MESAJ DE LA SFÂNTUL ARHANGHEL MIHAIL
DAT LUZ DE MARIEI
29 FEBRUARIE 2024
DEZVĂLUIREA PRIMULUI SECRET
Iubiți copii ai Preasfintei Treimi,
VĂ ÎMPĂRTĂȘESC BINECUVÂNTAREA REGINEI ȘI MAMEI NOASTRE PENTRU CA SĂ FIE ÎN VOI TĂRIA PENTRU CA SĂ MĂRTURISIȚI CREDINȚA FĂRĂ A NEGA PE REGELE ȘI DOMNUL NOSTRU, ISUS CRISTOS, ÎN MOMENTELE ATÂT DE PUTERNICE CARE VĂ VIN.
Copii ai Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos, avansarea războiului a deschis totodată inima unor creaturi umane, care temându-se de război, caută să se roage Preasfintei Treimi și Reginei și Mamei Noastre, cerându-le mângâiere. Războiul nu este numai între puteri, dar mai rău, este între creaturile umane insensibile.
Vă încurajez să fiți creaturi pașnice (Mt 5,9) pentru ca să reușiți în tot momentul să înfăptuiți și să acționați în maniera pe care Regele și Domnul Nostru, Isus Cristos, v-a învățat-o: pașnicul este umil și viceversa. Vă chem să fiți creaturi în constantă căutare a iubirii față de aproapele (I In 4,7); cu foame de a primi Sfânta Euharistie și fiind îndeplinitori ai Poruncilor Legii Lui Dumnezeu.
Iubiților,
DEJA AȚI PĂTRUNS ÎN PURIFICARE ȘI ÎN SUCCESIUNEA EVENIMENTELOR NATURALE, SOCIALE, RELIGIOASE ȘI MORALE, ESTE BINE PENTRU FIECARE DINTRE VOI SĂ SE MENȚINĂ ATENȚI LA CÂT SE PETRECE PENTRU CA SĂ NU VĂ IA PE NEPREGĂTITE.
Această generație s-a unit strategiilor diavolului pentru a ofensa în mare măsură pe Preasfânta Treime și pe Regina și Mama Noastră, în formă neînchipuită. În pofida acestuia, Milostivirea infinită și Dvină vă protejează în tot momentul pentru a vă elibera de ghearele satanei.
Iubiților,
VIN SĂ DEZVĂLUI PRIMUL SECRET DAT DE REGINA ȘI MAMA NOASTRĂ FIICEI SALE, LUZ DE MARIA:
PRECURSORUL VENIRII LUI ILIE PE PĂMÂNT ESTE ÎNGERUL DE PACE, ESTE CEL CARE VINE SĂ DESCHIDĂ CALEA ÎNAINTEA ACȚIUNILOR TERIBILE ALE ANTICRISTULUI ÎMPOTRIVA POPORULUI REGELUI ȘI DOMNULUI NOSTRU, ISUS CRISTOS. (Mal 4, 5-6; Mt 17, 10-11)
Datorită acestui mare Plan Divin, Îngerul de Pace este un înger pentru că are misiunea de a fi Mesagerul Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos, pentru a vă uni îndeplinirii Voinței Divine în cel mai rău moment pe care îl va trăi omenirea.
Îngerul de Pace, Mesager al Cuvântului Divin:
Va deschide inimile...
Va fertiliza solul fiecărei inimi cu Iubirea Divină...
Va semăna sămânța pentru ca iubitul profet Ilie, să culeagă recolta a câtorva suflete fidele, restabilind iubirea în familii înainte ca să vină Regele și Domnul Nostru, Isus Cristos, în a doua Lui venire.
Copii ai Preasfintei Treimi, uitați aici importanța venirii Îngerului de Pace:
Va lupta spiritual, intelectual și fizic împotriva atacurilor anticristului și a legiunilor lui demonice...
Este cel care va sta lângă Poporul fidel și va fi cu Cuvântul Divin în gura lui...
Este cel care va converti un mic număr de creaturi umane pentru binele sufletelor lor și mântuirea lor...
Va continua misiunea lui lângă profetul Ilie, dar în altă parte a Pământului...
Copii ai Reginei și Mamei Noastre, forța naturală va fi cea care vă va înfrunta cu mare foamete și mai ales cu mari boli eradicate și necunoscute. Veți trăi întunericul și pustiirea de a nu putea comunica ca până acum cu cei dragi ai voștri de pe alte continente, țări, locuri; liniștea pe Pământ va face bine înaintea agitației actuale. Atunci unii vor crede în revelații și vor plânge că nu au crezut.
