALINARE SUFLETULUI. NU VĂ LĂSAȚI SĂ ACCEPTAȚI UN SUBSTITUT AL SFINTEI EUHARISTII, nici să-i credeți pe cei ce spun că uită vinele lor.
ACESTA ESTE MOMENTUL ADEVĂRULUI, EXISTĂ UNUL SINGUR: CRISTOS PREZENT ÎN MIRACOLUL EUHARISTIEI ÎN MOMENTUL CONSACRĂRII PREOȚEȘTI (vezi Lc 22,19; I Cor 11, 24-25) de aceea, preoții trebuie să trăiască pentru Cristos și Poporul Lui. Consacrații Misteriului Preoțesc sunt încercați și vor fi mai puternic.
IUBIT POPOR, NU TREBUIE SĂ ACCEPTAȚI NEGOCIERI CU PRIVIRE LA SFÂNTA EUHARISTIE, LA SACRAMENTE ȘI LA LEGEA LUI DUMNEZEU.
Mari încercări s-au deschis cu acest virus, care ataca trupul și îl folosesc, cei care se simt stăpânii lumii, doresc să vă ducă la apostazie, la suferință, doresc să vă ducă să credeți că sunteți abandonați de Preasfânta Treime și de Preasfânta voastră Mamă, nu! AM FOST TRIMIȘI SĂ COMBATEM ÎMPOTRIVA A CEEA CE ATACĂ POPORUL LUI DUMNEZEU, ÎN ACEST MOMENT: ACEST VIRUS.
Iubit Popor al Lui Dumnezeu, ați văzut cum sunteți atacați cu ușurință. Omul se teme de moartea trupului nu de cea a sufletului, din cauza răcelii lui și desprinderea de Dumnezeu Unul și Întreit.
TREBUIE SĂ VĂ ÎNTOARCEȚI LA DUMNEZEU, TREBUIE SĂ FIȚI ADEVĂRAȚI COPII AI LUI DUMNEZEU!
Rugați-vă, copii ai Lui Dumnezeu, rugați-vă pentru Biserică!
Rugați-vă, copii ai Lui Dumnezeu, rugați-vă pentru Preoție!
Rugați-vă, copii ai Lui Dumnezeu, rugați-vă pentru toată omenirea pentru ca să fie docilă Chemării Divine!
Rugați-vă, copii ai Lui Dumnezeu, pentru suferința omenirii înaintea marilor calamități care se apropie!
Nu vă temeți, Credința este indispensabilă, nu sunteți, nici nu veți fi abandonați.
CRISTOS ÎNVINGE, CRISTOS ÎMPĂRĂȚEȘTE, CRISTOS GUVERNEAZĂ,
ÎN TOȚI VECII VECILOR, (vezi In 18,37) AMIN!
CINE E CA DUMNEZEU?
NIMENI CA DUMNEZEU!
NIMENI CA DUMNEZEU!
Sfântul Arhanghel Mihail
BUCURĂ-TE MARIE PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIE PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIE PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIE PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIE PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
(*) CE ÎNSEAMNĂ ”ÎMPIEDICĂTORUL” ÎN ACORD CU A DOUA SCRISOARE A LUI PAUL, CĂTRE TESALONICENI?
1. ÎMPIEDICĂTOR este cuvântul pe care îl folosește apostolul Paul, pentru a descrie obstacolul care oprește venirea anticristului. Sfinții Părinți, între ei, Sfântul Augustin, au interpretat așa zisul obstacol, ca Imperiul Roman, în care a fost persecutată Biserica până la martiriu (anul 29-476 d.C)
2. Sfântul Paul anunță venirea <<omului de împietate>> prin excelență, care în ultimele timpuri se va ridica peste tot și <<se va prezenta pe sine ca Dumnezeu>> adaugă că <<misterul împietății este deja în acțiune>> în lume.
3. Dar semnele actuale, întâmplările bisericești, politice, economice, ne indică că în aceste timpuri actuale, în momentul în care trăim, ”misterul împietății” este deja în acțiune.
4. Mesajul pe care Sfântul Arhanghel Mihail l-a revelat Luz de Mariei cu data de 10 aprilie 2020, ne dă o bază pentru a afirma cu mare certitudine că acest ”mister de împietate” este deja în acțiune și că se va manifesta de fiecare dată mai clar și cu mai mare viteză (vezi II Tes 2, 3-8).