Translate

luni, 4 mai 2020

despre medalia sfântului Benedict - medalia benedictină

  Puterea și influența Medaliei Sfântului Benedict



N

u atribuim nicio putere necunoscută sau ascunsă acestei Medalii, putere pe care cei superstiţioşi o atribuie talismanelor. Noi ştim unde zace puterea; harurile şi favorurile rezultă din credinţa noastră în temeinicia răstignirii lui Cristos, din eficacitatea rugăciunilor către Sf. Benedict, din binecuvântarea Bisericii şi, în special, din credinţa şi starea de har a persoanei care utilizează Medalia. Medalia Sf. Benedict este atât de puternică, încât poate alunga toate ispitele trupului şi ale sufletului care provin de la spiritul necurat. Misionarii din ţările păgâne utilizează această Medalie cu atâta eficacitate, încât aceasta a fost denumită în mod remarcabil „Medalia care-l alungă pe diavol”. În cele ce urmează avem o listă cu nenumăratele scopuri benefice ale Medaliei Sf. Benedict:

 

 1. Combate vrăjitoria şi alte influenţe diabolice.

 2. Alungă farmecele vrăjitorilor, ale celor nelegiuiţi şi răuvoitori.

 3. Conferă protecţie persoanelor ispitite, amăgite sau chinuite de duhurile rele.

 4. Este puternic în a obţine harul convertirii păcătoşilor.

5. Oferă consolare în ceasul morţii.

 6. Obţine protecţie şi ajutor pentru persoanele chinuite de duhul necurat şi de ispita contra sfintei curăţii.

 7. Anihilează efectele otrăvii.

 8. Garantează o naştere sănătoasă a copiilor, la termen.

9. Pe vreme de furtună, trăsnete, vijelii şi alte calamităţi terestre şi maritime, s-a dovedit a oferi protecţie.

10. Reprezintă un remediu eficace pentru afecţiunile trupeşti şi un mijloc de protecţie împotriva bolilor contagioase. În cazul celor bolnavi, aceasta poate fi aplică pe răni, înmuiată în tratamentul sau în apa care li se dă să o bea.

11. Chiar şi animalele domestice, infectate cu ciumă sau alte boli, au fost ajutate în mod vizibil.

 12. Se poate îngropa în câmp, atunci când are loc o invazie de insecte dăunătoare.

13. Se poate introduce în pereţi sau în fundaţia caselor sau a clădirilor, şi se poate atârna la uşi sau ferestre.

14. Se poate agăţa în maşini. În concluzie, se poate face apel la binecuvântarea lui Dumnezeu şi la protecţia Sf. Benedict.

 

Nu trebuie recitată vreo rugăciune specială, întrucât purtarea cuvioasă a acestuia reprezintă o continuă rugăciune tacită. Sărbătoarea Sf. Benedict este celebrată pe data de 21 martie. Medaliile Sf. Benedict trebuie să conţină binecuvântarea exorcismului care se face în limba latină.

Explicația inițialelor de pe medalia sfântului Benedict
I.H.S. Ihesus sau Iesus Hominum Salvator V.R.S. Vade retro Satana! ("Inapoia mea, Satano!") N.S.M.V. Nunquam suade mihi vana! ("Niciodată să nu mă înşeli cu deşertăciuni!") S.M.Q.L. Sunt mala quae libas. ("Sunt rele cele pe care le raspandesti") I.V.B. Ipse venena bibas! ("Bea-ţi singur otrăvurile!") Între braţele crucii: CSPB Crux Sancti Patris Benedicti ("Crucea Sf. Părinte Benedict") Pe braţul vertical: CSSML Crux sancta sit mihi lux ("Sfânta Cruce să-mi fie lumină") Pe braţul orizontal: NDSMD Non draco sit mihi dux ("Nu șarpele să-mi fie stăpân") Pe faţă: S. Benedictus, Monachorum Patriarcha ("Sf. Benedict, patriarhul monahilor"); PAX - "Pace"