Mesaj de la Dumnezeu Tatăl, Lorenei
5 septembrie 2023
Eu, Alfa și Omega, în această
teologie dogmatică supranaturală
în lumina Credinței, voiesc să
vă vorbesc despre lupta fără limite care se trăiește în acest final al timpurilor între bine și rău, și cum să ieșiți victorioși în această luptă fără
armistițiu. Forțele răului sunt foarte puternice deoarece demonii au ieșit din iad și au posedat
oamenii lipsiți de har și pierduți în păcat.
În ziua de astăzi sunt
foarte comune posesiile de tehnologie și de toată
clasa de programe și jocuri vrăjite
care sunt pe piață, așa precum jocul ouija și filmele comerciale precum Harry Potter.
Astăzi s-a căzut în nerușinare și oamenii au uitat
de Mine căzând în înșelăciunile new age care îi fac să creadă că fiecare este
dumnezeul lui însuși și poate decide asupra lui însuși, uitând de Mine și de Fiul Meu, Isus Cristos.
Demonii incubi și sucubi au luat posesie
de mai multe persoane. Fenomenul OZN și cei care în
ziua de astăzi se numesc reptilieni au proliferat în mijlocul rasei umane, căci
sunt o amestecătură de oameni cu demoni sau îngeri căzuți. Această rasa
predomină în mijlocul omenirii și are posturi strategice în
sferele înalte ale societății.
*incub = spirit rău despre care se crede că chinuie
oamenii, mai ales femeile, în timpul somnului; DEX
*sucumb = demon cu aspect feminin, care potrivit
demonologiei creștine, se unește sexual cu un strigoi sau cu un
posedat; DEX
Reptilienii sunt în slujba
adversarului și voiesc să
controleze lumea și la fel ca-n vremurile lui Noe, în care cu potopul am
exterminat nefilimii, astăzi cu foc voi extermina aceste entități perverse și pe tot omul
pervers care a vândut sufletul lui satanei.
Copiii de eprubetă nu au
un suflet, în ziua de astăzi cu tehnologia sunt mulți copii de eprubetă care lipsiți de un suflet, sunt copii ai întunericului, posedați de entități demonice care iau trupurile lor pentru a-l sluji pe
adversar în planurile lui perverse.
Multe femei în slujba
satanei împrumută pântecele lor pentru a fi luate de demoni și generează reptilieni, copii ai păcatului
și
perversiunea îngerilor căzuți, oameni pervertiți, ființe lipsite de har
care vin să-i slujească
diavolului.
Demonii întrupați care au luate
forme de oameni au venit să lucreze pentru dușman și o armată de zombi care nu sunt nici mai mult, nici
mai puțin decât demoni întrupați, se pregătesc să atace rasa umană și în timp ce răul
se pregătește pentru a ataca omenirea, ființa umană trăiește pierdută în
indiferență și materialism, dând
sufletul lui adversarului prin intermediul vaccinurilor și schimbarea de ADN
în trupurile lor, care le-a dus să piardă esența lor, Duhul Sfânt,
dinăuntrul sufletelor lor, făcându-se pradă
a răului și a dușmanului care va controla mințile lor și se va forma altă armată de trans-umani în slujba adversarului. Sunt puțini vaccinați care se căiesc și se întorc la Mine, pentru ca
Eu cu Harul și Milostivirea Mea să-i pot încorpora în Mine din nou.
Toți trăiesc alterați în înșelăciunea Noii Ordini Mondiale, rămâne numai o mică rămășiță fidelă de persoane care urmează
preceptele Mele și nu au fost vaccinați. Aceste persoane consacrate la Inima Neprihănită a
Mariei formează armata Mea și reprezintă
apostolii ultimelor timpuri. Numai această mică rămășiță fidelă va lupta împotriva
forțelor
răului, dând viața lor pentru Fiul
Meu pentru a guverna Noua Creație.
Dar această armată nu va
merge singură, mii de suflete provenite din armata purgantă (cei din Purgatoriu; n.trad.) și triumfătoare (cei din Cer, n.trad.) îi vor sprijini în
munca lor în această luptă fără armistițiu între bine și rău.
De aceea, mică rămășiță fidelă, vă invit să trăiți în Voința Mea Divină
și
să vă lăsați modelați de inspirațiile Duhului Sfânt. Vă chem la unire cu Preasfânta
Treime.
Sufletele Mele victime,
paratrăsnete a Mâniei Mele Drepte, vor primi premiu foarte mare care îi va duce
să aibă o sarcină importantă în vice-împărăția Fiului Meu în Cerurile și Pământurile Noi.
De aceea, oferiți-vă ca suflete victime și dacă destinul vostru final este martiriul, bucurați-vă în Mine pentru că vă voi
umple de bucurie în următoarea viață și veți fi cei mai intimi prieteni ai Fiului Meu și guvernatori în Noua Creație.
Cum puteți vedea, armata răului este foarte mare și puternică,
dar cea a Fecioarei Maria o depășește prin iubire, deoarece iubirea întregii Mele armate, unită
celei a Preasfintei Treimi, îi va da victoria binelui
sufocând răul, pentru că Iubirea Mea poate totul. Secretul victoriei este
iubirea, de aceea iubiți, iubirea acoperă
mulțime
de păcate, iubirea sufocă
răutatea și o lasă inactivă.
De aceea, refugiați-vă în Inimile unite și străpunse ale Fecioarei Maria și a Fiului Meu
iubit și cereți Duhului Sfânt să vă dea înțelepciunea pentru a
lua deciziile corecte.
Vă chem să vă uniți Mie,
Eu, Tatăl vostru, Yahve al
Oștilor
întrucât Tatăl spune despre consacrarea la Inima Neprihănită, din nou pun aici trimitere la un document în care am pus mai multe rugi de consacrare. poate fi accesat/descărcat de aici
adresa blogului pe telegram este:
https://t.me/joinchat/cIeBdn7Mj2VhZDVi