MESAJ DE LA SFÂNTUL ARHANGHEL MIHAIL
DAT LUZ DE MARIEI
10 IUNIE 2024
Copii iubiți ai Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos,
VIN LA VOI TRIMIS DE PREASFÂNTA TREIME.
VEȚI PRIMI PROTECȚIA NOASTRĂ ANGELICĂ MEREU CÂND NE INVOCAȚI.
Ca fii ai Lui Dumnezeu, toată omenirea trebuie să privească semnele și semnalele acestui moment. În vremurile Turnului Babel (Gen 11, 1-9), creatura umană a crescut atât în egoul ei, încât credea că putea ajunge la Dumnezeu și a creeat ceea ce i-a dezbinat când au ajuns să vorbească limbi diferite.
ÎN ACEST MOMENT PRIVESC O OMENIRE CRESCUTĂ ÎN EGOUL EI, CARE DEJA NU DOREȘTE SĂ-L AJUNGĂ PE DUMNEZEU, DAR DOREȘTE CA DUMNEZEU SĂ NU EXISTE ÎN VIAȚA FIECĂRUIA, CA DUMNEZEU ATOTPUTERNIC. Veți suferi puternic pentru aceasta, dar nu precum în Turnul Babel, dar cu ceea ce însuși omul a creeat pentru propria lui suferință și necazuri; veți geme și veți striga pentru Ajutorul Divin, dar necazurile din cauza armamentului se vor fi întors împotriva omului însuși.
Focul va cădea din înalt, foc care se va extinde pe aproape tot Pământul prin intermediul energiei nucleare.
Mândria umană este cea care dorește să continue fiind stăpâna Pământului, să guverneze pe toți și să de îndeplinească dorințele ei pe tot Pământul.
Dreptul Drepților vine să despartă grâul de neghină (Mt 13, 24-30), să separe Lumina de întuneric.
După apariția publică a anticristului, va veni Îngerul de Pace. (1)
ESTE TRIMIS CA UN MARE ACT DE MILOSTIVIRE DIVINĂ...
ESTE TRIMIS DE PREASFÂNTA TREIME SĂ CEARĂ OMENIRII SĂ SE ÎNTOARCĂ LA DUMNEZEU...
Și înaintea furiei anticristului va fi persecutat, dar nu învins; va fi calomniat, dar nu frânt, pentru că fiind în prezența Îngerului de Pace, creatura umană va simți în inima ei durere sau fericire în acord cu cantitatea și calitatea actelor și faptelor sale. Va fi temut pentru sfințenia lui și într-adevăr că, ca o sabie va lăsa fără suflare pe cei care doresc să ducă la clătinare Trupul Mistic al Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos.
Îngerul de Pace este o creatură umană.
Nu este Ilie...
Nu este Enoh....
Nu este Ioan...
Nu este altă creatură, dar este El, Îngerul de Pace.
VĂ ROG CA SĂ DEDICAȚI UNIȚI ÎN IUBIRE ACEST 13 IUNIE ÎNGERULUI DE PACE, RUGAȚI-VĂ ÎN DUH ȘI ADEVĂR.
Rugați-vă, copii ai Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos, rugați-vă, Statele Unite și Rusia sunt atât de aproape, încât un pas rău ar înălța scânteia incontrolabilă a războiului.
Rugați-vă, copii ai Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos, rugați-vă, plăcile tectonice se mișcă cu forță pe Pământ, magnetismul acționează atrăgând spre Pământ meteoriți neașteptați de mărime mare.
Rugați-vă pentru Bolivia și America Centrală.
Rugați-vă, copiii Mei, rugați-vă pentru Jamaica, va suferi.
Rugați-vă, copii ai Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos, rugați-vă pentru Argentina, intră într-o răscruce.
Rugați-vă, copii ai Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos, rugați-vă înaintea bolii care se apropie pentru toată omenirea.
Intrați în imensa provocare a națiunilor, trebuie să acționați cu prudență și să vă pregătiți. Fiți îndeplinitori ai Voinței Lui Dumnezeu și acționați în credință.
Nu este moment de întrebări, dar de a vă răspunde fiecare în interiorul lui: cum sunt? Fiți în fiecare zi mai spirituali. Fiecare își va croi calea lui spre comuniunea cu Voința Lui Dumnezeu.
Vă protejez cu Legiunile Mele Angelice.
CINE E CA DUMNEZEU?
NIMENI CA DUMNEZEU!
Sfântul Arhanghel Mihail
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
COMENTARIUL LUZ DE MARIEI
Fraților,
Trăim clipe de durere înainte la atâta moarte care s-a petrecut și care e pe cale să se petreacă din cauza războiului. Omenirea supusă intereselor fiecărei națiuni să găsește orbită de nebunia puterii.
Dar războiul va fi oprit de Dumnezeu și vom intra în durerea sufletului, care este o durere mai profundă, până în adâncul sufletului, pentru că am fost indiferenți la Apelurile Divine. Trebuie să înțelegem că Dumnezeu este Dumnezeu și noi, creaturile Sale și că mai presus de orice, domnește și va domni Voința Trinitară.
Să plecăm genunchii și să trăim acea Supremație Divină în adorare.
Să așteptăm cu răbdare venirea Îngerului de Pace.
Amin.
https://revelacionesmarianas.com/romania.htm
adresa blogului pe telegram este: