Translate

duminică, 25 decembrie 2022

mesaj Sf Arh Mihail, 23 decembrie 2022

MESAJUL SFÂNTULUI ARHANGHEL MIHAIL
DAT LUZ DE MARIEI
23 DECEMBRIE 2022

 

 

Iubit Popor al Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos,


Sunt trimis de Preasfânta Treime pentru a ajunge la inima întregii omeniri care, ca Popor al Lui Dumnezeu, trebuie să salveze sufletul.


COMEMORÂND NAȘTEREA REGELUI ȘI DOMNULUI NOSTRU, ISUS CRISTOS, FIECARE CREATURĂ UMANĂ POATE PUNE TOATĂ FIINȚA SA TRUPEASCĂ ȘI SPIRITUALĂ ÎNAINTEA ACESTUI COPIL DIVIN, PENTRU CA, CU O DORINȚĂ FIERBINTE A CREATURII UMANE, SĂ FIE TRANSFORMATĂ DE IUBIREA, ADEVĂRUL, BUNĂTATEA, CARITATEA ȘI TOATE DARURILE ȘI VIRTUȚILE CU CARE PRUNCUL ISUS DECOREAZĂ PE COPIII LUI.


Copii ai Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos, omenirea continuă într-un haos de violență neoprită care se contagiază din creatură în creatură; uneori consimțând-o fără a ști de ce, numai pentru a imita conduita fraților voștri.


ACESTA ESTE SCOPUL CELOR PUTERNICI:
Să reușească ca umana creatură să se autodistrugă în moral, social, spiritual, alimentar și economic, pentru ca înainte la toată această greutate a actelor inadecvate, creaturile umane să intre în renunțarea Preasfintei Treimi, la Regina și Mama Noastră și disprețuiesc tot ce le amintește de Divin, învinovățindu-L pe Dumnezeu de tot ce se petrece.


COMEMORÂND NAȘTEREA PRUNCULUI ISUS, RĂUL SE NĂPUSTEȘTE ÎMPOTRIVA OMENIRII ÎN ACEST MOMENT CU MAI MARE FORȚĂ DECÂT ÎN TRECUT, ÎNAINTEA APROPIERII A CEEA CE DE-A LUNGUL TIMPULUI REGINA ȘI MAMA NOASTRĂ A VENIT SĂ VĂ ALERTEZE.


Sunt creaturi umane care au dat frâu liber voinței lor umane, urmând diverse căi greșite care v-au condus la acest moment.


Popor al Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos,


COMEMORÂND NAȘTEREA, CHESTIUNILE OAMENILOR NU SE OPRESC: ÎNFRUNTĂRILE CONTINUĂ, PERSECUȚIILE SE ÎNTEȚESC ȘI NEAȘTEPTATUL SE PETRECE ÎNAINTEA UNEI BĂTĂLII CONSTANTE A RĂULUI CĂRUIA CREATURA UMANĂ ÎI PERMITE SĂ SUBMINEZE VIAȚA EI.


Rugați-vă, rugați-vă pentru Mexic, suferă din cauza naturii.


Rugați-vă, rugați-vă fără a vă opri pentru Brazilia, frații voștri au nevoie de rugăciunile voastre.


Rugați-vă, rugați-vă pentru întărire pentru toată omenirea.


Rugați-vă, rugați-vă pentru Europa, este urgent ca să vă rugați pentru Europa, suferă din cauza naturii și din cauza omului însuși.


Mergeți spre o cale pietroasă...
O singură religie se impune înaintea omenirii care cu ușurință se dăruiește noutăților.


Creaturile umane uită că în Crucea Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos, este impregnată Mântuirea fiecărei creaturi umane și că numai în calea Adevărului și a căinței pot găsi Mântuirea.


UITAȚI CĂ REGINA ȘI MAMA NOASTRĂ PUNE PE FUGĂ DIAVOLUL; EL SE TEME DE EA ȘI REGINA ȘI MAMA NOASTRĂ SE OCUPĂ DE POPORUL FIULUI EI.


Vă găsiți pe un drum umplut de toată ispita, de cursele răului, de insinuările răului și răul știe că se găsește în momentul pentru a duce prada lui de suflete...TREBUIE SĂ FIȚI PUTERNICI ȘI FERMI PENTRU A NU CĂDEA.


Copii ai Lui Dumnezeu, mențineți-vă atenți fără a vă neglija, căci dintr-un moment în altul poate avea loc o luptă planificată în prealabil. Fără a vă expune în mijlocul luptelor, fiecare să păstreze calmul și să rămână unde este până când găsește o ocazie sigură pentru a ieși, dacă așa trebuie să facă. Legiunile Mele se găsesc atente la așteptarea chemărilor voastre pentru a veni grăbite, copii ai Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos.


VINE UN MARE SEMNAL PROVENIT DIN ÎNALT.


Fiecare dintre voi știe că Protecția Divină se găsește peste omenire. Milostivirea Divină este infinită, solicitați-I Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos, ca să pătrundă în voi și dați-I permisiunea ca să facă din fiecare o creatură nouă și așa reușiți să ieșiți înainte din atâtea încercări pe care omenirea însăși le-a pregătit.


ADORAȚI-L PE PRUNCUL ISUS ÎN IESLE, ÎN FIECARE CĂMIN, ÎN FIECARE LOC ÎN CARE ÎL REPREZINTĂ CORECT.


Legiunile Mele se găsesc în grija fiecăruia dintre voi. Vă binecuvântez și vă protejez cu Sabia Mea în înalt.


Sfântul Arhanghel Mihail


BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT

 

 

COMENTARIUL LUZ DE MARIEI


Fraților,


Prin Milostivire Divină am primit acest mesaj de la sfântul Arhanghel Mihail, făcându-ne un apel la transformarea spirituală care ne duce la convertirea pentru binele nostru, căci avem nevoie să fim fermi în credință și să menținem forța spirituală pentru a ști că nu suntem singuri și că nu vom fi abandonați de Preasfânta Treime, nici de Preasfânta noastră Mamă. Aceasta este indispensabil pentru noi pentru a ne menține fermi și a rezista atacurilor răului.


Dorim sau nu, suntem cufundați în violența care a reușit să pătrundă sferele societății în toate straturile ei, violență nu numai de arme, dar în gândul nostru, liniștea și amenințările de știința rău angajată, amenințări în politic și religios... Creatura umană este încercată în toate aspectele.


Trebuie să avem clar că nu avem nevoie de o nouă Sfântă Scriptură, nici să ne schimbe Poruncile, pentru că așa cum a existat o singură Cruce pe care Cristos ne-a răscumpărat de păcate, așa există o singură Sfântă Scriptură care nu admite noutăți.


A fi fermi în Credință este o condiție fără de care nu ne putem numi creștini.
Suntem invitați să plecăm genunchii înaintea Pruncului Dumnezeiesc Isus pentru ca înaintea Lui să cerem ca să ne ducă să fim mai buni și să fim fermi și puternici pentru a nu șovăi înaintea răului.


Rugând și reparând, înfăptuind și acționând în practică asemenea Lui Cristos, este cum dăm mărturie a faptului că, precum păstorii din Betleem, mergem fără a gândi înaintea Divinului nostru Prunc să-I dăruim ceea ce El așteaptă: acel „eu” care ne împiedică să ne donăm Lui.


Amin.


https://revelacionesmarianas.com/romania.htm


adresa blogului pe telegram este:

https://t.me/joinchat/cIeBdn7Mj2VhZDVi