VORBEȘTE DUMNEZEU TATĂL
Mesaj dat Lorenei
16 mai 2017
SHEMA ISRAEL (ascultă
Israel; n.trad)
Locuitori ai pământului,
aparținători ale celor doisprezece triburi ale lui Israel,
Mânia Mea s-a dezlănțuit și curând se va împrăștia cu putere prin toată lumea, aducând suferință și pustiire, purificând națiunile alese și anihilând
națiunile
nelegiuite.
Trompetele care răsună la
marginile pământului, vor anunța evenimentele unul câte
unul. Deja nu este timp de căință cum a fost în
anul Milostivirii, va trebui să fie o căință rapidă și cu o inimă chinuită
de remușcări și rușinată de atâtea ofense și păcate.
Cosmosul se va cutremura și totul va fi
reînnoit, dar înainte, purificarea mai severă va cădea și deja a început să
o facă asupra locuitorilor pământului.
Treburi ale lui Israel,
intonați un cântec. Shema Israel, voiesc
să aud vocea ta care se înalță la Cer cu forță mai presus de toate colțurile pământului și să se unească balansatului trâmbițelor și corurilor îngerești care anunță Lucrarea Mea de Răscumpărare care în sfârșit, după mulți ani, va fi dusă
la capăt.
Mari catastrofe, atât
umane cât și naturale, vor pedepsi pe locuitorii pământului. Demonii au fost
eliberați din abisuri, dobândind forme umane. Entități perverse bântuie
prin colțurile lumii, zboară prin aer și se manifestă. Ei iau
posesie de sufletele slabe și lipsite de har și umilință.
Mândria este cea mai bună
aliată a lor, pentru că prin intermediul acesteia se deschide o ușă și este mai ușor pentru dușman să posede sufletele mândre
și
păcătoase. Cei care practică
ocultismul, magia și divinația, sunt prăzi ușoare ale acestor duhuri, au lăsat deschisă ușa din când în când.
Pecetluiți sufletele voastre
pentru ca dușmanul să nu poată intra, cu Sângele
Fiului Meu. Procurați să aveți o inimă
pură și nevinovată
pentru ca acea puritate să curgă și să fie o oglindă ce respinge
forțele
răului și să servească de protecție pentru voi și familiile voastre.
Voi, prin legăturile de
sânge și lanțurile voastre generaționale, dacă
posedați o inimă
pură, veți putea proteja familiile și rudele voastre. Consacrările sunt foarte importante, pentru că protejează într-un mare fel familiile și rudele voastre.
Demonii pretind să ia posesie
de toată rasa umană, va rămâne numai o rămășiță fidelă. Iadul inundă lumea în
totalitatea ei, dar Duhul Meu Sfânt nu va abandona Poporul Meu.
Shema Israel,
protejează-te și pecetluiește-te, pecetluiește casa ta, bunurile tale și cele ce-ți aparțin, familiile tale și descendenții cu Sângele Fiului Meu.
Ambientul este tensionat și fiii Luminii
eliberează o bătălie fără armistițiu cu fiii întunericului.
Toată această bătălie se dezvoltă pe pământ, deja toți demonii au fost
dezlănțuiți din fundul iadului și vin dispuși să îndeplinească
rolul lor: să termine cu rasa umană, să o facă să cadă și să zădărnicească
Planul Meu de Răscumpărare.
Popor al lui Israel, pecetluiți-vă, protejați-vă și cereți ajutorul sfântului Arhanghel Mihail, a Corurilor Îngerești, Fecioarei
Maria, ajutorul Fiului Meu și puternica ungere a Duhului Sfânt.
Pământul este o bombă de
timp, natura este pe punctul ce a face o explozie periculoasă. Dacă voi o vedeți, v-ați trezit din
letargia voastră și de luni de zile s-a manifestat, dar curând se va dezlănțui cu toată puterea ei și deja nu va mai fi nici un loc sigur pe planetă, numai căminele
care au fost pecetluite cu Sângele Fiului Meu și protecția Fecioarei, vor
fi conservate de orice calamitate.
