Calea Crucii a Preasfintei Inimi a Domnului Isus
Calea
Crucii a Preasfintei Inimi a Domnului Isus
Texte compuse de Mons. Dante Bernacki, Vicar General al
Arhiepiscopiei din Salta, Argentina. Recunoaștem
că suntem păcătoși și
cerem Domnului harul iertării, pentru a O putea însoți
pe Fecioara Maria pe calea durerii și
pentru a ne pune încrederea
totală în bunul Prieten Isus, care Își
dă viața
pentru noi.
Act
de căință
Doamne, Dumnezeul meu, mă căiesc din toată inima de toate păcatele mele şi le
urăsc mai presus de toate, pentru că prin ele am pierdut harul Tău şi Împărăţia
Cerului şi m-am făcut vrednic de pedeapsa veşnică a iadului; dar mai mult mă
căiesc pentru că, păcătuind, Te-am mâniat pe Tine, Părintele meu, Mântuitorul
meu şi Dumnezeul meu, atât de mare şi atât de bun. Pentru aceasta mă hotărăsc,
cu ajutorul harului Tău, să nu mai păcătuiesc şi să fug de orice prilej de
păcat. Amin.
I
Isus este condamnat la moarte
Ne
închinăm Ție, Cristoase, și Te
binecuvântăm
căci prin Sfânta Ta Cruce ai răscumpărat lumea.
Inima Lui Cristos, plină de Milostivire, nu găsește
milostenie și O condamnă. După o judecată nedreaptă, Pilat își
spală mâinile și
O predă mulțimii
pentru ca să O
răstignească.
Inimă
a Lui Isus condamnată nedrept,
Inimă a Lui Isus abandonată de prietenii Tăi,
Inimă a Lui Isus disprețuită și
umilită, ai milă de noi!
II
Isus poartă Crucea
Ne
închinăm Ție, Cristoase, și Te
binecuvântăm
căci prin Sfânta Ta Cruce ai răscumpărat lumea.
Inimă a Lui Isus poartă peste Sine păcatele noastre. Nu
am fi putut suporta greutatea vinovățiilor
noastre, de aceea El le poartă pe Umerii Lui din Iubire pură.
Binecuvântată
să fie Preasfânta Inimă!
Binecuvântată să fie Inima care a purtat păcatele noastre!
Binecuvântată să fie Inima, Ofrandă de Iubire adusă Tatălui!
Binecuvântată să fie Inima care a iubit atât oamenii!
III
Isus cade pentru prima dată
Ne
închinăm Ție, Cristoase, și Te
binecuvântăm
căci prin Sfânta Ta Cruce ai răscumpărat lumea.
Inima Lui Cristos ne arată că-și
asumă toate ale noastre,
inclusiv căderile
noastre. El se ridică și continuă calea spre Calvar pentru
ca noi să nu cădeam în deznădejde.
Inimă
a Lui Isus, în momentul ispitei, când descurajarea nu ne lasă să urmăm calea, dacă
rănile păcatului ne slăbesc, întărește-ne!
IV
Isus se întâlnește cu Mama Lui
Ne
închinăm Ție, Cristoase, și Te
binecuvântăm
căci prin Sfânta Ta Cruce ai răscumpărat lumea.
Preasfânta Inimă încoronată de spini și
sângerând, se întâlnește
cu Inima Neprihănită a Mamei Lui, străpunsă de
durere. Două Inimi care merg același
drum al Pătimirii.
Inimă
a Lui Isus, miluiește-ne pentru suferința întâlnirii Lui Isus cu Mama
Lui, pentru Lacrimile pline de compasiune ale Mariei pe calea Crucii,
pentru Inima Fecioarei rănită de durere!
V
Cireneul Îl ajută pe Isus să ducă crucea
Ne
închinăm Ție, Cristoase, și Te
binecuvântăm
căci prin Sfânta Ta Cruce ai răscumpărat lumea.
Inima Lui Cristos, care poartă mizeriile noastre, voiește
să fie ajutată de cireneu. Un gest atât
de uman pentru a ne arăta o Iubire atât de Dumnezeiască.
Inimă
a Lui Isus, Bunul Păstor, care Te jertfești,
Inimă a Lui Isus, împovărată de nelegiuirile noastre,
Inimă a Lui Isus care Te lași ajutată de cireneu, dă-ne abundența
Iubirii Tale!
VI
Veronica șterge Chipul Lui Isus
Ne
închinăm Ție, Cristoase, și Te
binecuvântăm
căci prin Sfânta Ta Cruce ai răscumpărat lumea.
Inima desfigurată de violența
celor care O duc la răstignire,
găsește
dulceața
unei femei care șterge Chipul Ei. Veronica
arată tandrețea ei și în maramă, vede Iubirea
Chipului Tău salvator.
Binecuvântată
să fie Preasfânta Inimă!
Binecuvântată să fie Inima care proclamă fericirile!
Binecuvântată să fie Inima suavă și
umilă care ușurează povara noastră!
Binecuvântată să fie Inima care oferă iertarea păcătoșilor!
VII
Isus cade pentru a doua oară
Ne
închinăm Ție, Cristoase, și Te
binecuvântăm
căci prin Sfânta Ta Cruce ai răscumpărat lumea.
Inima Lui Isus cade din nou la pământ. Slăbiciunea
umană se impune și Isus cade din nou. El se
umilește
pentru ca noi să
putem să ne ridicăm din rușinea
păcatelor noastre.
Inimă
a Lui Isus, Adevăr care risipești întunericul,
Inimă a Lui Isus, fidelă promisiunilor Tale,
Inimă a Lui Isus, care ne ajuți în oboseala noastră, umple-ne de Lumina Ta!
VIII
Isus mângâie femeile din Ierusalim
Ne
închinăm Ție, Cristoase, și Te
binecuvântăm
căci prin Sfânta Ta Cruce ai răscumpărat lumea.
Inima Lui Cristos înțelege
inimile femeilor care plâng pentru Ea. Isus este milostiv și
plin de compasiune și binecuvântează lacrimile
mamelor pentru copiii lor.
Inimă
a Lui Isus, pentru Lacrimile Tale,
Inimă a Lui Isus, pentru compasiunea Ta,
Inimă a Lui Isus, pentru Rănile Tale, cred în Milostivirea Ta!
IX
Isus cade pentru a treia oară
Ne
închinăm Ție, Cristoase, și Te
binecuvântăm
căci prin Sfânta Ta Cruce ai răscumpărat lumea.
Inimă Dumnezeiască, Inimă umană, cazi din nou pentru a
ne ridica din mocirla noastră. Slăbiciunea Ta este forța
noastră, oboseala Ta, speranța noastră.
Binecuvântată
să fie Preasfânta Inimă!
Binecuvântată să fie Inima care a primit atâta ingratitudine în schimbul
Iubirii Ei!
Binecuvântată să fie Inima de unde a izvorât Apa Botezului!
Binecuvântată să fie Inima de unde a
izvorât Sângele Noii Alianțe!
X
Isus este despuiat de hainele Sale
Ne
închinăm Ție, Cristoase, și Te
binecuvântăm
căci prin Sfânta Ta Cruce ai răscumpărat lumea.
Preasfântă Inimă, umilită în goliciunea Ta, Îți
smulg hainele și Rănile
Tale se redeschid. Trupul Tău expus ne vorbește
de Iubirea Prietenului care se dăruiește
pentru noi toți.
Inimă
a Lui Isus, ispășire pentru păcatele
noastre,
Inimă a Lui Isus, zdrobită de vinovățiile
noastre,
Inimă a Lui Isus, saturată de ocări, ai milă de noi!
XI
Isus este pironit pe cruce
Ne
închinăm Ție, Cristoase, și Te
binecuvântăm
căci prin Sfânta Ta Cruce ai răscumpărat lumea.
Inimă a Lui Cristos, răstignită pentru iubirea noastră,
Iubirea dăruirii Tale face ca, ridicată asupra pământului, să-i atragi pe toți
la Tine. Isus, în
agonia Ta, eliberează-ne
cu Binecuvântarea
Ta de fricile și nesiguranțele
noastre!
Binecuvântată
să fie Inima Lui Isus, care se oferă pe Cruce!
Binecuvântată să fie Inima care se jertfește
pentru iubirea noastră!
Binecuvântată să fie Inima care ne-a dat-O pe Mama drept Mamă.
Binecuvântată să fie Preasfânta Inimă!
XII
Isus moare pe Cruce
Ne
închinăm Ție, Cristoase, și Te
binecuvântăm
căci prin Sfânta Ta Cruce ai răscumpărat lumea.
Isus moare și
murind ne iartă și
ne-O dă pe Preasfânta Lui Mamă.
Suferă cele mai mari abandonuri interioare pentru a ne da forța
necesară pentru ca să putem merge în întunericul credinței
noastre. Moare cu Capul înclinat și
Ochii întorși
spre noi pentru a ne spune că
ne iartă și
ne iubește.
Să facem liniște
un moment, ca un act de ispășire
față de Inima Lui Isus dăruită pentru iubirea față de noi.
Inimă
a Lui Isus, ascultătoare până la moarte,
Inimă a Lui Isus, străpunsă de suliță,
Inimă a Lui Isus, izvorul a toată mângâierea, ai milă de noi!
XIII
Isus este coborât de pe Cruce și așezat în
Brațele Mamei Lui
Ne
închinăm Ție, Cristoase, și Te
binecuvântăm
căci prin Sfânta Ta Cruce ai răscumpărat lumea.
Inima Lui Isus străpunsă de Iubire față de Tatăl și
pentru mântuirea noastră, este pusă
în poala Mariei. Ea în liniște plânge și
contemplă Trupul sfâșiat, Ostie pură și
neprihănită jertfită din pură Milostivire.
Inimă
a Lui Isus, victima păcătoșilor,
Inimă a Lui Isus, mântuirea celor care speră în Tine,
Inimă a Lui Isus, coborâtă de pe Cruce și
primită de Maria, ai milă!
XIV
Trupul Lui Isus este pus într-un mormânt nou
Ne
închinăm Ție, Cristoase, și Te
binecuvântăm
căci prin Sfânta Ta Cruce ai răscumpărat lumea.
Inima Lui Isus este depusă în mormânt. Conține
în Sine forța Noii Vieți.
Maria și
cei care au însoțit-O pe calea Calvarului,
veghează cu seninătate așteptând răsăritul glorios al Învierii.
Inimă a Lui Isus, Viața și Învierea noastră,
Inimă a Lui Isus, Pacea și Împăcarea noastră,
Inimă a Lui Isus, desfătarea tuturor sfinților, mă încred în Tine!
Să ne rugăm un Crez la
intențiile
papei și pentru a dobândi
indulgențele plenare ale acestei Căii
a Crucii.
Cristos s-a făcut
ascultător până la moarte,
până la moartea pe Cruce.
Domnul să ne
binecuvânteze, să ne elibereze de tot răul și să ne ducă la Viața Veșnică, amin.
