Translate

sâmbătă, 31 mai 2025

mesaj Sf Arh Mihail, 25 mai 2025

MESAJ DE LA SFÂNTUL ARHANGHEL MIHAIL
DAT LUZ DE MARIEI
25 MAI 2025

 

 

Iubiți copii ai Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos, primiți Pacea trimisă de Preasfânta Treime și Binecuvântările Reginei și Mamei Noastre.


MENȚINEȚI RIDICAT SCUTUL RUGĂCIUNII ȘI SABIA CREDINȚEI PENTRU CA SĂ AVEȚI CU CE SĂ EVITAȚI ATACURILE RĂULUI, MENȚINÂND ÎN INIMĂ ȘI ÎN GURĂ CUVÂNTUL DIVIN PENTRU CA SĂ ÎNFRUNTAȚI RĂZBOIUL SPIRITUAL.


Nu cu cuvinte goale veți învinge atacurile răului, dar cu Cuvântul Sfintei Scripturi (Evr 4, 12-13).
Nu cu o credință lâncedă veți ieși înainte, dar cu credința fermă, puternică cu care copiii Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos, vor frânge capcanele răului.


IUBIREA DIVINĂ VA TRIUMFA ÎN MIJLOCUL ATACURILOR PE CARE POPORUL REGELUI ȘI DOMNULUI NOSTRU, ISUS CRISTOS, LE ÎNFRUNTĂ ȘI LE VA ÎNFRUNTA.


DUMNEZEU PREAÎNALT, DUMNEZEU UNUL ȘI ÎNTREIT VA TRIUMFA ASUPRA ORICUI SE RIDICĂ ÎMPOTRIVA TRUPULUI SĂU MISTIC.


Noi, Armatele Îngerești, am primit ordinul de a proteja Poporul Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos, în special în acest timp în care fiecare dintre voi trebuie să se transforme în iubire pentru ca răul să nu vă atingă.


Copii ai Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos, nu fiți pradă a urii, nici ai dușmăniei, dați pâine celui înfometat și dați de băut celui însetat... (Mt 25, 34-40); astfel mergeți voi cum v-a învățat Regele și Domnul Nostru, Isus Cristos, fiind iubire mereu cu aproapele.


Nu vă temeți, fiți fermi, fiți copii curajoși spiritual pentru ca nimic și nimeni să vă miște din centrul vieții care este Regele și Domnul Nostru, Isus Cristos.


Copii ai Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos, omenirea se găsește în pericol constant; nu numai războiul este o amenințare, dar spațiul exterior cu corpurile lui cerești, sunt o amenințare pentru Pământ, traversând sistemul solar. Radiația solară și ejecțiile ei de masă coronală sunt o amenințare pentru voi; îi îmbolnăvește pe unii și este o amenințare care va termina cu tehnologia. Emanațiile solare sunt un pericol grav, activează faliile care provoacă cutremure, cu cât sunt radiațiile solare mai puternice, cu atât există mai mare pericol. Cutremurele vor fi de intensitate mai mare provocând pericol mare și schimbând geografia Pământului.


MENȚINEȚI-VĂ ÎN UNITATE CU REGELE ȘI DOMNUL NOSTRU, ISUS CRISTOS. CÂND VĂ CHEM „SĂ SALVAȚI SUFLETUL”, O VEȚI REUȘI RUGÂNDU-VĂ ȘI ACȚIONÂND ÎN MANIERA REGELUI NOSTRU.


Fără a aștepta să primiți nimic, rugați-vă pentru toată omenirea, rugați-vă pentru frații voștri care se „simt vrednici” de Regele și Domnul Nostru, Isus Cristos, și de Regina și Mama Noastră, provocându-le mare durere prin aroganța lor și lipsa de umilință.


Rugați-vă, copii ai Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos, rugați-vă pentru toată Biserica, pentru ca să fie sfântă precum Regele și Domnul Nostru, Isus Cristos este Sfânt.


Rugați-vă, copii ai Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos, rugați-vă pentru ca înainte de cutremuratul violent al pământului, să vă mențineți întăriți de credință și așteptați să vă ajutăm.


Rugați-vă, copii ai Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos, rugați-vă pentru Corpul Mistic al Lui Cristos, este urgent.


Rugați-vă, copii ai Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos, rugați-vă pentru frații voștri din țările care vor suferi din cauza cutremurelor.


