MESAJ DE LA SFÂNTUL MIHAIL (24.2)
Scutul sfântului Mihail și mai multe rugăciuni
Devoțiune la scutul sfântului Mihail
Sfinte Mihail, tu ești apărătorul nostru și pavăza
noastră împotriva răului. Acoperă-ne cu Scutul tău, al Adevărului Divin, și ne
apără în lupta pe care satana o poartă contra Adevărului. Ajută-ne să vedem
calea cea dreaptă, a Iubirii Divine. Ajută-ne să discernem între bine şi rău, ținându-ne mereu în spatele Scutului tău, Scutul Adevărului. Amin.
Am venit pentru a stabili
în lume devoțiunea la scutul meu, care este Adevărul însuși. Aceste timpuri
sunt perverse, satana este la pândă încercând în fiecare momentul să smulgă sufletele de pe calea dreptății.
De aceea, Isus m-a trimis
cu această rugăciune pe buzele mele pentru toată omenirea. Am venit pentru a
anunța
promisiunile ce însoțesc rugăciunea de protecție sub scutul meu
al Adevărului Sfânt.
Aceste promisiuni sunt garantate pentru cei care caută protecția scutului meu cu
o inimă sinceră, dar le vor fi negate celor ce se roagă rugăciunea, pur și simplu pentru a
proba validitatea ei.
1. li se va permite să
vadă Lumina Adevărului și întunericul minciunilor
satanei, celor ce caută Adevărul Sfânt în deciziile lor
2. se vor revela
adevărurile tradiției credinței celor ce caută
aceasta cu sinceritate. Va ieși la lumină
răutatea liberalismului
3. satana, care se opune
Adevărului Sfânt, nu va putea pătrunde scutul pe care eu îl pun peste inimile
voastre. Minciunile lui vor fi respinse de acest scut puternic.
Rugăciuni către
Arhangheli – sfântul Mihail, sfântul Gabriel și sfântul Rafael
Ajutați-ne, frați mari și slujitori sfinți ca noi, înaintea
Lui Dumnezeu. Protejați-ne împotriva nouă înșine, împotriva lașității și lâncezelii noastre, împotriva egoismului nostru și avariției noastre, împotriva invidiei și a neîncrederii noastre, împotriva suficienții și comodității noastre, împotriva
dorinței
noastre de a fi apreciați. Dezlegați-ne de lanțurile păcatului
și
de toată legătura de lume. Dezlegați bandajul pe care
noi înșine l-am înnodat
peste ochii noștri, pentru a ne dispensa de a vedea mizeria ce ne înconjoară
și
a putea privi eul nostru propriu fără a ne incomoda și cu compătimire,
amin.
Rugăciune date de sfântul Mihail,
Lorenei
Rugăciune cerând
protecție într-un al treilea război mondial
Noi, ca fii ai Celui Preaînalt și războinici ai Lui Isus Cristos, conduși de sfântul Arhanghel Mihail și capitanați de Fecioara Maria de Guadalupe, cerem Protecția Tatălui, pentru
ca în acest al treilea război mondial, să protejeze familiile, căminele și bunurile noastre și ca îngerul morții și al flagelului să
nu facă adâncitură în noi.
Îi cerem prin intermediul
mijlocirii gloriosului Principe al Oștirii Cerești și a tuturor Îngerilor
în slujba Lui. Cerem Protecția acestei case
Preasfintei Treimi, așa precum a tuturor celor ce locuiesc în ea, și protecția bunurilor
noastre materiale, de orice altercație pe care o putem suferi din cauza războiului.
Ne protejăm de radiație și efectele ei,
acoperindu-ne și Sângele Mielului și ne ascundem în Rana de la Umărul Lui, fiind cea mai
dureroasă, pentru ca în aceste momente dureroase și triste prin care trece omenirea, să putem ieși nevătămați, sub protecția Cerului, și astfel să-i
ajutăm și să-i sprijin pe frații noștri în nenorocire, amin.
Rugăciune pentru
iluminarea conștiințelor
Noi, ca armată militantă al Domnului nostru, Isus
Cristos, avem obligația de a pregăti
sufletele noastre pentru iluminarea conștiințelor cu o spovadă
bună, indulgență plenară și o viață dreaptă și agreabilă
în Ochii Lui Dumnezeu Tatăl.
De aceea cerem Mamei
noastre a Cerului, să ne acorde bucuria ca prin Protecția Ei Maternă față de noi, păcătoși mizerabili și nevrednici
merituoși de Iubirea Ei, să
ne ia în iubitele brațe materne ale Ei în ziua iluminării conștiințelor și să ne facă să simțim Iubirea, și nu Dreptatea Tatălui.
Pentru ca luminându-ne
prin Înțelepciunea Lui Dumnezeu, să știm să privim sufletul nostru, să recunoaștem greșelile noastre și să diminuăm Mânia dreaptă a Lui, prin intermediul Preasfintei noastre Mame, și această experiență să fie pentru noi o învățătură edificantă
de Iubire a Lui Dumnezeu Tatăl pentru copiii Lui, amin.
Rugăciune pentru nașterea Noii Omeniri
Noi, ca armată militantă și unindu-ne la cea triumfătoare
și
purgantă, cerem Cerului nașterea de curând
a Noii Omeniri, plan perfect al Tatălui Veșnic pentru om.
Prin intermediul
rugăciunilor noastre, cerem Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt,
nașterea
de curând a Cerurilor și Pământurilor Noi și sub protecția Fecioarei Maria de Guadalupe, punem pe toți oamenii, pentru
ca prin intermediul mijlocirii Ei să se salveze și cei predestinați să locuiască în Noul Mileniu, să unească
vocile lor în rugăciune, pentru ca triumful binelui asupra răului să fie curând
și
Împărăția celor două Inimi Euharistice, a Lui Isus și a Mariei, să
triumfe și să împărățească cât mai curând posibil, amin.
Pentru familie
Ca armată militantă cerem Cerului protecția tuturor
familiilor ca biserică domestică a Lui Cristos, instituită
de El pentru a da glorie Lui Dumnezeu și a educa pe copii în
valorile creștine ale Sfintei Biserici Catolice.
Invocăm ajutorul
Preasfintei Maria în această sarcină grea, de vreme ce familia este foarte
atacată de dușman, pierzând
membrii ei în imoralitate și păcat, tergiversând valorile ei prin mijlocul mediilor de comunicare,
frângând inocența copiilor, ducându-i
la pierzania sufletelor lor mici.
De aceea, ne unim în
rugăciune pentru ca exemplul bun al Lui Cristos să domnească în fiecare cămin și să diminueze și să dilueze, cu valori bune
morale și spirituale, influențele rele ce încearcă să termine cu familiile,
incinte sfinte de ajutor și creștere spirituală,
fizică, psihologică
și
morală, datorită
unui exemplu bun al părinților, unde trebuie
să domnească
pacea pentru ca fiii să urmeze calea bună și să nu se cufunde în
ideologia falsă a lumii.
Ne unim în rugăciune
pentru familie, nucleu al societății, o punem la picioarele Sfintei Cruci a Lui Cristos,
o ascundem în Rănile Lui, o acoperim cu Sângele Lui pentru a-i proteja de orice rău și influență demonică,
amin.
Rugăciune împotriva
avortului
Ca armată militantă, punem pe toți bebelușii pe punctul de a
fi avortați, în Pântecele iubitor al Mamei Cerului, pentru ca să-i protejeze, și prin intermediul rugăciunilor
noastre să le conștientizeze (să ia conștiință) pe mamele lor de păcatul teribil pe care îl vor
comite.
Duhul Sfânt să lumineze
conștiințele lor și să cunoască
gravitatea acestei situații și să le dea întărirea de a înfrunta și a duce la terminare
sarcina lor înainte de orice problemă sau incident. Vă luminează, vă călăuzește și vă dă necesarul pentru nașterea fericită a bebelușului vostru, amin.
http://oracionesydevocionescatolicas.com/mensaje_24_san_miguel_2.htm
partea I aici
adresa blogului pe telegram este:
https://t.me/joinchat/cIeBdn7Mj2VhZDVi