Translate

miercuri, 9 decembrie 2020

mesaj Sf Arh Mihail + cerere Domnul Isus + novenă + consacrare, începând din 9 decembrie

 MESAJUL SFÂNTULUI ARHANGHEL MIHAIL

 CĂTRE LUZ DE MARIA
5 DECEMBRIE 2020

 

 

Popor preaiubit al Lui Dumnezeu:


ÎN NUMELE PREASFINTEI TREIMI ȘI AL REGINEI ȘI MAMEI NOASTRE, VĂ BINECUVÂNTEZ.


Vin să vă chem la convertirea urgentă din iubire față de Preasfânta Treime și Regina și Mama Noastră și a voastră, dorind Mântuirea Veșnică și nu pierderea sufletului în focul veșnic. 


MĂ MENȚIN CU SABIA MEA ÎN ÎNALT ÎN APĂRAREA POPORULUI FIDEL, totuși, nu încalc voința umană. Compătimesc pe cine nu voiește să fie apărat și nu se forțează pentru a schimba cursul traiului său, al înfăptuirii și acționării.


VIN SĂ VĂ CHEM LA MISIUNEA CARE FIECĂRUIA DINTRE VOI, DIN VOINȚĂ DIVINĂ, I-A FOST DESEMNATĂ. Mențineți-vă fiind îndeplinitori ai Voinței Divine în locul în care v-a dus. Reîntâlniți-vă cu Voința Divină pentru binele sufletului vostru și ajutorul fraților voștri. Orgoliul și mândria umană sunt parte din „egoul” creaturii, parte pe care trebuie să o convertiți pentru ca să nu luptați împotriva voastră înșivă, ci să vă ajute și să vă ușureze calea.


Trebuie să vă mențineți fideli în căutarea cărării Iubirii Divine și să-i dați înapoi cât vă proporționează fiecare moment. Trebuie să găsiți Pacea pe care numai sufletele cu adevărat în calea convertirii o gustă; educați gândul și îmblânziți mintea pentru ca să accentuați în a fi asemenea Reginei și Mamei Noastre.


Câte plângeri apar din flăcările iadului de la cei care asistau la Sfânta Liturghie zilnic și comiteau sacrilegii împărtășindu-se în stare de păcat!


Câți care s-au dedicat să fie judecători ai fraților lor, gem în iad în fața predominării mândriei și invidiei care i-au otrăvit pe dinăuntru!


GRIJĂ, POPOR AL LUI DUMNEZEU, CU FAPTA ȘI ACȚIUNEA...!
GRIJĂ CU FARISEII!


Mari evenimente continuă să se petreacă în acest moment în care omenirea trăiește în strâmtorare. Omul s-a separat de Preasfânta Treime și de Regina și Mama Noastră: nu iubește, nu iartă.


ESTE DORINȚĂ A REGELUI ȘI DOMNULUI NOSTRU, ISUS CRISTOS, SĂ SE OFERE UN TRIDUU MONDIAL MAMEI NOASTRE ȘI A VOASTRĂ DE GUADALUPE ȘI CA ZIUA DE 12 DECEMBRIE SĂ CONSACRAȚI ACEASTEI IPOSTAZE, CONSACRÂND ÎN SPECIAL POPORUL MEXICAN, DĂRUIT SATANEI DE UNII DINTE REPREZENTANȚII EI.


Este de mare importanță ca omenirea să fie una pentru ca, înainte rugăciunii copiilor Lui Dumnezeu cum se cuvine pregătiți spiritual, acest popor iubit să fie eliberat de asuprirea diavolului.


Popor iubit și protejat de a Noastră și a voastră Mamă de Guadalupe:


SĂ AVEȚI ÎN VEDERE CĂ UNDE REGINA ȘI MAMA APARE, DIAVOLUL ASUPREȘTE CU PUTERE.
POPOR MEXICAN, REGINA ȘI MAMA NOASTRĂ VĂ IUBEȘTE ȘI VĂ BINECUVÂNTEAZĂ.


Această ipostază arată stelele care luminează Bolta Cerului și îi vorbește creaturii umane pentru ca să se pregătească de venirea unui corp ceresc care va ține în suspans omenirea în general. IPOSTAZĂ CARE VORBEȘTE, CÂNTĂ ȘI-L ARATĂ PE ÎNGERUL DE PACE CARE VA VENI PE PĂMÂNT SĂ-L AJUTE PE POPORUL FIDEL ÎN MOMENTELE DE PERSECUȚIE ATROCE.


Rugați-vă, Popor al Lui Dumnezeu, rugați-vă. Mare parte dintre faliile tectonice s-au activat înaintea influenței soarelui și corpurilor cerești care se apropie de Pământ, lăsând să apară vulcani submarini cu mare zgomot.


Rugați-vă, Popor al Lui Dumnezeu, rugați-vă și oferiți. Spania se agită și suferă, solul ei se cutremură. Franța este puternic cutremurată. Olanda plânge înaintea cutremurului.


Rugați-vă, Popor al Lui Dumnezeu, rugați-vă pentru Puerto Rico, plânge și suferă, se cutremură cu putere.


Rugați-vă, Popor al Lui Dumnezeu, rugați-vă pentru Nicaragua, Costa Rica, Guatemala, pământul se cutremură cu putere.


Asupra Pământului omul a depus răul pe care-l comite și Pământul deja s-a trezit, dând loc suferinței omenirii.


Pregătiți-vă, nu ignorați cuvântul meu....


Pregătiți-vă spiritual și nu uitați alimentul (1) pe care Regina și Mama Noastră vi l-a dat pentru ca să vă mențineți în foamete, fără a uita alimentele pe care le puteți conserva, știind că pe cel fidel, Cerul îl asistă.


NU VĂ TEMEȚI, TEAMA IMOBILIZEAZĂ CREATURA.
MENȚINEȚI CREDINȚA ÎN TOT MOMENTUL.
AJUTORUL DIVIN SE FACE PREZENT.


Ca Principe al Oștirilor Cerești, vă apăr și vă binecuvântez.


CINE E CA DUMNEZEU?
NIMENI CA DUMNEZEU!


Sfântul Arhanghel Mihail


BUCURĂ-TE MARIE PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIE PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIE PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT

 

(1) despre strugurii binecuvântați, citiți...

 

 

COMENTARIUL LUZ DE MARIEI


Fraților,


O lecție pentru a ajunge să fii un adevărat copil al Lui Dumnezeu.


O lecție de unitate și fraternitate ne transmite Sfântul Arhanghel Mihail cu cererea pe care Domnul nostru, Isus Cristos, solicitând-o nouă, un Triduu anterior de 12 decembrie, sărbătoarea Doamnei noastre de Guadalupe, pentru ca toată omenirea unită, să ne consacrăm acestei ipostaze care ne reprezintă firmamentul și Îngerul Ei de Pace.


Unitate și fraternitate, toți uniți pentru ca fratele nostru, poporul mexican, să fie eliberat de legăturile pe care unii dintre guvernanți lui le-au lăsat oferind acest popor diavolului. Sunt strategiile răului ce luptă împotriva Reginei și Mamei noastre și împotriva întregii omeniri, pentru că multe țări se găsesc sub controlul răului.


Să acționăm în unitate, fraternitate, iubire și să ne slujim unii altora.


Amin.

 

 

CONSACRARE

 


„ESTE DORINȚĂ A REGELUI ȘI DOMNULUI NOSTRU, ISUS CRISTOS, SĂ SE OFERE UN TRIDUM MONDIAL MAMEI NOASTRE ȘI A VOASTRĂ DE GUADALUPE ȘI CA ZIUA DE 12 DECEMBRIE SĂ CONSACRAȚI ACEASTEI IPOSTAZE, CONSACRÂND ÎN SPECIAL POPORUL MEXICAN, DĂRUIT SATANEI DE UNII DINTE REPREZENTANȚII EI.” SFÂNTUL ARHANGHEL MIHAIL, 5 DECEMBRIE 2020


Încheiem cu bucurie Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Mariei, de aceea începem Tridumul Fecioarei de Guadalupe pentru a O venera.

 


DOAMNA NOASTRĂ DE GUADALUPE
Sărbătoare: 12 decembrie
zi de începere a novenei: 9 decembrie


Ziua întâi
O, preaiubită Sfântă Fecioară de Guadalupe, Maică plină de sfințenie, învață-mă căile Tale de bunătate și de tărie. Ascultă rugăciunea umilă pe care Ți-o ofer cu o sinceră încredere, rugându-Te să-mi acorzi această favoare…
Tatăl nostru, Bucură-Te Marie, Slavă Tatălui.

Ziua a doua
Marie, zămislită fără de păcat, eu vin înaintea tronului Tău de har, împărtășind devoțiunea înflăcărată a fidelilor Tăi copii mexicani, care Te invocă sub gloriosul titlu aztec de Guadalupe.
Obține-mi o credință vie pentru a face întotdeauna Voința Fiului Tău: să se facă Voința Sa, precum în Cer, așa și pe pământ.
Tatăl nostru, Bucură-Te Marie, Slavă Tatălui.

Ziua a treia
Marie, a Cărei Inimă Neprihanită a fost străpunsă de șapte săbii de durere, ajută-mă să merg cu curaj prin mijlocul spinilor care sunt presărați în drumul meu. Dobândește-mi tăria de a Te lua cu adevărat ca model. Eu Ți-o cer, Mamă preaiubitoare.
Tatăl nostru, Bucură-Te Marie, Slavă Tatălui.

Ziua a patra
Preaiubitoare Maică de Guadalupe, eu Te rog să-mi acorzi o voință puternică de a urma exemplul de caritate al Fiului Tău Divin, de a căuta întotdeauna binele acelora care sunt în nevoie. Acordă-mi acest har, pe care Ți-l cer cu umilință.
Tatăl nostru, Bucură-Te Marie, Slavă Tatălui.

Ziua a cincea
Preasfanță Maică, eu Te rog să-mi obții iertarea tuturor păcatelor mele, precum și haruri îmbelșugate pentru ca, de acum înainte, eu să-L slujesc pe Fiul Tău cu mai multă fidelitate și în sfârșit să obțin harul de a-L lăuda împreună cu Tine pentru totdeauna în Cer.
Tatăl nostru, Bucură-Te Marie, Slavă Tatălui.

Ziua a șasea
Marie, Mamă a vocațiilor, înmulțește chemările la preoție și umple pământul de case religioase care vor fi lumina și căldura lumii, siguranță în nopțile furtunoase.
Roagă-L pe Fiul Tău să ne trimită mulți preoți și călugări. Noi Ți-o cerem, o, Mamă a noastră.
Tatăl nostru, Bucură-Te Marie, Slavă Tatălui.

Ziua a șaptea
Maica noastră de Guadalupe, noi Te rugăm să le dai părinților harul de a duce o viață sfântă și de a-și educa creștinește copiii; copiii să asculte de ei și să urmeze sfaturile lor; toți membrii familiei să se roage și să-L adore pe Dumnezeu împreună. Noi Ți-o cerem, o, Mamă a noastră.
Tatăl nostru, Bucură-Te Marie, Slavă Tatălui.

Ziua a opta
Eu mă prosternez înaintea Ta, o, Mamă, cu o inimă plină de sinceră venerație, implorându-Te să-mi obții harul de a-mi îndeplini datoriile stării mele cu fidelitate și perseverență.
Tatăl nostru, Bucură-Te Marie, Slavă Tatălui.


Ziua a noua
Doamne Dumnezeule, Ți-a plăcut să ne umpli cu nenumărate favoruri, punându-ne sub ocrotirea specială a Fericitei Fecioare Maria. Acordă-ne nouă, umililor Tăi slujitori, care ne bucurăm de a O cinsti pe pământ, bucuria de a O vedea față în față în Cer.
Tatăl nostru, Bucură-Te Marie, Slavă Tatălui.


 

 

RUGĂCIUNE DE CONSACRARE LA DOAMNA NOASTRĂ DE GUADALUPE
(12 decembrie)


O Fecioară Neprihănită, Mama Dumnezeului adevărat și Mama Bisericii! Tu care din această ipostază manifești clemența Ta și compasiunea Ta tuturora care  solicită Protecția Ta, ascultă rugăciunea pe care cu încredere filială Ți-o îndreptăm și prezint-o înaintea Fiului Tău, Isus, unicul Răscumpărător al nostru.


Mamă de milostivire, Învățătoarea sacrificiului ascuns și tăcut, Ție, care ieși la întâlnirea noastră, păcătoșii, Îți consacrăm în această zi toată ființa noastră și toată iubirea noastră. Îți consacrăm de asemenea viața noastră, slujbele noastre, bucuriile noastre, bolile noastre și durerile noastre.


Dă pacea, dreptatea și prosperitatea popoarelor noastre, deoarece tot ce avem și suntem punem sub grija Ta, Doamna și Mama noastră. Voim să fim totalmente ai Tăi și să parcurgem cu Tine calea unei fericiri depline la Isus Cristos în Biserica Lui: nu ne da drumul de Mâna Ta iubitoare.


Fecioară de Guadalupe, Mama Americii, Îți cerem pentru toți episcopii, pentru ca să conducă pe fideli pe căi de intensă viață creștină, de iubire și de slujire umilă față de Dumnezeu și față de suflete. Contemplă această imensă recoltă și mijlocește pentru ca Domnul să insufle foame de sfințenie în tot Poporul Lui Dumnezeu, și să acorde vocații abundente de preoți și religioși, puternici în credință, și zeloși dispensatori ai Misterelor Lui Dumnezeu.


Acordă căminelor noastre harul de a iubi și respecta viața care începe, cu aceeași iubire cu care ai conceput în sânul Tău viața Fiului Lui Dumnezeu. Sfântă Fecioară Maria, Mama Iubirii Frumoase, protejează familiile noastre pentru ca să fie mereu foarte unite și binecuvântează educația copiilor noștri. Speranța noastră, privește-ne cu compasiune, învață-ne să mergem în mod continuu la Isus și dacă cădem, ajută-ne să ne ridicăm, să ne întoarcem la El, prin intermediul spovezii vinelor și păcatelor noastre în Sacramentul Pocăinței, care aduce liniște sufletului. Te implorăm să ne acorzi o mare iubire față de toate sfintele Sacramentele, care sunt precum urmele pe care Fiul Tău ni le-a lăsat pe Pământ.


Astfel, Preasfântă Mamă, cu Pacea Lui Dumnezeu în conștiință, cu inimile noastre libere de rău și de ură, să putem duce tuturora adevărata bucurie și adevărata pace, ce vin de la Fiul Tău, Domnul nostru, Isus Cristos, care cu Dumnezeu Tatăl și cu Duhul Sfânt viețuiește și domnește în toți vecii vecilor.


Amin.


Sanctitatea sa, Ioan Paul II, Mexic, ianuarie 1979, vizitând Bazilica Doamnei noastre de Guadalupe în prima lui vizită în exterior ca papă.