MESAJ
DE LA SFÂNTUL ARHANGHEL MIHAIL, LORENEI
Prin
locuțiune interioară
4 noiembrie 2020
Eu,
Sfântul Arhanghel Mihail, principe al Oștirii Cerești și lider al Armatei Militante, vin în Numele Tatălui, să dau acest mesaj
Poporului Său. Ca în mesajele anterioare, v-am spus că rugăciunea copiilor este
foarte puternică; să ne rugăm în următorul fel:
Rozariul
cu toate jaculatoriile lui, dar afară de asta, se va ruga următoarea
jaculatorie:
„Eu, ca fiu mic al Tatălui meu,
Dumnezeu, paratrăsnet al Mâniei drepte, pentru nevinovăția și iubirea mea, cer
astăzi Lui Dumnezeu Tatăl să oprească dreapta Lui Mânie și să cadă cu mai puțină rigoare în patria, poporul și căminul meu. Cer,
prin intervenția Sfântului Arhanghel
Mihail, să aibă grijă și să protejeze căminul, poporul și națiunea mea de
orice pericol, amin.”
Rugăciuni pentru după Rozariu:
1. „Eu, ca fiu mic al Lui Dumnezeu și precum creatură făcută din Iubire, cer
Preasfintei Treimi, ca prin intermediul cererii mele de copil și inimii mele pure și curate, să protejeze de tot răul pe familia mea și rudele, în acest final al timpurilor, amin.”
2. „Eu (nume) declar ca fiu nevinovat
ca, prin mijlocirea Sângelui Lui Cristos Isus, să rămână protejat căminul,
poporul, orașul și națiunea mea, de Furia dreaptă a Lui Dumnezeu
Tatăl, amin.”
3. „Eu ca fiu nevrednic al Lui
Dumnezeu Tatăl și precum copil ce sunt, cer
Tatălui meu, Dumnezeu, să cadă Furia Lui cu mai puțină rigoare asupra poporului, casei, națiunii, orașului, familiei și rudelor mele.
Prin intermediul mijlocirii Preasfintei Treimi cer protecție, amin.”
Coronița Sfântului Arhanghel Mihail cu copiii
În
Numele Tatălui, și al Fiului și al Duhului Sfânt, amin
Dumnezeul meu, vino în ajutorul
meu.
Doamne, grăbește-Te să mă ajuți.
Slavă
Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, precum era la
început, acum și pururea și în vecii vecilor, amin.
1. Prin mijlocirea Sfântului
Arhanghel Mihail și al Corului Ceresc al
Serafimilor, eu, precum copil în acest final al timpurilor, cer reparare pentru
crima avortului, pentru ca, prin intermediul acesteia, Furia dreaptă a Lui
Dumnezeu, să cadă cu mai puțină rigoare, amin.
Tatăl
nostru și 3 Bucură-Te Marie
2. Prin mijlocirea Sfântului
Arhanghel Mihail și al Corului Ceresc al
Heruvimilor, eu, precum copil în acest final al timpurilor, cer reparare pentru
păcatul sacrilegiului, pentru ca, prin intermediul acesteia, Furia dreaptă a Lui
Dumnezeu, să cadă cu mai puțină rigoare, amin.
Tatăl
nostru și 3 Bucură-Te Marie
3. Prin mijlocirea Sfântului
Arhanghel Mihail și al Corului Ceresc al Tronurilor,
eu, precum copil în acest final al timpurilor, cer reparare pentru păcatul
eutanasiei, pentru ca, prin intermediul acesteia, Furia dreaptă a Lui Dumnezeu,
să cadă cu mai puțină rigoare, amin.
Tatăl
nostru și 3 Bucură-Te Marie
4. Prin mijlocirea Sfântului
Arhanghel Mihail și al Corului Ceresc al Puterilor,
eu, precum copil în acest final al timpurilor, cer reparare pentru păcatele
homosexualității și al lesbianismului, pentru ca, prin intermediul acesteia, Furia dreaptă a
Lui Dumnezeu, să cadă cu mai puțină rigoare, amin.