Copii ai Reginei și Mamei Noastre, durerea provocată și cea pe care o vor provoca Regelui și Domnului Nostru, Isus Cristos, vă va duce la un regres în toate domeniile vieții ale creaturii umane, soarele se va întuneca și frigul vă va invada. Numai cei care rămân cu credință în așteptarea îndeplinirii Voinței Lui Dumnezeu și numai cei care mențin credința, vor privi lumina pe care o poartă în sufletul lor și nu vor trăi în întuneric.
ÎN ACEST POST AL PAȘTELUI, DIFERIT FAȚĂ DE ALTELE, VEȚI ÎMPĂRTĂȘI CU REGELE ȘI DOMNUL NOSTRU, ISUS CRISTOS, UNELE DURERI DIN SFÂNTA LUI PĂTIMIRE.
Păziți credința ca pe o mare comoară ce este și numai cei care iubesc și respectă pe Regele și Domnul Nostru, Isus Cristos, se vor menține până la final fiind însoțiți de Legiunile Mele Cerești.
Regina și Mama Noastră nu vă va lăsa niciodată neprotejați. Ea va rămâne fidelă copiilor Ei, salvând pe cei care doresc să se salveze.
Vă protejez și vă ajut.
Sfântul Arhanghel Mihail
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
BUCURĂ-TE MARIA PREACURATĂ, ZĂMISLITĂ FĂRĂ DE PĂCAT
COMENTARIUL LUZ DE MARIEI
Fraților,
Sfântul Arhanghel Mihail, iubitul nostru protector, prin Ordin Divin, a deschis primul secret din cele cinci care mi-au fost date. Recunoscători Preasfintei Treimi, Reginei și Mamei Noastre și sfântului Arhanghel Mihail, astăzi avansăm în cunoașterea modului în care vor avea loc evenimentele.
În dimineața de 5 ianuarie 2013, prin Voință Divină, Preasfânta Fecioară Maria mi-a dat să cunosc cinci revelații privind evenimentele care vor avea loc într-un viitor apropiat. Eu trebuie să rămân în tăcere până când mi se indică, datorită faptului că Cerul însuși le va face cunoscute.
Sfântul Arhanghel Mihail ne dezvăluie în această zi primul dintre secretele care mi s-au dat: „venirea iubitului nostru Înger de Pace ca precursor al profetului Ilie”, în acest fel clarificând panorama.
Îngerul de Pace este precursorul profetului Ilie și nu este de mirare pentru că ni s-a comunicat că Îngerul de Pace a fost dus în Cer și a primit de la Duhul Sfânt darurile și virtuțile pentru ca să curețe calea nelegiuirii, a lipsei de cunoaștere, a nesăbuinței umane, a necredinței și de aceea, sfântul Mihail îmi spune că sarcina încredințată Îngerului de Pace este foarte puternică, pentru că omenirea se găsește într-un moment în care va avea loc cele deja anunțate prin Voință Divină.
Fraților, doresc să vă împărtășesc că Îngerul de Pace va fi cu adevărat așteptat și când vine acel moment, creatura umană va dori să fi crezut înainte.
Vă împărtășesc unele dintre mesajele pe care le-am primit.
Enoh și Ilie vor veni să proclame Împărăția Lui Dumnezeu în mijlocul persecuției copiilor Mei, în mijlocul marilor semnale în Cer și mare zguduire în tot Pământul. Nu așteptați, evenimentele vor avea loc unele după altele. Preasfânta Fecioară Maria, 5 noiembrie 2011
Creatura umană dorește să șteargă orice urmă de Mine. Nu va reuși, ar fi de parcă ar putea trăi fără aer. Va fi un moment de durere și de speranță, căci îl voi trimite pe iubitul Meu sfânt Arhanghel Mihail, păzind pe iubitul Meu Înger de Pace pentru ca să vă susțină cu al Meu Cuvânt, v-am chemat să continuați rezistând pentru venirea iminentă a Mamei Mele, care va lupta cu răul. Poporul Meu, să aveți în vedere pe fidelul Meu Ilie (I Regi 19, 10). Domnul nostru, Isus Cristos, 16 februarie 2022
Îngerul Meu de Pace nu este nici Ilie, nici Enoh, nu este un arhanghel, este Oglinda Mea de Iubire pentru a umple cu Iubirea Mea fiecare creatură umană care are nevoie. Domnul nostru, Isus Cristos, 29 iunie 2022
Amin.
https://revelacionesmarianas.com/romania.htm
adresa blogului pe telegram este: