Translate

marți, 4 mai 2021

mesaj de la Dumnezeu Tatăl, 1 mai 2021

 

CHEMARE DE LA DUMNEZEU TATĂL, OMENIRII

Mesaj lui Enoh

1 mai 2021, ora 8:50



Poporul Meu, Pace vouă

Copiii Mei, se apropie zile de foamete în lumea voastră. Foamea, șomajul, lipsa de alimente, viruși, peste și plăgi, vor fi unele dintre atâtea purificări, prin care va trebui să treacă omenirea. Banul nu va servi la nimic, pentru că nu va fi de mâncare. Este timpul, copiii Mei, în care trebuie deja să vă aprovizionați de alimente neperisabile, pentru că se apropie un timp de foamete cum niciodată înainte nu s-a văzut pe pământ. Cei care se pot aproviziona cu alimente, faceți-o acum! Mai mult, cei care nu puteți, nu vă temeți, Eu, Tatăl vostru Ceresc, voi înmulți multul sau puținul pe care îl aveți, mereu și când îl împărțiți.

Rozariul aprovizionării pe care vi l-am trimis prin slujitorul Meu, Enoh, trebuie să-l rugați după rozariul Milostivirii, pentru ca în zilele de lipsă și foamete, care se apropie, să nu vă lipsească pâinea de fiecare zi. Prin intermediul rugăciunii acestui rozariu, voi înmulți alimentele voastre. Așadar, începeți copiii Mei, să vă rugați acest rozariu pentru ca provizia de fiecare zi să nu vă lipsească în căminele voastre.

Marile necazuri sunt pe cale să înceapă și imensa majoritate a acestei omeniri continuă letargică din cauza păcatului.

Nesăbuiților, nu voiți să întâmpinați Milostivirea Mea? Cunoașteți atunci Dreptatea Mea, că este dreaptă și că nu poate fi înduplecată și dă fiecăruia după faptele sale!

Călăreții Mei ai pustiirii deja călăresc pe pământ și au început să reverse cupele lor. Lipsește numai să treacă timpul Avertismentului și Miracolului, pentru ca Brațul Meu să descarce cu toată greutatea Dreptății Mele asupra imensei majorități a acestei omeniri ingrată și păcătoasă. Oh, omenire nelegiuită, continui latergică spiritual și când te vei trezi, deja nu vei găsi Milostivire, ci Dreptate!

Timpul Meu de Milostivire este pe cale de a se consuma în totalitatea lui și oricât vă îndemn să vă schimbați, ce primesc în schimb este mai multă răutate, rebeliune, nerecunoștință și păcat. Bieții de voi, cei care continuați întorcându-Mi spatele și nu fața, pentru că Dreaptatea Mea când se dezleagă, oricât de mult vă plângeți și implorați, deja nu veți mai fi ascultați!

Poporul Meu, necazul care se apropie, niciodată nu s-a trăit în lumea asta. Dacă ai știi, omenire păcătoasă, ce e pe cale să vină, ați alerga să puneți conturile voastre în ordine și să-L căutați pe Dumnezeu din toată inima!

În timpul marilor necazuri, dacă nu sunteți agățați de Mine, Tatăl voastru Ceresc, mergeți în riscul de a vă pierde pe vecie. Copii rătăciți, sunt Tatăl vostru care vă așteaptă cu brațele deschise.

Reluați calea mântuirii și întoarceți-vă la Mine, cu o inimă chinuită de remușcări și umilită.Vă asigur că dacă astfel faceți, vă voi ierta și nu-Mi voi aminti de păcatele voastre, oricât de mari sunt acestea.

Așadar alergați, deoarece barca Milostivirii Mele deja este pregătită să plece. Grăbiți-vă să o luați pentru ca să nu aveți de ce vă plânge mâine!

Rămâneți în Pacea Mea, Poporul Meu, Moștenirea Mea

Tatăl vostru, Yahve, Domnul Națiunilor

Copiii Mei, faceți cunoscute mesajele Mele de mântuire întregii omeniri

http://www.mensajesdelbuenpastorenoc.org/mensajesrecientes.html

ROZARIUL DE APROVIZIONARE
(pentru timpuri de scumpire și foamete)

O, Milostivire infinită a Lui Dumnezeu, care aprovizionezi oamenii de bună voință, pe cei în nevoi, pe văduve și orfani, acoperind nevoile lor materiale și spirituale, deschide cămările Cerului și în Numele Tatălui (închinare) în Numele Fiului (închinare) și în Numele Duhului Sfânt (închinare) trimite-mi provizia de care am nevoie pentru a îndeplini nevoile mele din această zi (faceți cererea)

Crezul, Tatăl nostru...

Pe boabele mari: pot să am har și milostivire chiar și în timpuri de nevoie (evrei 4,16)

Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.(evrei 4,16)

Pe boabele mici: în Numele Lui Dumnezeu, Unul și Întreit, Milostivire Divină, aprovizionează-mă x 10 ori

Terminând fiecare decadă, se roagă un Tatăl nostru și se începe ca la început  pot să am har și milostivire”...și astfel succesiv până se termină cele 5 decade.

Terminând rozariul, se face Psalmul 136.

PSALMUL 136

Îndurarea Domnului este veşnică
Lăudaţi-l pe Domnul, pentru că este bun,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Lăudaţi-l pe Dumnezeul dumnezeilor,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Lăudaţi-l pe Domnul domnilor,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El singur face fapte măreţe,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El a făcut cerurile cu pricepere,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El a întărit pământul peste ape,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El a făcut luminătorii cei mari,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Soarele, ca să stăpânească ziua,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Luna şi stelele, ca să stăpânească noaptea,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El i-a lovit pe egipténi în întâii lor născuţi,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Şi l-a făcut pe Israél să iasă din mijlocul lor,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Cu mână tare şi cu braţ puternic,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El a despărţit în două Marea Roşie,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El a făcut ca Israél să treacă prin mijlocul ei,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Şi l-a aruncat pe Faraón cu oştirea lui în Marea Roşie,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El a făcut pe poporul său să meargă prin pustiu,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El a lovit regi mari,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El a dat la moarte regi puternici,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Pe Sihón, regele amoréilor,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Şi pe Og, regele din Basán,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El a dat ţara lor ca moştenire,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Ca moştenire slujitorului său Israél,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Şi-a adus aminte de noi în înjosirea noastră,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El ne-a mântuit de asupritorii noştri,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
El dă hrană oricărei făpturi,
pentru că veşnică este îndurarea lui!
Lăudaţi-l pe Dumnezeul cerului,
pentru că veşnică este îndurarea lui!


Mesajul integral prin care ne-a fost dat rozariul de aprovizionare, aici