Mă întreabă iubita Mea
fiică, cum se pecetluiește cu Sângele Fiului Meu. Vă voi
da o rugăciune puternică de pecetluire. Cu ea veți putea pecetlui tot, până și animalele voastre de companie și bunurile
materiale, dar cel mai important, sufletele și mințile voastre, pentru ca duhurile să nu poată
lua posesie de voi.
Pecetea Mea anunțată în Apocalipsă ca protecție pentru fiii Mei, deja a fost încrustată în frunțile aleșilor Mei cu
anterioritate și aceasta a fost făcută când inima voastră a acceptat și i-a spus „da ul” Fiului Meu ca Rege a vieților voastre, fără a conta naționalitatea, nici
religia voastră. Dar această pecete specială vă va da o protecție mai amplă.
Voiesc să răspândesc acest
mesaj tuturor fiilor Mei și să ajungă în toate colțurile pământului cu
ajutorul tehnologiei, care poate fi de asemenea folosită pentru Lucrarea Mea.
Această rugăciune de
pecetluire va proteja toată ființa voastră,
până familiile și rudele îndepărtate de Mine. Sângele și moștenirile generaționale sunt foarte
puternice, atât pentru blesteme cât și pentru binecuvântări. De aceea este importantă această rugăciunea de
pecetluire și protecție.
Shema Israel, înainte ca
Mânia Mea Dreaptă să cadă cu toată rigoarea asupra pământului, voiesc să
protejez pe iubitul Meu Popor cu această rugăciune:
Eu, ca fiu nevrednic al Tatălui, în acest final al
timpurilor, revendic că aparțin liniei lui David și pentru că
sunt moștenitorul Împărăției Cerurilor și aparținător al Poporului Sfânt al lui Israel, cer din interiorul inimii mele,
protecția Dumnezeului Viu și pecetluiesc mintea, trupul și sufletul meu,
familia, rudele și cele ce-mi aparțin la picioarele Sfintei Cruci a Lui Isus.
Cu puterea Sângelui Său mă acopăr de toată amenințarea, integritatea
mea atât fizică cât și spirituală.
Revendic că sunt fiul Tatălui și prin urmare, vrednic de toată Protecția Lui. Mă ascund în Rănile Fiului, mă ung cu Puterea
Duhului Sfânt și mă refugiez în locul cel mai
sigur și cald din lume: Pântecele
iubitei mele Mame, Regina întregului Cer.
Cu puterea pe care Ei toți mi-o conferă,
sunt pecetluit și protejat în
acest final al timpurilor, atât eu cât și descendenții mei și prin legăturile
de sânge, rămân protejate toate rudele mele. Cu această
rugăciune suntem pecetluiți și protejați.
Îngerul Dreptății va conserva căminele
noastre, pentru că, ca Popor al Lui Dumnezeu, vom fi recunoscuți înaintea Dreptății Divine.
Ne refugiem în Mâinile justițiare al Tatălui,
dând Fiat ul nostru Preasfintei Treimi și așteptăm, pecetluiți și protejați, ca Leul Tribului
lui Iuda să vină să judece națiunile, amin.
Cu această rugăciune veți fi recunoscuți ca fiii Mei și iubitul Meu
Popor. Rugați-vă în toate zilele, forțele răului sunt foarte puternice
și
numai fiind protejați veți putea să
le înfruntați.
Voiesc ca această
rugăciune de pecetluire să ajungă la toți fiii Mei dispersați prin lume, înainte
ca Mânia Mea să
se dezlănțuie total asupra pământului.
Fiica Mea va fi porta vocea
acestui mesaj și însărcinata de a-l distribui, pentru ca toți copiii Mei iubiți să fie în totală pază de protecție atât fizică cât și spirituală.
Poporul Meu, Eu nu vă voi
abandona, vă voi face să reapăreți din cenușă și vă voi conserva de
catastrofe pentru ca să puteți peregrina împreună cu iubita Fecioară
Maria, Cerurile și Pământurile Noi. Ea va fi principala voastră Călăuză și Lumina care vă va lumina în
întuneric.
Rugați-vă rozariul cât
de mult puteți, este arma împotriva
răului prin excelență.
Poporul Meu, nu vă temeți, vă așteptăm la Nunta Fiului Meu.
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=219913079736432&id=110752377319170