Mesaj
de la sfântul Arhanghel Mihail, Lorenei
4 mai 2025
Eu, sfântul Arhanghel Mihail, ca Lider al acestei
armate ale Mele militante, voiesc prin intermediul Lorenei, să vă dau un ghid
complet de luptă spirituală avansată împotriva forțelor
răului; deoarece vă dădusem deja un ghid dar concentrat
mai mult pe lupta spirituală cu voi înșivă, despre cum să învingeți
teama, să ieșiți
din zona de comfort și rugăciune contemplativă.
Dar văzând nevoia care este de a vă pregăti spiritual
pentru ceva mai puternic pentru timpurile care se trăiesc în ziua de astăzi, am
decis, Dumnezeu Tatăl și Eu, că prin intermediul Meu,
care sunt Războinicul
antrenat să
lupte împotriva răutății,
să vă dau unele instrucțiuni
și
pregătire acestei armate care înfruntă forțele
răului și
care curând va înfrunta față în față proprii demoni întrupați și
duhuri rele și până și însuși
anticristul.
De aceea, această pregătire este crucială și
foarte importantă!
Întâi de toate și
ca parte a armatei Mele militante, trebuie să vă fi consacrat deja Inimii
Neprihănite a Mariei ca cerere
prealabilă și
foarte importantă, pentru a putea continua în această pregătire și
cum deja toți trebuie să o fi făcut, deși
numai o dată,
trecem la următoarele
puncte să le dezvoltăm.
Numărul unu: pentru a înfrunta forțele
răului și
a ieși
victorioși,
cheia principală și
fundamentală este încrederea deplină în Dumnezeu. Dacă nu este încredere în El,
nu veți
fi capabili să
duceți
bătălia și
forțele
răului vă vor termina.
Notă: Această luptă spirituală avansată o duc soldații
armatei care au decis să
ducă la capăt acest tip de misiune și
sunt chemați la ea.
Numărul doi: viață de rugăciune completă și
detașare
de tot, până și
de afecte familiare. Amintiți-vă că trebuie să trăiți
numai pentru Dumnezeu, detașați
de tot, absolut de tot și mai ales, de atașamentul
de voi înșivă, trebuie să uitați
de voi înșivă, căci trebuie să existe numai Dumnezeu în voi.
Numărul trei: ungere deplină a Duhului Sfânt în toate
zilele prin intermediul rugăciunilor la Duhul Sfânt, laude, meditații,
rugăciune personală pentru a putea cere să fiți
unși
complet, în toate zilele, de Puterea Lui.
Numărul patru: inimă pură și
de copil, pentru ca demonii să nu poată intra în mințile
și
inimile voastre și să puteți
cu acea puritate învinge
răul, cu puritatea voastră de duh și
inimă, fiind precum copiii în Brațele
Tatălui.
Numărul cinci: rugăciune, post și
penitență pentru a crește
mai mult în
spiritualitate, așa precum în cunoaștere
și
practică a Cuvântului Lui Dumnezeu.
Numărul șase:
și
cel mai important dintre toate, să
aveți
disponibilitatea de a duce la capăt
această misiune, la care ați fost chemați încă din pântecele mamelor voastre,
din iubire pentru Dumnezeu și pentru a voi să faceți
Voința
Lui.
Aceste șase puncte de pregătire, trebuie să le fi făcut anterior, dar
acum lipsește să definim ce e de făcut în câmpul de bătălie, când deja
duceți
lupta între entitățile
răului.
Vă voi da unele arme pe care trebuie să le folosiți,
deoarece în
alte mesaje v-am dat Armura Mea; dacă
nu ați
cerut-o, cereți-o prin intermediul rugăciunilor care vin în acele mesaje.
Alta armă foarte puternică este Sângele Lui Cristos
care învinge dușmanul prin marea Lui
putere, așa că
invocați
Sângele Lui Cristos, acoperiți-vă cu el și
folosiți-l
ca armă împotriva demonilor.
Altă armă este Mantia Mariei, cu care puteți
lăsa fără apărare și
paralizați
pentru o vreme demonii, pentru a putea apoi folosi sabia și
a-i ataca mai puternic cu ea.
Amintiți-vă să purtați
coiful vostru și scutul vostru pentru a vă proteja de atacurile
duhurilor rele!
Altă armă este a cere ajutorul Meu, pentru ca să vin să
lupt cu voi împotriva forțelor răului, însoțindu-vă prin intermediul rugăciunilor care Mă invocă și
mici jaculatorii.
Altă armă este a chema pe sfântul Iosif, groaza
diavolilor, pentru ca să vină să vă ajute în lupta spirituală. Când vedeți
că sunt mulți
demoni și
vin dispuși să vă elimine, cereți
asistența
tuturor corurilor angelice, sufletelor purgante și
sfinții
pentru ca uniți într-o
singură armată triumfătoare, purgantă și
militantă, să aveți
mai multă forță pentru a lupta în marea bătălie.
