Mesaj de la sfântul Arhanghel Mihail, Lorenei
4 iunie 2023
Din cauza păcatului
abominației care este în
Vatican, a adora dumnezei falși și a tergiversa Doctrina Bisericii Catolice, Eu, sfântul Arhanghel Mihail, care comand îngerii justițiari, voi scoate sabia Mea din teacă împotriva Italiei.
Care din cauza păcatului
ei de sacrilegiu, ofense Cerului și erezii, va suferi sub Mâna justițiară a Lui Dumnezeu. Va fi inundată de ape și locuitorii vor pieri
sub apele tulburi ale mării.
Italia va rămâne
scufundată în aceasta și cu o rată
a mortalității niciodată văzută înainte. Veneția va fi consumată de apă, după ce cadavrele preoților și laicilor vor
pierii din cauza unei invazii în Vatican, unde se va îndeplini al treilea secret de la Fatima; de aceea, rugați-vă mult pentru această
națiune
care va suferi sub apele mării și ale păcatului, căci
Vaticanul este scaunul anticristului și de acolo înfloresc
răutatea, sacrilegii și erezii care predomină
astăzi în Biserică.
Rugați-vă pentru Italia și pentru mântuirea sufletelor locuitorilor ei!
Eu, sfântul Arhanghel
Mihail, executor al Dreptății Divine, voi face ca această pedeapsă
să intre în vigoare foarte curând.
Popor al Italiei, vă chem
la convertire și la o viață de dăruire Lui Dumnezeu, cereți pentru mântuirea sufletelor voastre. Vă chem la armata Mea prin
intermediul consacrării la Inima Neprihănită a Mariei.
Eu, sfântul Arhanghel
Mihail, depozitar al Dreptății Divine, vin să
vă avertizez de această
pedeapsă față de poporul din Italia.
Cine este ca Dumnezeu?
Nimeni ca Dumnezeu!
adresa blogului pe telegram este:
https://t.me/joinchat/cIeBdn7Mj2VhZDVi