MESAJUL SFINTEI FECIOARE MARIA
DAT IUBITEI SALE FIICE, LUZ DE MARIA
24 IULIE 2022
Popor iubit al Fiului Meu, iubiți copii:
MĂ APROPII DE FIECARE DINTRE AI MEI PENTRU A VĂ OFERI MÂINILE MELE ÎN ACEST MOMENT DE ORBIRE, UNDE RĂUL ASUPRITOR AL SUFLETELOR A TRIMIS PE EMISARII LUI PENTRU A BANDAJA OCHII LA CÂȚI LE ESTE POSIBIL.
Mențineți-vă în practică constantă a Legii Lui Dumnezeu, a Sacramentelor, a Fericirilor și a celorlalte scopuri evlavioase.
FĂRĂ A DA ARMISTIȚIU DUȘMANULUI, POPORUL FIULUI MEU TREBUIE SĂ CREASCĂ CONSTANT ÎN VIAȚA SPIRITUALĂ CU FINALITATEA DE A PĂTRUNDE MAI MULT ȘI DE A SE UNI MAI MULT CU FIUL MEU DIVIN.
Practicați faptele de milostivire trupești și spirituale (Mt 25, 31-46) pentru că astfel aspirați la bine și nu sunteți pradă a celor ce doresc să vă bandajeze ochii pentru ca să nu îndepliniți, nu acționați în bine și să împietriți inima.
SĂ AVEȚI SIGURANȚA CĂ FIECARE ACT DE IUBIRE FAȚĂ DE APROAPELE ȘI DIN IUBIRE FAȚĂ DE DUMNEZEU ESTE PENTRU VOI UN IZVOR DE BINECUVÂNTĂRI, DEȘI NU LE SOLICITAȚI.
Copiii Mei sunt aceia care înăuntrul lor înșiși se recunosc păcătoși, sunt umili, blânzi cu inima și iubesc profund pe Fiul Meu Divin mai presus de tot.
Copii, răul îl combateți cu binele și binele este cel ce trebuie să înflorească în voi în acest moment, deși o priviți cu indiferență și cu respingere, aceasta vă duce să vă asemănați cu Fiul Meu Divin.
Popor al Fiului Meu, războiul avansează și omenirea nu îl privește...
Popor al Fiului Meu, rugați-vă, războiul se poziționează pentru a sări cu putere fără a fi așteptat.
Popor al Fiului Meu, rugați-vă, o nouă pestă este strigătul celor puternici. Căminele vor fi din nou refugiu al locuitorilor lor și granițele închise.
Popor al Fiului Meu, rugați-vă, vă oferă marca când suferiți foame, REFUZAȚI!
Copii, natura este alterată de Puteri în lupta lor pentru supremație: unii alterează clima și alții alterează faliile tectonice. Nu tot ce se petrece este lucrare a naturii.
Mențineți atenție, nu uitați că soarele cauzează leziuni Pământului, agravând suferința.
Rugați-vă, cade o creatură de putere într-o trădare politică, o omoară și este haos pe Pământ.
Popor al Fiului Meu, comunismul se găsește avansând și foametea mondială este una dintre marile lui arme.
Biserica Fiului Meu se găsește în penumbră...
Biserica Fiului Meu este persecutată în țările mici și apoi va avansa asupra marilor națiuni.
NU PIERDEȚI CREDINȚA, CONTINUAȚI FIIND FIDELI FIULUI MEU DUMNEZEIESC.
Vă îndreptați spre purificare și unii dintre copiii Mei obosesc și se copleșesc înaintea așteptării, fără îndoială, continuă într-o așteptare constantă și în adâncul inimii lor ascultă: „trebuie să dai roade de Viață Veșnică” (In 15,16)
Sunt Mamă a omenirii și sufăr înaintea nesăbuinței a atâtor copii ai Mei care au fost chemați să fie candele aprinse, s-au încrezut și nu iluminează în jurul lor, amestecându-se cu lumescul.
Copii:
Veniți la Mine și de Mâna Mea mergeți spre Adevărata Cale.
Veniți la Mine și vă voi conduce spre Fiul Meu Dumnezeiesc.
FĂRĂ TEMERI DAȚI-MI MÂNA ȘI DISPUNEȚI-VĂ SĂ MERGEȚI FĂRĂ A PRIVI PE DINLĂTURI, DAR NUMAI SPRE FIUL MEU.
Vă binecuvântez, copii iubiți, nu vă temeți.
Mama Maria
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
COMENTARIUL LUZ DE MARIEI
Fraților,
Preasfânta noastră Mamă, Regina și Mama Ultimelor Timpuri ne anticipează Triumful Final.
Este bine cunoscut de Poporul Lui Dumnezeu că înainte a de primi un mare har se întâmplă o mare purificare și așa a decretat-o Treimea Preasfântă pentru această generație: foamete, penumbră, persecuție, pestă, război...
Atenție, fraților! Fără a cădea în teamă, dar încurajați să fim fermi în Credință.
Suntem chemați să creștem și să recunoaștem că fără o schimbare spirituală nu se avansează, cum este Voința Lui Dumnezeu, în care se găsesc faptele de milostenie trupească și faptele de milostenie spirituală.
Cele șapte fapte de milostenie trupească
vizitarea bolnavilor
a hrăni pe cei flămânzi
a da de băut celor însetați
a adăposti pelerinii/ pe cei fără adăpost
a îmbrăca pe cel gol
a vizita pe cei închiși
a îngropa pe cei răposați
Cele șapte fapte de milostenie spirituală
a învăța pe cel neștiutor
a da un sfat bun celui care are nevoie
a corecta pe cel ce greșește
a ierta pe cel ce ne jignește
a consola pe cel trist
a suferi cu răbdare defectele aproapelui
a se ruga Lui Dumnezeu pentru cei vii și cei morți
Preasfânta noastră Mamă dorește să întărim ceea ce s-a uitat în acest moment, da, s-a uitat: că trebuie să-L iubim pe Dumnezei și pe aproapele, că trebuie să împărțim, nu numai alimentul, dar cunoașterea, cunoașterea pe care ne-o dă Duhul Sfânt când o cere creatura cu iubire și umilință.
Fraților, mergem, da, dar pe un câmp minat de diavol și de carne. Când suntem pe calea purificării și nu se voiește să se recunoască, nesăbuința umană va continua târând creaturi umane spre pierzare.
Să nu obosim de a face binele din iubire față de Domnul nostru, Isus Cristos și față de Preasfânta noastră Mamă.
Amin.