Altă armă foarte puternică este protecția
totală a Preasfintei Treimi,
care unindu-se vouă,
vă va face invincibili față de rău, deoarece prin efuziunea
Inimilor Lor, Cea a Tatălui,
a Fiului și a Duhului Sfânt, veți
avea Puterea Preasfintei Treimi în
voi și
demonii vor fugi îngroziți numai la vederea lor.
Par arme ușor
de folosit dar este nevoie de multă
pregătire, dăruire, perseverență și
mai ales, a trăi în Voința
Divină.
Războinicii care merg să lupte împotriva anticristului
vor fi numai cei care au ajuns fuziunea lor spirituală cu Preasfânta Treime
prin intermediul unei pregătiri laborioase și
uitare de ei înșiși.
Acești soldați
aleși
pentru așa
lăudabilă misiune, au nevoie să se pregătească mai din greu pentru
misiunile lor, căci
li se vor da arme foarte puternice în ziua iluminării conștiințelor.
Dacă voi voiți
să luați
parte din această armată condusă de Mine și
comandată de Fecioara Maria de
Guadalupe, trebuie să îndepliniți
cererile pe care Cerul vi le cere, pentru a putea face parte din războinicii principali ai
batalionului.
Prima cerere și
pentru a putea fi aleși - să faceți
sarcini specifice începând de duminică, 11 mai, până duminică, 18 mai, în care vă veți
pregăti în următoarea formă:
- în această săptămână trebuie să postiți,
de cel puțin trei ori pe săptămână sau de
preferat, toată săptămâna
- trebuie să faceți înaintea Preasfântului Sacrament o rugăciune de angajare și
dăruire. Înainte de a începe cu pregătirea, rugăciunea va fi următoarea:
Eu, (nume), ca războinic fidel al Domnului meu, Isus
Cristos, și pregătit pentru bătălie,
mă înrolez în rândurile principale ale
batalionului și cer sfântului Arhanghel Mihail să-mi dea tot sprijinul și
ajutorul Lui în
această mare misiune.
Cer efuziunea Duhului Sfânt în chip extraordinar în
sufletul meu și unirea perfectă a inimii mele cu
Inima Preasfintei Treimi, topind inimile noastre într-o singură Inimă; pentru
ca astfel, plin de Preasfânta Treime, să pot lupta împotriva anticristului și
a forțelor
lui rele.
Mă dăruiesc în Brațele
Tatălui, mă încredințez
acestei mari misiuni dată mie din pântecele mamei mele și
astfel fiind uimit și fiind neant, cer ca
inima mea să fie una și să fie transformată într-o singură Inimă, topită în Cea a Preasfintei
Treimi, amin.
După, vă veți
face un program de rugăciuni, căci în săptămâna aceasta, din 11 mai până în 18
mai, va fi dată pregătirea. Veți face din 11 mai o
consacrare la Preasfânta
Treime de 33 de zile și vă veți
ruga astfel toată săptămâna, din 11 până în 18 mai.
1.
rozariul la Fecioara Maria
2. Coronița la Preasfântul Sânge
3. Coronița corurilor de îngeri
4. Coronița Milostivirii Divine
5. Exorcismul papei Leon XIII
6. Psalmul 91 și efeseni 6
7. Rugăciunea dată în acest mesaj
O veți
face în fața
Preasfântului Sacrament în toate zilele din 11 în 18 mai și
rugăciunea dată aici, până în ziua
Rusaliilor, 8 iunie.
Deoarece în ziua
Rusaliilor încă nu se va fi terminat consacrarea voastră la Preasfânta Treime;
în ziua Rusaliilor va fi o zi foarte specială pentru Cer, în acea zi veți
da din nou Fiat urile voastre înaintea
Preasfântului Sacrament și veți
cere darurile voastre pentru bătălia împotriva anticristului.
Din 18 mai în 8 iunie vă
veți
ruga rugăciunea dată în acest mesaj pentru ca în ziua Rusaliilor, unii
dintre voi, cei mai pregătiți
spiritual, să
poată reuși
efuziunea inimii lor cu Inima Preasfintei Treimi.
Ceilalți
trebuie să
continuați
făcând rugăciunea pe care v-am dat-o în acest mesaj până în ziua Avertismentului.
Cereți
ajutorul sfântului
Gabriel, al sfântului
Rafael, al lui Padre Pio, al sfântului
Benedict abate, fiți în comuniune cu sfinții
și
sufletele din Purgatoriu.
Voi continua să vă dau mai
mult indicații.
Eu, sfântul Arhanghel
Mihail, Principe al Oștilor Cerești
Cine
este ca Dumnezeu?
Nimeni ca Dumnezeu!
dacă voiți să descărcați acest mesaj, aici
Rugăciuni pentru a cere
armura sfântului Arhanghel Mihail
Vă veți pune în
genunchi în fața unui Altar cu o imagine a mea, a
Preasfintei Treimi și a Fecioarei, în orice
ipostază, și veți spune
această rugăciune:
Astăzi eu (nume complet) ca
războinic fidel al Lui Isus Cristos, condus de sfântul Arhanghel Mihail, cer
acestuia armura lui, pentru ca dăruindu-mi-o în această zi, să pot prin
intermediul ei să combat împotriva forțelor demonice
din văzduh, de pe pământ și din mări, ce atacă copiii Lui
Dumnezeu. Iau această armură și o folosesc
pentru a mă apăra de orice atac în integritatea mea atât fizică cât
spirituală, amin.