Tatăl
nostru și 3 Bucură-Te Marie
5. Prin mijlocirea Sfântului
Arhanghel Mihail și al Corului Ceresc al Dominațiilor, eu, precum copil în acest final al timpurilor, cer
reparare pentru păcatul idolatriei, pentru ca, prin intermediul acesteia, Furia
dreaptă a Lui Dumnezeu, să cadă cu mai puțină rigoare, amin.
Tatăl nostru și 3 Bucură-Te Marie
6. Prin mijlocirea Sfântului
Arhanghel Mihail și al Corului Ceresc al Virtuților, eu, precum copil în acest final al timpurilor, cer
reparare pentru păcatul ateismului, pentru ca, prin intermediul acesteia, Furia
dreaptă a Lui Dumnezeu, să cadă cu mai puțină rigoare, amin.
Tatăl
nostru și 3 Bucură-Te Marie
7. Prin mijlocirea Sfântului
Arhanghel Mihail și al Corului Ceresc al Principatelor,
eu, precum copil în acest final al timpurilor, cer reparare pentru păcatul mândriei,
pentru ca, prin intermediul acesteia, Furia dreaptă a Lui Dumnezeu, să cadă cu
mai puțină rigoare, amin.
Tatăl
nostru și 3 Bucură-Te Marie
8. Prin mijlocirea Sfântului
Arhanghel Mihail și al Corului Ceresc al
Arhanghelilor, eu, precum copil în acest final al timpurilor, cer reparare
pentru păcatul indiferenței față de Dumnezeu, pentru ca, prin
intermediul acesteia, Furia dreaptă a Lui Dumnezeu, să cadă cu mai puțină rigoare, amin.
Tatăl
nostru și 3 Bucură-Te Marie
9. Prin mijlocirea Sfântului
Arhanghel Mihail și al Corului Ceresc al Îngerilor,
eu, precum copil în acest final al timpurilor, cer reparare pentru ofensele față de Mama Lui Dumnezeu, pentru ca,
prin intermediul acesteia, Furia dreaptă a Lui Dumnezeu, să cadă cu mai puțină rigoare, amin.
Tatăl
nostru și 3 Bucură-Te Marie
În onoarea Sfântului Mihail, 1
Tatăl nostru
În onoarea Sfântului Gabriel, 1
Tatăl nostru
În onoarea Sfântului Rafael, 1
Tatăl nostru
În
onoarea îngerului tău păzitor, 1 Tatăl nostru
Rugăciune:
Oh glorioase principe, Sfinte
Mihail, căpetenie principală a Armatei Cerești, cel mai credincios păzitor al sufletelor, învingător eficace al
duhurilor răzvrătite, slujitor fidel în Palatul Regelui Divin, ești călăuza admirabilă și conducătorul Lui. Tu strălucești cu excelență și strălucire și cu virtute supraomenească, eliberează-ne de tot răul. Cu deplină
încredere alergăm la tine, asistă-ne cu protecția ta inefabilă pentru ca să fim mai mult și mai mult fideli slujirii Lui
Dumnezeu în toate zilele vieții noastre, amin.
Roagă-te
pentru noi, glorioase Sfinte Arhanghel Mihail, prinț al Bisericii Catolice, pentru ca să fim vrednici de a
ajunge promisiunile și harurile
Domnului nostru, Isus Cristos, amin.
Rugăciune:
Dumnezeu Omnipotent și Veșnic, Te adorăm și Te Binecuvântăm în minunata Ta Bunătate și cu dorință milostivă de a salva sufletele rasei umane, la Tine alergăm,
puternic Sfânt Arhanghel Mihail, ca principe al Bisericii Voastre. Cu umilință Te implorăm, Tată Ceresc, să ne eliberezi de
dușmanii noștri. În ceasul morții noastre nu permite ca vreun duh rău să ni se apropie pentru a dăuna
sufletelor noastre.
Oh, Domnul și Dumnezeul nostru, călăuzește-ne prin intermediul aceluiași Arhanghel, trimite-l la noi să ne conducă la Prezența Maiestății Tale Divine și Excelente.
Îți cerem prin meritele Lui Isus Cristos, care cu Tine și cu Duhul Sfânt, este Dumnezeu și Rege, în vecii vecilor, amin.
Cine
ca Dumnezeu?
Nimeni
ca Dumnezeu!
https://www.facebook.com/juan.c.silva.752861/posts/3766483896703694