Rugați-vă, copii ai Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos, să se roage fiecare pentru sine, rugați-vă unii pentru alții; forța rugăciunii în unitate este puternică.


Rugați-vă, copii ai Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos, rugați-vă, un atentat împotriva unui lider mondial va aduce mare conflict.


Copii ai Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos, mențineți inima de carne și fiți asemenea Reginei și Mamei Noastre, Preasfânta Maria; păstrați liniștea înaintea dezbaterilor celor care cred că știu tot cu privire la Biserică, voi așteptați cu prudență înțeleaptă.


Fiți ai Lui Cristos, pentru Cristos și întru Cristos, fiți ai Reginei și Mamei Noastre.


Vă binecuvântez în Numele Preasfintei Treimi și al Reginei și Mamei Noastre.


Cu Legiunile Cerești,


Sfântul Arhanghel Mihail


BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT

 

 

COMENTARIUL LUZ DE MARIEI


Fraților,


În această nouă chemare a sfântului Arhanghel Mihail, simțim în cuvintele Lui că este urgent să ne pregătim în tot aspectul, dar în chip urgent să ne pregătim ca Trup Mistic al Lui Cristos, pentru a îndeplini cererile sfântului Arhanghel Mihail și să ne menținem cu credința în înalt.


Câte bătălii câștigate când Trupul Mistic al Lui Cristos se găsește în stare de har și mergând spre propria lui convertire!


Acest apel are un ton diferit, fiind mai categoric și mai descriptiv asupra înfăptuirii și acțiunii a Trupului Mistic al Lui Cristos. Este urgent să fim mai mult ai Lui Cristos decât ai lumii, este a apropia omul spre acel Cristos al predicii de pe munte, acel Cristos viu, adevărat, milostiv care ni se oferă în Sfânta Euharistie constant.


Sfântul Arhanghel Mihail ne amintește că pentru a lupta împotriva răului, avem credința care întărește darul cuvântului (Prov 18, 21) pentru a lega răul, pentru a-l reduce la tăcere și a-l arunca în infern, pentru a-l orbi și totodată, pentru a ne ruga pentru vindecarea trupului și sufletului și pentru a cere în unitate, fără a fi lâncezi, dar în Numele care este mai presus decât orice nume cu credință fermă; deoarece acesta este momentul în care toată omenirea va suferi găsindu-se în pericol grav, deși unii o ignoră.


Cerul a spus-o, războiul se extinde, fenomenele naturale nu sunt atât de naturale, înainte unei forțe impresionante. Suntem chemați să ne rugăm în unitate, unii pentru alții înaintea oricărui atac pentru omenire, atât din partea spațiului exterior, precum soarele care se găsește în convulsii.


Fraților, Duhul Sfânt ne dă darurile și virtuțile necesare pentru a merge fiind mai spirituali, mai mult ai Lui Cristos și mai puțin ai lumii și avem pe Preasfânta noastră Mamă care mijlocește pentru noi mereu.


Acesta este momentul în care ne îndreptăm nu numai spre durere, dar spre victorie, spre triumful Inimii Neprihănite a Mariei și sub Mantia Ei Maternă rămășița fidelă va merge spre noua trezire de pace. De aceea, fraților, fără a ne descuraja, mergem de Mâna Mamei noastre spre întâlnirea cu Regele și Domnul nostru, Isus Cristos.


Amin.


https://revelacionesmarianas.com/romania.htm


joi, 29 mai 2025

mesaj Sf Arh Mihail, 12 mai 2025

 

Mesaj de la sfântul Arhanghel Mihail, Lorenei
12 mai 2025
scapular pentru batalionul special al sfântului Arhanghel Mihail



Eu, sfântul Arhanghel Mihail, Lider al acestei armate ale Mele, militantă, și a batalionului care va lupta în mod mai direct împotriva forțelor răului, după pregătirea voastră de o săptămână, pentru a reuși fuziunea inimii voastre cu Inima Preasfintei Treimi în ziua Rusaliilor, voiesc să vă dau o emblemă care vă va proteja de forțele răului.

Va fi un scapular care reprezintă protecția și apartenența voastră ca soldați ai Mei în acest batalion special pe care Eu l-am format. Emblema va consta în următoarele:

- Leul tribului lui Iuda încoronat ca Rege al universului, cu lumea sub Picioarele Lui

- cele 12 stele care reprezintă cele 12 triburi ale lui Israel și soldații proveniți din ele

- cele 3 ramuri de măslin care reprezintă pe Preasfânta Treime

Leul tribului lui Iuda reprezintă triumful binelui asupra răului, triumful Lui Isus Cristos asupra anticristului și împărăției lui, așa precum împărăția de pace în lume, cu triumful Preasfintelor Inimi unite și străpunse, ale Lui Isus și Maria.

Cele 12 stele sunt cele 12 triburi ale lui Israel, care luptă împotriva anticristului și forțelor răului.

Cele 3 ramuri de măslin reprezintă pe Preasfânta Treime, ca protecție a soldaților împotriva forțelor răului.

Și fraza: „Cine este ca Dumnezeu?” – protecția Lui Dumnezeu Tatăl față de armata Lui, condusă de Mine, sfântul Arhanghel Mihail și comandată de Fecioara Maria de Guadalupe.

Vă dau această emblemă pentru ca, ca parte din acest batalion special, să puteți duce bătălia împotriva forțelor răului, protejați prin intermediul acestui scapular care trebuie să fie binecuvântat de un preot și pe care îl veți folosi de acum pentru a fi distinși ca soldați ai acestui batalion și protejați din partea acestuia.

Protecția acestui scapular este următoarea:

- prin intermediul acestui scapular veți reprezenta batalionul care va lupta împotriva anticristului și forțelor răului

- acest scapular vă va servi de protecție în lupta împotriva entităților rele, drept pentru care ar trebui să-l purtați de acum

- cei care îl poartă vor primi protecția specială de la Preasfânta Treime în ceasul luptei

Notă! Acest scapular trebuie să fie biencuvântat de un preot.

- se va primi un ajutor special din partea Mea și a micei Mele cete de îngeri, deoarece lupta va fi foarte grea; dar prin intermediul acestui scapular veți fi protejați de Mine, sfântul Arhanghel Mihail, și al Armatei Mele Cerești în momentul luptei

- purtându-l, va trebui să vă rugați rugăciunea dată în mesajul anterior în toate zilele, pentru ca Preasfânta Treime să vă protejeze de tot răul în chip special.

- trebuie să purtați acest scapular cu multă credință, pentru că vă va face invizibili forțelor răului, dacă sunteți în stare de har

- amintiți-vă că cel mai important este iubirea voastră pentru Dumnezeu, faceți Voința Lui și pregătirea voastră spirituală

Profitați de acestei săptămâni înainte de Avertisment pentru pregătirea voastră! Continui cu mai multe instrucțiuni.

Eu, sfântul Arhanghel Mihail, Principele Oștirii Cerești,

Cine este ca Dumnezeu?
Nimeni ca Dumnezeu!

mesajul și rugăciunea dată în 4 mai 2025 integral, aici

adresa blogului pe telegram este:
https://t.me/joinchat/cIeBdn7Mj2VhZDVi

luni, 26 mai 2025

mesaj + rugă de la Sf Arh Mihail, 4 mai 2025

Mesaj de la sfântul Arhanghel Mihail, Lorenei
4 mai 2025



Eu, sfântul Arhanghel Mihail, ca Lider al acestei armate ale Mele militante, voiesc prin intermediul Lorenei, să vă dau un ghid complet de luptă spirituală avansată împotriva forțelor răului; deoarece vă dădusem deja un ghid dar concentrat mai mult pe lupta spirituală cu voi înșivă, despre cum să învingeți teama, să ieșiți din zona de comfort și rugăciune contemplativă.

Dar văzând nevoia care este de a vă pregăti spiritual pentru ceva mai puternic pentru timpurile care se trăiesc în ziua de astăzi, am decis, Dumnezeu Tatăl și Eu, că prin intermediul Meu, care sunt Războinicul antrenat să lupte împotriva răutății, să vă dau unele instrucțiuni și pregătire acestei armate care înfruntă forțele răului și care curând va înfrunta față în față proprii demoni întrupați și duhuri rele și până și însuși anticristul.

De aceea, această pregătire este crucială și foarte importantă!

Întâi de toate și ca parte a armatei Mele militante, trebuie să vă fi consacrat deja Inimii Neprihănite a Mariei ca cerere prealabilă și foarte importantă, pentru a putea continua în această pregătire și cum deja toți trebuie să o fi făcut, deși numai o dată, trecem la următoarele puncte să le dezvoltăm.