În această formă veți obține armura și pentru a o folosi împotriva dușmanului, veți spune această ultimă rugăciune:
Astăzi eu (nume complet) port
această armură a sfântului Arhanghel Mihail și în
numele lui poruncesc oricărei puteri demonice să plece departe de aici, la
Picioarele Lui Isus Cristos, pentru ca legați cu Sângele
Puternic al Domnului meu, eu să pot da această bătălie și să duc la capăt această misiune a mea, în acest final al timpurilor. O
port cu puterea pe care sfântul Mihail mi-o conferă și ordon oricărei entități demonice să plece și să mă lase să duc la capăt sarcina mea, amin.
Învățați această rugăciune pe de rost pentru ca
să o puteți spune și să combateți cu armura mea înaintea
oricărei situații pe care o găsiți în mersul vostru și mai ales, în momentul în care dați o bătălie sau
duceți la capăt o
sarcină încredințată de Cer.
Primul
Fiat
dat de Domnul Isus în 17 mai 2020
Pentru aceasta ar trebui să mergeți
la Cel Preasfânt
(Preasfântul Sacrament; n.trad.) și nu în casele voastre. Să dați
Fiat ul vostru Preasfintei Treimi cu o lumânare aprinsă, o Biblie și
o imagine a Preasfintei Mame, a sfântului
Arhanghel Mihail, a Preasfintei Treimi și
veți
spune această
rugă:
Eu, ca apostol al ultimelor timpuri și
ca războinic aparținător al Armatei Domnului
nostru, Isus Cristos, mă dăruiesc Lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și
Dumnezeu Duhul Sfânt,
pentru ca să mă ia și
să mă umple de Forța
Lor și
Puterea Lor, pentru a putea duce la capăt misiunea mea în acest final al
timpurilor.
Și ca fiu nevrednic de Dumnezeu Tatăl,
dau cu toate puterile mele, Fiat ul meu Preasfintei Treimi, pecetluind un pact
de iubire între Ea și eu, unde mă angajez să îndeplinesc misiunea mea și
tot ceea ce-mi cere Cerul în
acest război sângeros între bine și
rău.
Mă uimesc înaintea Prezenței
Preasfintei Treimi, pentru că fiind nimic, să pot ca un burduf nou gol să mă
umplu de Forța Duhului Sfânt, și
cu revărsarea Lui în sufletul,
trupul, duhul și mintea mea, să pot fi gata pentru a duce
la capăt misiunea mea, amin.
Al
doilea Fiat dat de Fecioara Maria de Guadalupe în 5
mai 2021
Veți pune o imagine a
Fecioarei Maria de Guadalupe, una a Preasfintei Treimi și
alta a sfântului
Arhanghel Mihail, pe altarul vostru și
veți
spune următoarea rugăciune:
Ca apostol al ultimelor timpuri și
războinic al armatei Mamei
Cerului, voiesc de astăzi
înainte, în Preasfântul Sacrament, să dau Preasfintei Treimi al
doilea meu Fiat, dându-I toată ființa
mea pentru ca să o
ia și să facă din ea ceea ce voiește
pentru ca Preasfânta
Treime să mă îmbrace de măreția Ei și
să mă pregătească pentru lăudabila mea misiune, amin.
Al
treilea Fiat îl veți
da în ziua iluminării conștiințelor,
este dat de sfântul
Arhanghel Mihail în
1 aprilie 2022. Este important să învățați
pe dinafară
acest Fiat!
Rugăciune pentru a da al treilea Fiat
Eu, (nume complet) ca fiu al Celui Preaînalt, vin să
dau al treilea Fiat al meu înaintea Preasfintei Treimi și
cu o inimă
pură și
de copil, Îi
dăruiesc toată ființa
mea pentru ca să o ia și să facă din ea ceea ce El dorește.
Îi predau toată voința mea și
tot ceea ce posed, pentru ca deja să nu mai trăiesc eu, dar să fie Isus Cristos
Cel care trăiește în mine; și
așa
abandonându-mă înaintea Preasfintei Treimi, mă îmbrac cu Puterea Duhului Sfânt,
pentru a duce la capăt lăudabila mea misiune, în acest final al timpurilor,
amin.
Este important ca să o învățați
pe dinafară și
să vă pregătiți
pentru aceste Rusalii, unde vă vor fi date o parte din daruri pentru bătălie, cu
rugăciune, penitență,
post.
Al vostru Domn, Isus Cristos, care vă poartă de grijă,
vă călăuzește și
protejează.
Maranatha!
am făcut un document cu toate rugăciunile cerute, se poate accesa/descărca de aici
cer iertare pentru publicarea atât de târzie a acestui mesaj! dar dacă cineva voiește să parcurgă această săptămână de pregătiri, sunt sigură că Domnul va lua în seama