Translate

sâmbătă, 21 ianuarie 2023

mesaj Măicuța Sfântă, 17 ianuarie 2023

MESAJUL SFINTEI FECIOARE MARIA
DAT IUBITEI SALE FIICE, LUZ DE MARIA
17 IANUARIE 2023

 

 

Iubiți copii ai Inimii Mele,


Vă binecuvântez cu Maternitatea Mea, vă binecuvântez cu Iubirea Mea.


LA FINAL INIMA MEA NEPRIHĂNITĂ VA TRIUMFA.


Biserica Fiului Meu va trăi clipe întunecoase în care ceața nu vă va permite să priviți cu claritate de unde ies noutățile care sunt îndreptate spre Trupul Mistic al Fiului Meu și sunt contrare Tradiției Bisericii.


Iubiți copii,


Vă chem să nu pierdeți Credința, dar să o măriți, anticipând, cu cunoașterea Sfintei Scripturi, îndeplinirea Legii Lui Dumnezeu și a Sacramentelor, ceea ce va fi confuzie pentru alții.


LA FINAL INIMA MEA NEPRIHĂNITĂ VA TRIUMFA.


Luptele între omenire sunt mai mari. Dragonul infernal vă atacă continuu, trimițându-vă lipsa de iubire, invidia și lipsa de respect pentru ca să refuzați fraternitatea, acestea fiind parte a moravurilor decadente în care trăiți.


Biserica Fiului Meu s-a dezbinat.
Voi, copii, nu vă îndepărtați de Principiile Evangheliei.
Fiul Meu vă iubește, sunteți Turma Lui.


Copii, trebuie să-L adorați pe Fiul Meu continuu, fără odihnă, pentru ca bestia infernală să nu vă otrăvească gândul. Mențineți-vă în rugăciune, reparând și fiind în maniera Fiului Meu Divin.


Nu vă temeți înaintea persecuției, mențineți Credința, fără a uita că cine se menține în adevărul Credinței, este binecuvântat într-un mare fel pentru că nu ascunde că este creștin și nu permite să fie înșelat.


LA FINAL INIMA MEA NEPRIHĂNITĂ VA TRIUMFA.


Toată omenirea sunt pietre spirituale ale clădirii Bisericii, toți sunt importanți în această clădire.


Vă mențin de Mâinile Mele pentru ca să nu vă deviați înaintea actelor orbitoare ale anticristului. Cunoașteți pe Fiul Meu Divin și știți că El nu are nevoie de spectacole pentru a demonstra că este Dumnezeu.


Rugați-vă, copii, rugați-vă pentru toată omenirea, pentru ca să reușească să distingă Adevărul.


Rugați-vă, copii, rugați-vă înaintea războiului care se menține latent.


Rugați-vă, copii, rugați-vă, forța naturii continuă biciuind omul pe tot Pământul.


Rugați-vă, copii, rugați-vă, soarele va menține omul în suspans.


Rugați-vă, copii, rugați-vă, întunericul vine fără a fi chemat.


Rugați-vă, copii, rugați-vă, sunteți copiii Fiului Meu Divin, sunteți iubiți și chemați de El să vă mențineți fideli și fermi în Credință.


Copii, viitorul pentru omenire este dur, este purificare, de aceea, mențineți Credința alimentată continuu.


Copii iubiți,


FIUL MEU DIVIN SE MENȚINE CU VOI ȘI VEȚI PRIMI COROANA GLORIEI PENTRU CĂ RĂMÂNEȚI FIDELI ADEVĂRATULUI MAGISTERIU.


Nu sunteți singuri, Legiunile Angelice vor veni la acei copii fideli care așteaptă cu iubire și răbdare marele moment al Triumfului Final fără a dispera, dar cu Credință, adorând pe Fiul Meu Divin în duh și adevăr.


Vă binecuvântez cu Maternitatea Mea, vă binecuvântez cu Iubirea Mea.


Mama Maria


BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT

 

 

COMENTARIUL LUZ DE MARIEI


Fraților,


Să medităm:


„Or, fără credinţă, este imposibil să fii plăcut [lui Dumnezeu], pentru că cel care se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că el este şi îi răsplăteşte pe cei care-l caută.” (evrei 11,6)


„Credinţa este garanţia realităţilor sperate, dovada realităţilor care nu se văd.” (evrei 11,1)


Și în Catehismul Bisericii ni se spune:


Articolul 2 „Credem”:


166 Credința este un act personal: răspunsul liber al omului la inițiativa lui Dumnezeu care se revelează. Dar credința nu este un act izolat. Nimeni nu poate să creadă singur, după cum nimeni nu poate să trăiască singur. Nimeni nu și-a dăruit singur credința, după cum nimeni nu și-a dăruit singur viața. Credinciosul a primit credința de la alții și trebuie să o transmită altora. Iubirea noastră față de Isus și față de oameni ne împinge să vorbim și altora despre credința noastră. Fiecare credincios este, astfel, ca o verigă în marele lanț al celor credincioși. Eu nu pot crede fără a fi susținut de credința celorlalți și, prin credința mea, contribui la susținerea credinței celorlalți.


El subliniază nevoia de a fi fraterni și umili, de a nu crede că suntem atât de inteligenți încât să-L uităm pe Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că Mama noastră disprețuiește inteligența, dar mai degrabă că Ea este diferită de a fi înțeleaptă, întrucât cei înțelepți își conduc inteligența la rațiune fără să se grăbească deoarece caută mereu Ajutorul Divin.

 

Amin.


https://revelacionesmarianas.com/romania.htm


adresa blogului pe telegram este:

https://t.me/joinchat/cIeBdn7Mj2VhZDVi