Numărul unu: pentru a înfrunta forțele răului și a ieși victorioși, cheia principală și fundamentală este încrederea deplină în Dumnezeu. Dacă nu este încredere în El, nu veți fi capabili să duceți bătălia și forțele răului vă vor termina.

Notă: Această luptă spirituală avansată o duc soldații armatei care au decis să ducă la capăt acest tip de misiune și sunt chemați la ea.

Numărul doi: viață de rugăciune completă și detașare de tot, până și de afecte familiare. Amintiți-vă că trebuie să trăiți numai pentru Dumnezeu, detașați de tot, absolut de tot și mai ales, de atașamentul de voi înșivă, trebuie să uitați de voi înșivă, căci trebuie să existe numai Dumnezeu în voi.

Numărul trei: ungere deplină a Duhului Sfânt în toate zilele prin intermediul rugăciunilor la Duhul Sfânt, laude, meditații, rugăciune personală pentru a putea cere să fiți unși complet, în toate zilele, de Puterea Lui.

Numărul patru: inimă pură și de copil, pentru ca demonii să nu poată intra în mințile și inimile voastre și să puteți cu acea puritate învinge răul, cu puritatea voastră de duh și inimă, fiind precum copiii în Brațele Tatălui.

Numărul cinci: rugăciune, post și penitență pentru a crește mai mult în spiritualitate, așa precum în cunoaștere și practică a Cuvântului Lui Dumnezeu.

Numărul șase: și cel mai important dintre toate, să aveți disponibilitatea de a duce la capăt această misiune, la care ați fost chemați încă din pântecele mamelor voastre, din iubire pentru Dumnezeu și pentru a voi să faceți Voința Lui.

Aceste șase puncte de pregătire, trebuie să le fi făcut anterior, dar acum lipsește să definim ce e de făcut în câmpul de bătălie, când deja duceți lupta între entitățile răului.

Vă voi da unele arme pe care trebuie să le folosiți, deoarece în alte mesaje v-am dat Armura Mea; dacă nu ați cerut-o, cereți-o prin intermediul rugăciunilor care vin în acele mesaje.

Alta armă foarte puternică este Sângele Lui Cristos care învinge dușmanul prin marea Lui putere, așa că invocați Sângele Lui Cristos, acoperiți-vă cu el și folosiți-l ca armă împotriva demonilor.

Altă armă este Mantia Mariei, cu care puteți lăsa fără apărare și paralizați pentru o vreme demonii, pentru a putea apoi folosi sabia și a-i ataca mai puternic cu ea.

Amintiți-vă să purtați coiful vostru și scutul vostru pentru a vă proteja de atacurile duhurilor rele!

Altă armă este a cere ajutorul Meu, pentru ca să vin să lupt cu voi împotriva forțelor răului, însoțindu-vă prin intermediul rugăciunilor care Mă invocă și mici jaculatorii.

Altă armă este a chema pe sfântul Iosif, groaza diavolilor, pentru ca să vină să vă ajute în lupta spirituală. Când vedeți că sunt mulți demoni și vin dispuși să vă elimine, cereți asistența tuturor corurilor angelice, sufletelor purgante și sfinții pentru ca uniți într-o singură armată triumfătoare, purgantă și militantă, să aveți mai multă forță pentru a lupta în marea bătălie.

Altă armă foarte puternică este protecția totală a Preasfintei Treimi, care unindu-se vouă, vă va face invincibili față de rău, deoarece prin efuziunea Inimilor Lor, Cea a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt, veți avea Puterea Preasfintei Treimi în voi și demonii vor fugi îngroziți numai la vederea lor.

Par arme ușor de folosit dar este nevoie de multă pregătire, dăruire, perseverență și mai ales, a trăi în Voința Divină.

Războinicii care merg să lupte împotriva anticristului vor fi numai cei care au ajuns fuziunea lor spirituală cu Preasfânta Treime prin intermediul unei pregătiri laborioase și uitare de ei înșiși.

Acești soldați aleși pentru așa lăudabilă misiune, au nevoie să se pregătească mai din greu pentru misiunile lor, căci li se vor da arme foarte puternice în ziua iluminării conștiințelor.

Dacă voi voiți să luați parte din această armată condusă de Mine și comandată de Fecioara Maria de Guadalupe, trebuie să îndepliniți cererile pe care Cerul vi le cere, pentru a putea face parte din războinicii principali ai batalionului.

Prima cerere și pentru a putea fi aleși - să faceți sarcini specifice începând de duminică, 11 mai, până duminică, 18 mai, în care vă veți pregăti în următoarea formă:

- în această săptămână trebuie să postiți, de cel puțin trei ori pe săptămână sau de preferat, toată săptămâna

- trebuie să faceți înaintea Preasfântului Sacrament o rugăciune de angajare și dăruire. Înainte de a începe cu pregătirea, rugăciunea va fi următoarea:

Eu, (nume), ca războinic fidel al Domnului meu, Isus Cristos, și pregătit pentru bătălie, mă înrolez în rândurile principale ale batalionului și cer sfântului Arhanghel Mihail să-mi dea tot sprijinul și ajutorul Lui în această mare misiune.

Cer efuziunea Duhului Sfânt în chip extraordinar în sufletul meu și unirea perfectă a inimii mele cu Inima Preasfintei Treimi, topind inimile noastre într-o singură Inimă; pentru ca astfel, plin de Preasfânta Treime, să pot lupta împotriva anticristului și a forțelor lui rele.

Mă dăruiesc în Brațele Tatălui, mă încredințez acestei mari misiuni dată mie din pântecele mamei mele și astfel fiind uimit și fiind neant, cer ca inima mea să fie una și să fie transformată într-o singură Inimă, topită în Cea a Preasfintei Treimi, amin.

După, vă veți face un program de rugăciuni, căci în săptămâna aceasta, din 11 mai până în 18 mai, va fi dată pregătirea. Veți face din 11 mai o consacrare la Preasfânta Treime de 33 de zile și vă veți ruga astfel toată săptămâna, din 11 până în 18 mai.

1. rozariul la Fecioara Maria
2. Coroni
ța la Preasfântul Sânge
3. Coroni
ța corurilor de îngeri
4. Coroni
ța Milostivirii Divine
5. Exorcismul papei Leon XIII
6. Psalmul 91
și efeseni 6
7. Rug
ăciunea dată în acest mesaj

O veți face în fața Preasfântului Sacrament în toate zilele din 11 în 18 mai și rugăciunea dată aici, până în ziua Rusaliilor, 8 iunie.

Deoarece în ziua Rusaliilor încă nu se va fi terminat consacrarea voastră la Preasfânta Treime; în ziua Rusaliilor va fi o zi foarte specială pentru Cer, în acea zi veți da din nou Fiat urile voastre înaintea Preasfântului Sacrament și veți cere darurile voastre pentru bătălia împotriva anticristului.

Din 18 mai în 8 iunie vă veți ruga rugăciunea dată în acest mesaj pentru ca în ziua Rusaliilor, unii dintre voi, cei mai pregătiți spiritual, să poată reuși efuziunea inimii lor cu Inima Preasfintei Treimi.

Ceilalți trebuie să continuați făcând rugăciunea pe care v-am dat-o în acest mesaj până în ziua Avertismentului.

Cereți ajutorul sfântului Gabriel, al sfântului Rafael, al lui Padre Pio, al sfântului Benedict abate, fiți în comuniune cu sfinții și sufletele din Purgatoriu.

Voi continua să vă dau mai mult indicații.

Eu, sfântul Arhanghel Mihail, Principe al Oștilor Cerești

Cine este ca Dumnezeu?
Nimeni ca Dumnezeu!


dacă voiți să descărcați acest mesaj, aici

Rugăciuni pentru a cere armura sfântului Arhanghel Mihail

Vă veți pune în genunchi în fața unui Altar cu o imagine a mea, a Preasfintei Treimi și a Fecioarei, în orice ipostază, și veți spune această rugăciune:

Astăzi eu (nume complet) ca războinic fidel al Lui Isus Cristos, condus de sfântul Arhanghel Mihail, cer acestuia armura lui, pentru ca dăruindu-mi-o în această zi, să pot prin intermediul ei să combat împotriva forțelor demonice din văzduh, de pe pământ și din mări, ce atacă copiii Lui Dumnezeu. Iau această armură și o folosesc pentru a mă apăra de orice atac în integritatea mea atât fizică cât spirituală, amin.

În această formă veți obține armura și pentru a o folosi împotriva dușmanului, veți spune această ultimă rugăciune:

Astăzi eu (nume complet) port această armură a sfântului Arhanghel Mihail și în numele lui poruncesc oricărei puteri demonice să plece departe de aici, la Picioarele Lui Isus Cristos, pentru ca legați cu Sângele Puternic al Domnului meu, eu să pot da această bătălie și să duc la capăt această misiune a mea, în acest final al timpurilor. O port cu puterea pe care sfântul Mihail mi-o conferă și ordon oricărei entități demonice să plece și să mă lase să duc la capăt sarcina mea, amin.

Învățați această rugăciune pe de rost pentru ca să o puteți spune și să combateți cu armura mea înaintea oricărei situații pe care o găsiți în mersul vostru și mai ales, în momentul în care dați o bătălie sau duceți la capăt o sarcină încredințată de Cer.

 

Primul Fiat dat de Domnul Isus în 17 mai 2020

Pentru aceasta ar trebui să mergeți la Cel Preasfânt (Preasfântul Sacrament; n.trad.) și nu în casele voastre. Să dați Fiat ul vostru Preasfintei Treimi cu o lumânare aprinsă, o Biblie și o imagine a Preasfintei Mame, a sfântului Arhanghel Mihail, a Preasfintei Treimi și veți spune această rugă:

Eu, ca apostol al ultimelor timpuri și ca războinic aparținător al Armatei Domnului nostru, Isus Cristos, mă dăruiesc Lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt, pentru ca să mă ia și să mă umple de Forța Lor și Puterea Lor, pentru a putea duce la capăt misiunea mea în acest final al timpurilor.

Și ca fiu nevrednic de Dumnezeu Tatăl, dau cu toate puterile mele, Fiat ul meu Preasfintei Treimi, pecetluind un pact de iubire între Ea și eu, unde mă angajez să îndeplinesc misiunea mea și tot ceea ce-mi cere Cerul în acest război sângeros între bine și rău.

Mă uimesc înaintea Prezenței Preasfintei Treimi, pentru că fiind nimic, să pot ca un burduf nou gol să mă umplu de Forța Duhului Sfânt, și cu revărsarea Lui în sufletul, trupul, duhul și mintea mea, să pot fi gata pentru a duce la capăt misiunea mea, amin.

 

Al doilea Fiat dat de Fecioara Maria de Guadalupe în 5 mai 2021

Veți pune o imagine a Fecioarei Maria de Guadalupe, una a Preasfintei Treimi și alta a sfântului Arhanghel Mihail, pe altarul vostru și veți spune următoarea rugăciune:

Ca apostol al ultimelor timpuri și războinic al armatei Mamei Cerului, voiesc de astăzi înainte, în Preasfântul Sacrament, să dau Preasfintei Treimi al doilea meu Fiat, dându-I toată ființa mea pentru ca să o ia și să facă din ea ceea ce voiește pentru ca Preasfânta Treime să mă îmbrace de măreția Ei și să mă pregătească pentru lăudabila mea misiune, amin.

 

Al treilea Fiat îl veți da în ziua iluminării conștiințelor, este dat de sfântul Arhanghel Mihail în 1 aprilie 2022. Este important să învățați pe dinafară acest Fiat!

Rugăciune pentru a da al treilea Fiat

Eu, (nume complet) ca fiu al Celui Preaînalt, vin să dau al treilea Fiat al meu înaintea Preasfintei Treimi și cu o inimă pură și de copil, Îi dăruiesc toată ființa mea pentru ca să o ia și să facă din ea ceea ce El dorește. Îi predau toată voința mea și tot ceea ce posed, pentru ca deja să nu mai trăiesc eu, dar să fie Isus Cristos Cel care trăiește în mine; și așa abandonându-mă înaintea Preasfintei Treimi, mă îmbrac cu Puterea Duhului Sfânt, pentru a duce la capăt lăudabila mea misiune, în acest final al timpurilor, amin.

Este important ca să o învățați pe dinafară și să vă pregătiți pentru aceste Rusalii, unde vă vor fi date o parte din daruri pentru bătălie, cu rugăciune, penitență, post.

Al vostru Domn, Isus Cristos, care vă poartă de grijă, vă călăuzește și protejează.

Maranatha!

am făcut un document cu toate rugăciunile cerute, se poate accesa/descărca de aici

cer iertare pentru publicarea atât de târzie a acestui mesaj! dar dacă cineva voiește să parcurgă această săptămână de pregătiri, sunt sigură că Domnul va lua în seama